Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

Cu cât omul este mai bolnav psihic, cu atât imaginaţia sa este mai aţâţată. Cum ne dăm seama că o
persoană suferă de anomalii psihologice şi se îndreaptă în mod sigur către schizofrenie ? Starea sa
este dezvăluită de iluziile, dezamăgirile şi toate imaginile sale fantastice. Dis-funcţia psihologică este
în primul rând o boală duhovnicească, ce duce la moartea minţii. Pot spune că, atunci când văd că
unul din fiii mei duhovniceşti este stăpânit de bănuieli, închipuiri şi alte gânduri, îmi dau seama
îndată că mintea sa este bolnavă şi că are nevoie de ajutor. În anumite cazuri speciale, le-am dezvăluit
primejdia de a rămâne izolaţi într-o lume iluzorie, năpădită de închipuiri. Cei trezvitori
duhovniceşte nu ajung în acea stare. Dimpotrivă, oamenii care nu privegheză şi nu se străduiesc să se
tămăduiască, pot sfârşi într-o stare înspăimântătoare, atât sufletească, cât şi trupească. Şi daţi-mi voie
să spun că femeile sunt predispuse mult mai mult acestei primejdii. Tot aşa cum sunt vulnerabile şi
din punct de vedere emoţional.
Emoţia şi tămăduirea ei
- Părinte, ceea ce aţi spus a fost o continuă surpriză pentru mine, din care încă nu-mi pot
reveni. Cum se poate ca emoţia să fie şi ea urmarea căderii sau o stare de boală ?
- Emoţia este amestecată cu patimile iubirii de desfătare. Nu se identifică în întregime cu ele,
dar este pătrunsă de ele în mare măsură. Un om sănătos duhovniceşte este un om echilibrat în toate
manifestările. Am spus mai devreme că, atunci când mintea omului este luminată, când omul ajunge
la luminarea minţii, nu este mişcat de Dumnezeu doar psihologic sau emoţional, ci are adevărată
părtăşie cu Dumnezeu. Mai mult, el vede în întreaga creaţie raţiunile existenţelor - energia cea
necreată a lui Dumnezeu care le ocârmuieşte. El nu este mişcat în chip emoţional de natură şi de
frumuseţea ei, ci vede în ea energia lui Dumnezeu. Cum spune Sfântul Isaac Sirul, credinţa din
vedere - la care omul ajunge când dobândeşte luminarea minţii - „este poartă către tainele lui Dumnezeu".
Voi da un exemplu simplu. Sfântul Diadoh al Foti-ceii spune că una este bucuria începătoare
şi alta bucuria desăvârşitoare. Cea dintâi, fiind puternic legată de emoţie, este amestecată cu
închipuire, „nu e lipsită de lucrarea închipuirii", pe când bucuria desăvârşitoare este legată de smerita
cugetare. La mijloc, între bucuria emoţională şi bucuria desăvârşitoare, se află „întristarea iubitoare
de Dumnezeu şi lacrima fără durere"*. Bucuria emoţională, numită începătoare, nu este lepădată cu
totul, însă trebuie să ajungem la bucuria desăvârşitoare. Desăvârşirea şi tămăduirea se împlinesc prin
cruce. „Că a venit prin Cruce bucurie la toată lumea". Deci în Biserică ne străduim să preschimbăm
toate emoţiile, ca şi toate cele lumeşti.
* Cf. Filocalia, voi. 1, ediţia a II-a, Ed. Harisma, Bucureşti, !992. p. 415. (n. tr.)
Preschimbarea emoţiilor în experienţe adevărate şi autentice se săvârşeşte prin pocăinţă.
Pocăinţa ne conduce de la un dureros şi tragic monolog, la dialogul cu Dumnezeul Cel Viu. Prin
pocăinţă, osândire de sine şi smerenie, preschimbăm emoţiile în experienţe duhovniceşti. Şi aici este
adevărat ceea ce am spus despre închipuire. Cu cât mai bolnav emoţional este cineva, cu atât mai
mult vădeşte moartea şi întunecarea minţii sale. Şi cu cât mai mult sunt preschimbate emoţiile
omului, cu atât mai luminată îi este mintea. El se află pe treapta luminării. Vedeţi cât de importantă
este mişcarea minţii ? Vedeţi ce rol important joacă ea, fie că mintea urmează mişcarea în chip firesc,
fie potrivnic firii ?
- Îngăduiţi-mi, urmă Irina, să vă cer să explicaţi şi mai amănunţit cum se preschimbă emoţiile
în experienţe duhovniceşti.
- Cred că am atins punctele principale. Dar pot să mai zăbovesc asupra subiectului. Părinţii
spun că în sufletul femeiesc experienţele psihologice sunt legate mai mult cu cele duhovniceşti. Cu
alte cuvinte, multe femei socotesc aşa-zisele stări sufleteşti ca fiind experienţe duhovniceşti. De
pildă, se poate ca ele să simtă o dulceaţă emoţională în vremea rugăciunii şi să creadă că aceasta este
venirea harului lui Dumnezeu. Este trebuinţă de foarte multă băgare de seamă, căci în acel moment
intervin multe imagini închipuite, creând premisele unor grave anomalii sufleteşti.
25