Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

Întunecarea minţii - urmare a căderii
- Vă rog, Părinte, spuse Irina, aţi putea continua analizarea stării omului după cădere ? Este
foarte important să ştim exact cum se confundă mintea cu raţiunea, cum ajunge să fie robită faţă de
toate cele dimprejur şi faţă de patimi.
- Sunt de acord că trebuie să cercetăm acest subiect în amănunt, sub toate aspectele. Sfântul
Grigo-rie Palama, într-una din omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea
îndepărtării ei de Dumnezeu. El pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi,
precum Sfântul Maxim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească".
Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate enegiile lăuntrice ale sufletului şi ale
trupului se tulbură. Sfântul Grigo-rie spune în continuare că, întrucât şi-a pierdut mişcarea firească şi
s-a abătut de la calea firească, mintea pofteşte la lucrurile aparţinând altora şi nu se mai satură de
iubirea de avuţie. Ea se lasă în voia plăcerilor trupeşti şi desfătarea sa nu cunoaşte margini sau
măsură. Prin lucrarea ei îşi necinsteşte numele, totuşi doreşte să fie cinstită de toţi. Vrea ca toţi să o
linguşească, vrea ca toţi să fie de acord cu ea, să fie împreună-lucrători cu ea, iar când acestea nu se
întâmplă, se umple de mânie. Mânia şi sălbăticia sa faţă de aproapele o fac asemeni Şarpelui. Şi
astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni",
asemănându-se ucigaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se
datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui
Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. Despărţirea minţii de
Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară. Astfel, din pricina relei funcţionări a minţii, atât
patimile trupului, cât şi cele ale sufletului se dezlănţuie. Diavolii ştiu bine aceasta, astfel că se
străduiesc „să întunece puterea nostră mintală". Ei ştiu că, dacă întunecă mintea, pot cu uşurinţă să-l
împingă pe om să facă orice voiesc ei. Omul poate ajunge la nebunie; în această stare, putem spune
cu certitudine că omul nu se poartă normal. Este antisocial. Pe deasupra, tot o urmare a căderii este şi
stârnirea închipuirii şi a gândurilor diavoleşti care ne stăpânesc memoria.
Închipuirea - altă urmare a căderii
- În ce fel este închipuirea o urmare a căderii ? Care este legătura închipuirii cu starea omului
căzut ?
- Sfinţii Părinţi învaţă că închipuirea este o energie firească a sufletului, ajunsă astfel după
cădere, adică putând să fie stăpânită de imagini şi false idei care pricinuiesc probleme grave
organismului psihosomatic al omului. De aceea Părinţii spun că, atunci când omul se curăţeşte şi
ajunge la vederea lui Dumnezeu, a scăpat de închipuire, adică energia închipuirii este nelucrătoare,
lipsită de orice chipuri. E ca un televizor care poate proiecta imagini, dar nu funcţionează. Acesta
este înţelesul învăţăturii Bisericii după care Hristos a luat asupra Sa chiar şi această putere sufletească;
însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu toţi oamenii după cădere, ea nu era lucrătoare
în El. închipuirea este un fenomen de după cădere. Este urmarea căderii omului. Nici îngerii nu au
închipuire. Numai oamenii şi diavolii au închipuire. De aceea dau diavolii la iveală atâtea imagini şi
urmăresc stârnirea imaginaţiei. Putem deci să susţinem că aşa-nu-mitele probleme psihologice sunt
toate rezultatul bănuielilor, gândurilor (logismoi) care sunt puse în lucrare în atmosfera prielnică a
închipuirii. Cu cât omul este mai bolnav duhovniceşte, cu atât este mai copleşit de mulţimea
imaginilor aduse de închipuire. Sănătatea duhovnicească cere anularea închipuirii cât mai mult cu
putinţă. într-adevăr, când mintea este liberă şi luminată, încetează toată lucrarea închipuirii. De
aceea, Sfinţii Părinţi învaţă că teologhisirea nu are legătură cu închipuirea. Când omul, cu harul lui
Dumnezeu, dar şi cu împreună-lucrarea sa, este izbăvit de toate imaginile şi formele zămislite de
închipuire, devine teologhisitor şi dinlăuntrul inimii sale ţâşneşte adevărata teologie ortodoxă.
- Îmi dau seama pentru prima dată, continuă Irina, că închipuirea este urmarea căderii şi că
tămăduirea minţii este legată şi de tămăduirea închipuirii. Această învăţătură este cu adevărat o
descoperire pentru mine.
- Fără îndoială, acest aspect al vieţii duhovniceşti este foarte important. Întunecarea minţii
pune în lucrare închipuirea şi, în lumea ei înşelătoare, omul poate crea feluriţi idoli ai lui Dumnezeu.
24