Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa - Tineretul Ortodox

numai a acestui fel de cunoaştere pricinuieşte teamă şi tulburare, întristare şi deznădejde, laşitate în
faţa oamenilor, întemeierea pe raţiune şi puterile omeneşti, frica de moarte şi de demoni. Este o
cunoaştere care-l face pe om să pară puternic, raportat la aproapele său, însă cu totul slab fiinţial,
raportat la Dumnezeu şi chiar la diavol. Este cunoaşterea care se cultivă şi astăzi şi care pricinuieşte
teamă, nesiguranţă, răutate şi îndârjire.
Cunoaşterea sufletească este atunci când omul încetează să mai dea o mare însemnătate
raţiunii şi purcede la împlinirea poruncilor lui Hristos. Postul, rugăciunea, milostenia, citirea Sfintei
Scripturi, dobândirea virtuţilor, lupta şi strădania împotriva patimilor -toate sunt roadele acestei
cunoaşteri. Duhul Sfânt desăvârşeşte această cunoaştere, însă este trebuinţă şi de împreună-lucrarea
omului, ca să se vădească libertatea sa.
Cunoaşterea duhovnicească este starea vederii duhovniceşti, când omul vede în chip
nevăzut, aude în chip neauzit şi înţelege în chip neînţeles slava lui Dumnezeu. Tocmai atunci
înţelegerea încetează şi, chiar mai mult, omul înţelege că nu înţelege. Odată cu vederea Luminii
necreate, omul vede îngeri şi sfinţi şi, îndeobşte, experiază părtăşia cu îngerii şi cu sfinţii. Atunci se
încredinţează că învierea există. Aceasta este cunoaşterea duhovnicească, pe care au avut-o toţi sfinţii
prooroci, apostoli, mucenici şi nevoitori, precum şi toţi sfinţii Bisericii. învăţăturile sfinţilor sunt
vlăstarul cunoaşterii duhovniceşti. Şi, fireşte, cum am spus mai devreme, cunoaşterea duhovnicească
este roadă vederii lui Dumnezeu.
- Aţi pomenit mai înainte că Sfântul Isaac Sirul deosebeşte cunoaşterea firească de
cunoaşterea duhovnicească. Deci acceptă două feluri de cunoaştere. Puţin mai înainte aţi analizat cele
trei feluri de cunoaştere, tot după învăţătura Sfântului Isaac. Nu vedeţi aici nici o contradicţie ?
- Este doar o contradicţie aparentă. De fapt, nu este o contradicţie. Căci atunci când Sfântul
Isaac vorbeşte de cunoaştere firească, înţelege cunoaşterea sufletească, adică primirea Descoperirii
făcute sfinţilor şi, în acelaşi timp, săvârşirea faptelor pe care le implică această acceptare - credinţa
întemeiată pe au-zire. Cu alte cuvinte, când omul primeşte învăţătura lui Hristos şi o ţine în viaţa sa,
se naşte cunoaşterea sufletească. însă cunoaşterea duhovnicească este legată de vederea
duhovnicească. Deci Sfântul Isaac adaugă doar cunoaşterea trupească la cea de-a doua clasificare a
cunoaşterii. Aşadar, cele două clasificări ale cunoaşterii sunt legate între ele şi identice în cele două
puncte.
Cunoaşterea după Sfântul Grigorie Palama
- Acum ne putem întoarce la învăţătura Sfântului Grigorie Palama despre vitalul subiect al
cunoaşterii, spuse Constantin.
- Sfântul Grigorie nu are o învăţătură specială şi diferită de cea a Sfântului Isaac Sirul;
vorbind însă despre cunoaşterea lui Dumnezeu, el înţelege în primul rând cunoaşterea
duhovnicească, adică cea întemeiată pe vederea dumnezeiască (theoria). Motivul pentru care Sfântul
Grigorie s-a ocupat de subiectul cunoaşterii a fost Varlaam. Varlaam adoptase învăţătura apuseană
despre cunoaşterea lui Dumnezeu. El pretindea că cunoaşterea lui Dumnezeu este un proces raţional,
roadă cunoştinţelor raţionale despre Dumnezeu, produsul filozofiei. De aceea învăţa că cei care
dobândeau cunoaşterea lui Dumnezeu erau, mai presus de toţi, filozofii. Comparînd filozofii cu
apostolii şi cu proorocii, Varlaam spunea că cei dintîi sunt superiori celor din urmă. Comparînd
filozofia cu vederea Luminii celei necreate, afirma că filozofia este superioară vederii lui Dumnezeu.
Căci, după cum susţinea el, vederea lui Dumnezeu este o vedere din afară, pe cînd filozofia este un
proces lăuntric, adică fructul raţiunii care ne-a fost dată de Dumnezeu. Este aici o mare primejdie ca
teologia ortodoxă să fie secularizată. Biserica a vorbit atunci prin marele său Părinte, Sfîntul Grigorie
Palama. Sfîntul Grigorie avea experienţă duhovnicească nemijlocită şi deci a vorbit în cunoştinţă de
cauză despre aceste subiecte. El a spus că lumina cea necreată nu este mai prejos de raţiune, ci mult
mai presus de ea. Apostolii nu erau inferiori filozofilor, ci superiori lor, fiindcă primiseră adevărul
prin Descoperirea lui Dumnezeu şi nu prin raţiunea proprie. Dacă ar fi fost altfel, atunci filozofii ar fi
fost în stare să afle adevărul despre Dumnezeu şi mîntuirea omului, iar Hristos nu ar mai fi trebuit să
se întrupeze. Însă s-a întîmplat exact invers.
54