Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

patimi, iar altele vin de la Dumnezeu, îngeri şi sfinţi. De aceea am spus mai devreme că deosebirea
gândurilor - dacă ele sunt de la Dumnezeu sau de la diavol - este un dar dat oamenilor care au
dobândit cunoaşterea lui Dumnezeu. Astfel, lucrarea părintelui duhovnicesc este să deosebească
obârşia gândurilor şi să le vindece. Sfântul Si-meon Noul Teolog spune că îţi este îngăduit să schimbi
duhovnicul atunci când nu este în stare să deosebească gândurile; aceasta, desigur, pe lângă motivele
despre care vorbesc Sfintele Canoane ale Bisericii.
- Noi, oamenii de azi, spuse Părintele Filip, simţim foarte mult nebunia pierzătoare a
gândurilor. Suferim deoarece ne cultivăm puternic raţiunea, îndestulându-ne toate simţirile şi primind
de dimineaţa până seara imaginile aduse de ele. Auzim de la mulţi oameni de astăzi: „Mă chinuie
gândurile". Gândurile ne fac nervoşi, ne înlătură somnul, ne strică legăturile cu alte persoane şi chiar
pricinuiesc anomalii trupeşti. Mulţi doctori îşi sfătuiesc pacienţii să nu gândească prea mult şi să nuşi
fixeze mintea asupra unor anumite idei. Cunoaştem aceste lucruri din propria experienţă. Dar ce
spun Părinţii despre urmările gândurilor ?
- Sfinţii Părinţi s-au ocupat de războiul lăuntric cu multe veacuri înaintea psihiatrilor. Ei au
analizat subiectul atât de amănunţit, încât este cu neputinţă să-l prezentăm aici.
Gândurile se dezvoltă până la păcat şi patimă. Şi nu numai că zămislesc patima, ci o şi
întăresc. Patima prinde rădăcini puternice, iar omul îşi dă seama că este greu să o mai preschimbe.
Gândurile ne fac efectiv să putrezim. Ele prihănesc şi otrăvesc sufletul; strică toate puterile sufletului
- cea poftitoare, cea înţelegătoare şi cea irascibilă. Sfinţii Părinţi nu numai că înfăţişează căderile
personale datorate gândurilor, ci descriu şi tulburarea legăturilor omului cu alte persoane. Multe boli
trupeşti, aşa cum aţi observat, se datorează prezenţei neînfrânate a gândurilor. Pe lângă toate acestea,
omul stăpânit de gânduri pierde în-drăznirea la Dumnezeu şi părtăşia cu El. De aceea este trebuinţă
de o trudă istovitoare spre a scăpa de gânduri. Întregul meşteşug isihast înfăţişat mai înainte - trezvia,
atenţia, isihia şi rugăciunea - ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de lucrarea gândurilor. Totodată
scăpăm şi de pricinile gândurilor. Dacă o anume persoană ne dă bătaie de cap, adică dacă diavolul ne
atacă printr-un om sau un lucru, ne străduim să înlăturăm pricinile prin care vine ispita. Şi întrucât un
gând pătimaş este însoţirea patimii cu un înţeles, încercăm să despărţim patima de înţeles prin
înfrânare şi dragoste duhovnicească, astfel încât înţelesul să rămână un simplu gând, care nu este
păcat.
Totuşi, dacă nu putem scăpa de gânduri, în ciuda feluritelor mijloace folosite, calea cea mai
sigură este mărturisirea lor duhovnicului. Cu alte cuvinte, întâi încercăm să curmăm gândurile. Dacă
nu reuşim, le alungăm cu rugăciunea. Şi dacă nu reuşim cu totul, iar gândul dăinuie multă vreme,
atunci îl mărturisim duhovnicului. în acest chip diavolul ascuns îndărătul gândului piere, cum piere
şarpele ascuns sub o piatră când se ridică piatra.
Patimile
- Aţi spus că atunci când gândurile dăinuie în noi mai multă vreme şi nu izbutim să le
curmăm sau să le alungăm prin metoda ortodoxă, ele se dezvoltă până la păcat şi patimă, spuse Irina.
Aţi putea fi mai explicit în ceea ce priveşte patimile ? Ce anume sunt ele ?
- Acesta este unul din capitolele cele mai vaste din învăţătura ascetică a Părinţilor Bisericii.
Mulţi oameni, şi chiar unele sisteme antropocentrice, vorbesc despre patimi, însă ele se înţeleg foarte
diferit de Preda-nia Ortodoxă. De aceea cred că trebuie să spunem câteva lucruri; desigur, fără a
străbate în întregime acest uriaş subiect. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, patimile nu sunt puteri care
au pătruns în noi - şi trebuie smulse - ci sunt energii ale sfletului care au fost strâmbate de păcat şi
trebuie deci preschimbate. V-am explicat - când am vorbit despre sufletul omului - că, în ceea ce
priveşte latura pătimitoare, el se împarte în trei puteri: înţelegătoare, poftitoare şi irascibilă sau, cum
le mai numesc Sfinţii Părinţi, raţiunea/înţelegerea, pofta şi iuţimea. Aceste trei puteri ale sufletului
trebuie întoarse către Dumnezeu. Însă când ele se întorc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva fraţilor
noştri, avem de-a face cu dezvoltarea patimilor. Deci patima este mişcarea sufletului potrivnică firii.
Sfântul Ioan Sinaitul foloseşte câteva exemple spre a lămuri acest lucru. Împreunarea trupească este
firească după cădere, pentru zămislirea copiilor; însă noi am schimbat-o spre curvie. Mânia este
46