Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

Vă dau un exemplu. Fetiţa îşi înfăţişează simţămintele materne jucându-se cu păpuşile. Le
hrăneşte, le spală, le culcă etc. Însă când creşte şi ajunge cu adevărat mamă, face toate acele lucruri
cu suferinţă.
Simte suferinţa de a naşte copilul, ca şi suferinţa şi truda de a-l creşte. Fetiţa înfăţişează
maternitatea şi, aş spune, se desfată cu ea în chip emoţional, fără chin şi suferinţă, pe când
maternitatea unei femei este legată de chin şi suferinţă, este o cruce. Cam la fel distingem bucuria
emoţională de bucuria duhovnicească, emoţiile de experienţele duhovniceşti. Numai adevărata şi
deplina pocăinţă poate curaţi toate stările sufleteşti, făcându-le duhovniceşti. Şi, fireşte, duhovnicul
este cel care ne ajută la aceasta; el este răspunzător de discernerea şi tămăduirea acelei stări. Astfel,
ajutaţi şi de îndrumătorul nostru duhovnicesc, mintea ni se tămăduieşte; este adusă de la mişcarea
potrivnică firii la mişcarea după fire, ba chiar la cea mai presus de fire. Atunci mintea este luminată
şi unită cu Dumnezeu şi tămăduită de închipuiri şi emoţii. Tocmai de aceea identificarea adevăratei
probleme, ca şi tămăduirea mintii celei întunecate sunt absolut necesare.
Mişcarea minţii împotriva firii, după fire şi mai presus de fire
- Ne puteţi spune câte ceva despre mişcarea minţii împotriva firii, după fire şi mai presus de
fire? - spuse Părintele Filip. Cred că ne-ar ajuta să vedem mai limpede toate lucrurile pe care ni le-aţi
spus până acum.
- Sfinţii Părinţi s-au ocupat de toate aspectele vieţii duhovniceşti. Şi fiindcă socoteau că
mintea este subiectul principal în ceea ce priveşte boala şi tămăduirea omului, au vorbit şi despre ea.
Sfântul Marcu Ascetul învaţă că există trei feluri de mişcare a minţii: potrivnică firii, după fire şi mai
presus de fire*.
* Cf. Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-şi închipuie că se în-dreptează din fapte; în Filocalia,
ibidem, p. 300. (n. tr.)
Mintea se mişcă împotriva firii atunci când nu vede dreptatea şi pronia lui Dumnezeu, ci se
războieşte cu oamenii, crezând că este nedreptăţită. Cu alte cuvinte, mintea care se mişcă împotriva
firii îl părăseşte pe Dumnezeu şi se răspândeşte în zidire prin mijlocirea simţurilor. Apoi îi
învinovăţeşte pe ceilalţi pentru tot răul din jurul ei.
Mintea se mişcă după fire când omul nu învinovăţeşte pe alţii, ci se socoteşte pe sine pricina
gândurilor rele. În acest caz, omul recunoaşte pricinile patimilor şi mărturiseşte lui Dumnezeu
păcatele sale. Adică, în loc de a da vina pe alţii, aşa cum au făcut Adam şi Eva, se osândeşte pe sine,
străduindu-se întru tămăduire.
Când omul dobândeşte roadele Duhului Sfânt, mintea lui se mişcă mai presus de fire. în acea
stare, mintea e unită cu Dumnezeu şi se bucură de prezenţa Lui. Când mintea este luminată şi unită
cu Dumnezeu, se face fără formă şi fără chip, adică este slobozită de imagini, închipuiri şi gânduri
drăceşti. Ea are gânduri bune şi se simte slobozită de constrângeri lăuntrice. Căci, aşa cum vă daţi
seama, gândurile rele care se întorc împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui sunt urmarea
bolii minţii. Prin urmare, puteţi înţelege cât sunt de importante mintea şi inima pentru boala şi
tămăduirea sufletului şi, în general, pentru viaţa duhovnicească.
- Cred că a venit timpul, spuse Vasile, să pun din nou întrebarea pe care am pus-o la început:
Ce este tămăduirea şi cum o înţelegeţi ? Aţi spus atunci că-mi veţi da răspunsul la momentul potrivit.
Nu credeţi oare că acel moment a sosit ?
3. Tămăduirea sufletului
- Şi eu cred că a venit timpul să vorbesc despre tămăduirea omului. Aceasta nu înseamnă,
desigur, că nu vom reveni asupra celor spuse, dacă cineva are nevoie de lămuriri. Dar, în principal,
vom cerceta în cele ce urmează vastul subiect al tămăduirii.
26