Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

Pe când vorbeam despre aceste lucruri, pe care eu le socotesc cruciale pentru teologia
ortodoxă, Vasile, un om cu principii conservatoare, cu foarte puţine cunoştinţe teologice, era surprins
şi în mare încurcătură, îmi dădeam seama de starea în care se afla. El însuşi a mărturisit-o. Încerca să
urmărească discuţia, dar se vedea că o face cu greu. Rămânea în lumea lui. în acel moment al
discuţiei a pus o întrebare care, de fapt, era o obiecţie.
Localizarea bolii este absolut necesară
- Am urmărit analiza dumneavoastră; sincer vorbind, nu am prea înţeles toate afirmaţiile. Mai
mult, în ceea ce mă priveşte, nici nu am nevoie să le înţeleg. Ce importanţă are pentru mine să ştiu ce
este sufletul, în câte părţi se împarte, care parte a omului este bolnavă? Ce importanţă are pentru
mine să ştiu ce este păcatul strămoşesc şi care sunt urmările lui pentru viaţa omului ? De altfel, în
privinţa acestor lucruri am fost învăţat cu totul altfel. Dumneavoastră spuneaţi despre căderea lui
Adam că ţine mai ales de defectuoasa funcţionare a minţii, de identificarea sa cu raţiunea şi cu
robirea faţă de patimi şi de frică. Mărturisesc, nu prea văd sensul analizei sau de ce lucrurile sunt
înfăţişate atât de diferit faţă de ceea ce am învăţat. Mă mulţumesc să fiu un om de treabă, să merg la
biserică, să mă spovedesc, să nu fac rău nimănui, să nu-mi urăsc aproapele.
- Înţeleg întrebările dumneavoastră şi obiecţiile. Nu le aprob, însă pot să le înţeleg motivaţia.
Ceea ce am prezentat până acum pare într-adevăr o noutate faţă de teologia pe care am învăţat-o timp
de atâţia ani. Totuşi ele nu sunt o noutate pentru cei care trăiesc în tradiţia ortodoxă. În orice caz,
obiecţiile dumneavoastră pot fi rezumate în două puncte principale: întâi, la ce bun toată analiza
asupra sufletului şi căderii omului; al doilea, de ce ea aceasta de ceea ce am învăţat în trecut.
În ceea ce priveşte primul punct, pot spune următoarele. Dacă cineva doreşte să fie teolog
ortodox, trebuie să înceapă de la starea lui Adam de dinainte de cădere, ce s-a întâmplat prin cădere
şi cum putem fi reaşezaţi în starea cea dintâi sau chiar să ajungem acolo unde Adam nu a ajuns. Dacă
o teologie nu vorbeşte despre căderea omului, şi nu arată clar ce anume este ea, şi dacă nu vorbeşte
despre învierea omului, atunci ce fel de teologie poate fi aceea? Cu siguranţă, nu una ortodoxă. În
orice caz, spuneam mai devreme că Ortodoxia este o ştiinţă şi un tratament vindecător şi, de
asemenea, că şi teologia este un tratament vindecător. Ea tămăduieşte omul. Dar dacă nu cercetăm
unde se află boala omului, cum putem şti ce anume trebuie să vindecăm ? Chiar în ceea ce priveşte
trupul, dacă omul urmează un tratament greşit, nu se va tămădui niciodată. La fel se întâmplă şi cu
sufletul. Trebuie să ne fie limpede că boala este întunecarea minţii iar tămăduirea este luminarea ei.
Sfintele Taine şi predania nevoinţei Bisericii au rostul de a ne duce acolo unde se afla Adam înainte
de cădere, adică la luminarea minţii, iar de aici la îndum-nezeire, destinaţia omului dintru început.
Prin urmare, este foarte important să ştim exact ce este boala. Dacă ignorăm boala noastră lăuntrică,
viaţa noastră duhovnicească sfârşeşte într-un moralism sterp, în superficialitate. Mulţi oameni sunt
împotriva sistemului social prezent, socotind că societatea, familia sau nedreptatea sunt de vină
pentru problemele lor. Totuşi problema de bază, adevărata boală a omului, este întunecarea minţii
sale. Când mintea sa ajunge luminată, omul este slobozit din robia faţă de toate cele dimprejurul lui,
precum frica, nesiguranţa etc.
În ceea ce priveşte al doilea punct, aş vrea să spun că teologia a suferit într-adevăr propria
robie babiloniană în anii trecuţi. Ea a primit influenţe apusene care au deformat-o. Privind înapoi cu
veacuri în urmă şi cercetând teologia Părinţilor, ne dăm seama că ei toţi aveau meşteşugul adevărat
de vindecare: curăţirea inimii, luminarea minţii şi îndumnezeirea. Cine nu urmează această
metodologie şi se întemeiază numai pe propria raţiune, ajunge la păreri eretice şi se găseşte în afara
tradiţiei Părinţilor. Din nefericire, în trecut am fost dominaţi de teologia apuseană, întemeiată pe
sentiment şi pe voinţă, care ţinteşte doar la formularea caracterului omului, la calitatea lui etică, spre
a deveni un om „de treabă" şi un „bun" cetăţean. Tocmai această mentalitate a produs atâta ateism.
Ea a făcut pe mulţi tineri să se revolte împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu îşi doreau un Dumnezeu
de felul celui care le-a fost lăsat de părinţii şi educatorii lor. Viaţa morală întemeiată pe o metafizică
abstractă nu mai poate rezista astăzi, căci temeliile metafizicii au fost zdruncinate chiar în Apus.
Astăzi este larg acceptată ideea că eliberarea teologiei ortodoxe din robia ei şi descoperirea
22