Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

Cred că renaşterea artelor liturgice care nu înfăţişează curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea, şi nu
conduce la ele, nu este ortodoxă, în ciuda conformităţii exterioare. Este doar o cultivare a tradiţiei şi
a artei. Apstolul Pavel, de pildă, trăia întreaga tradiţie rabinică a vremii sale; totuşi a luptat împotriva
lui Hristos. Avea osârdie pentru Dumnezeu, însă osârdia sa nu corespundea cunoaşterii. Acelaşi lucru
se poate întâmpla şi cu noi. De asemenea, este cu putinţă ca un om îndumnezeit de astăzi să exprime
predania în chip diferit, în ceea ce priveşte artele liturgice; fireşte, fără a se înstrăina de structura de
temelie a tradiţiei bizantine. Aceasta se întâmplă pentru că Sfântul dobândeşte Predania, este purtător
al Predaniei şi apoi creează Predanie.
Obiceiurile şi legătura lor cu tămăduirea omului
- Există mulţi oameni astăzi care urmăresc reînvierea obiceiurilor vechi, tradiţionale. Cum
vedeţi acest lucru ?
- Nu pot să îl resping. Omul şi-a dat seama că invazia duhului apusean a omorât simţirile şi a
distrus legăturile între persoane. De aceea încearcă să reînvie vechi feluri de trai, care sunt mai
umane. Însă atât ethosul, cât şi obiceiurile poporului nostru, ca şi feluritele obiecte pe care le folosea,
nu erau străine de metoda Bisericii, prin care omul este condus la îndumnezeire. Desigur, spun asta
cu unele rezerve fiindcă multe obiceiuri sunt produsul şi rămăşiţa idolatriei, ca şi a superstiţiilor
poporului. Căci, din nefericire, în trecut ca şi astăzi, precumpăneau o mulţime de superstiţii. Noi
simţim Biserica şi pe Dumnezeu ca pe Cineva care ne ajută ca treburile să ne meargă bine. Deci
facem sfeştanie ca să avem o recoltă bună. Şi, într-adevăr, nu respingem aceste lucruri. însă când
sunt desprinse de întreaga metodă a Bisericii, de treptele desăvârşirii duhovniceşti - curăţire,
luminare şi îndumnezeire - ele sunt forme moarte, incapabile să-l ajute pe om. Ele dau o stare de
automulţumire şi multe iluzii legate de vindecare. Oamenii cred că astfel vor afla o viaţă mai
frumoasă şi sunt frustraţi când nu se întâmplă aşa. Eu cred că, dimpotrivă, omul care tăieşte predania
isihastă a Bisericii - care, repet, se concentrează asupra curăţirii, luminării şi îndum-nezeirii - poate
trăi predania ortodoxă chiar într-un apartament de bloc, chiar în oraşele contemporane cu cele mai
nefavorabile condiţii exterioare. Mulţi dintre noii mucenici au fost slujitorii căpeteniilor turceşti, în
afară, ei slujeau Imperiul Otoman, care lupta împotriva creştinătăţii. Chiar şi aşa, ei au păstrat predania
şi au ajuns la vederea lui Dumnezeu, la mucenicie şi la îndumnezeire. Căci mulţi dintre noii
mucenici, după cum vedem în vieţile lor, au avut vederea lui Dumnezeu înainte de mucenicie; şi de
aceea mucenicia lor a fost roadă contemplaţiei.
7. Concluzie
Astfel pot să închei cu ceea ce am spus în predica din biserica dumneavoastră, acum câteva
zile: Ceea ce-l face pe om ortodox nu este stăruinţa sa faţă de latura exterioară a Predaniei, ci
experierea aspectului ei lăuntric, adică metoda ascetică- curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea.
Această metodă, aceste trepte ale vieţii duhovniceşti sunt temelia dogmelor, temelia artei bisericeşti,
dar şi cauza care dă naştere obiceiurilor şi datinilor poporului nostru, căci aceasta este teologia de
care erau pătrunşi străbunii noştri înainte de a fi fost occidentalizaţi. Din această pricină trebuie să
avem râvnă pentru păstrarea aspectului lăuntric al Predaniei, metoda evlaviei ortodoxe prin care
suntem vindecaţi, şi atunci vom fi adevăraţi râvnitori ai obiceiurilor părinteşti. Căci, în afara
metodei de vindecare, chiar având bunăvoinţă, suntem în primejdie de a ne face vrăjmaşii şi potrivnicii
Predaniei Ortodoxe.
În acest punct, convorbirea s-a încheiat la fel de simplu precum începuse. Şi totuşi în
simplitate se vădesc marile adevăruri! Adevăruri care ne pot face simpli în măreţie şi mari în
simplitate. Oricum, aşa este Biserica Ortodoxă: săracă, dar având înlăuntrul ei o comoară
nemaivăzută; răstignită, dar având slava lui Hristos Cel înviat. În Biserică putem trăi slava veşnică şi
fără de sfârşit într-o părelnică moarte. Căci din mormânt izvorăşte plinătatea vieţii.
62