Ştefania Oproescu - Oglinda literara

SEMNALApostu Panaitache Vultureanu: Ecoul geamătului,ed. Andrew, Focşani, 2012„Atunci când scrie, de fapt Apostu Panaitache Vultureanu se scrie pe sine: opoezie, când stâncoasă, colţuroasă şi aspră, când liniştită şi calmă ca adâncurileunui ocean: aşa cum este însăşi viaţa omului” (Paul Spirescu) pe coperta a patra aacestui volum de poeme unde expresia de imbolduri şi pasiuni hotărâtoare, izvorâtede fervoarea unui temperament romantic deschis de noi zone semantice.Apostu Panaitache Vultureanu se întoarce adesea la propriul EU şi prin acest„Ecou (al) geamătului” la vrerile şi chemările sale, dar mai ales la aşteptările visătoareVictor Steromşi nostalgice, schiţându-şi treptat – din vers în vers – un portret complex din care nulipseşte pe lângă trăsăturile structurale, un senzualism „demonic” conferind strălucirişi rafinament multor fragmente ale poeziei sale. În fine, în acest al treilea volum de poeme, semnatde Apostu P. Vultureanu, găsim versuri de o înaltă combustie a fiinţei, precum şi poeme întregi aletransfigurărilor unor intime propensiuni dialectice şi nu în ultimul rând, ale unei atmosfere bine cunoscuteîn poezia modernă şi contemporană.„Nu-i niciodată prea târziu / să mângâi / aripa visului tău/ şi să crezi în dorinţa ta / de a fi / lângăpietrele morilor / de vânt… / Doar lângă tine / greierii umblă tiptil / sângerând liniştea / şi totuşi / laumbra cocorilor neştearsă / prin vârstele cerului / pentru o eventuală / întoarcere” (Aripa visului).premierul maghiar Imre Nagy.Prietenul lui Dubcek era, laBucureşti, Nicolae Ceauşescu,un lider comunist tânăr, îngrozitla gândul că ruşii aveau să-l deajos şi pe el, imediat după invaziaCehoslovaciei de trupele reuniteale Pactului de la Varşovia, la careRomânia tocmai nu luase parte.Cum se vede CPSF în perioadasa Ceauşescu (1965-1974)? Esteuna de certă deschidere cătreOccident, către autori europeni,flancaţi cu grijă de „vigoarea“românească. (Totuşi, deschidereadin paginile colecţiei nu este la felde amplă ca cea reuşită de WalterRoman, la Editura Politică).Ruşilor li se cuvenea acum doarun „low profile“, potrivit la o adicăcu stagnarea brejnevistă în careintrau. De remarcat că AdrianRogoz îi promovează foartepuţin pe americani, trecerea laei realizând-o abia Almanahul„Anticipaţia” cu a sa nouă şisuperioară generaţie româneascăde entuziaşti ai SF-ului.Vizitele unor înalţi liderioccidentali, precum bravulCharles De Gaulle (1968),Richard Nixon (1969) şi GeraldFord (1975), la Bucureşti – unfel de sprijin moral antisovieticpentru Ceauşescu – nu puteaupărea decât adevărate cărămizide consolidare a colecţiei, însă eaajunge să fie inexplicabil sistată,în 1974, după numărul 466. Să fifost oare la mijloc criza hârtiei dinacea perioadă sau faptul că AdrianRogoz reprezenta o veche gardă,de origine evreiască, care nu semai bucura de încrederea lideruluicomunist-naţionalist? Rămâne unsubiect de analiză. Oricum, SFulnu dispare şi din librării, douăcolecţii de carte – „Fantastic Club“a Editurii Albatros şi „Colecţiaromanelor ştiinţifico-fantastice“a Editurii Univers – continuândîncetişor şi firav colecţiile lansate odinioarăde Editura Tineretului. Câţiva ani maitârziu puteam vedea însă pe marile ecraneprimul episod din „Războiul stelelor”, alecărui bătălii spaţiale au fost inspirate– puţini ştiu! – de imaginile de arhivărealizate de piloţii avioanelor de vânătoarecu foto-mitraliera, filmuleţe necesarevalidării victoriilor aeriene pretinse! În aldoilea război mondial ale lui Werner vonBraun, desigur. Entuziasmul este maxim,efectele speciale fiind foarte „realiste“în comparaţie cu vechea generaţie defilme SF. Poate nu întâmplător, „Războiulstelelor” vine în plin program american alNavetei Spaţiale (Space Shuttle), navetăal cărei prim zbor de test a avut loc în1977. Acest avion spaţial a reprezentat oaltă surclasare a ruşilor, a căror navetă –prezenta încă din imaginile cu Iuri Gagarin(n.1934–m.1968) - şi superioară prinexistenţa cabinei ejectabile, nu va maiajunge în Cosmos...„Almanahul Anticipaţia” vine, în1982, ca o celebrare a acestei super-seriiamericane a marelu ecran, preluând şidezvoltând succesul Războiului Stelelorîn opinia publică românească, dar şi cao continuare a primului succes spaţialromânesc: Dumitru Prunariu a devenitprimul cosmonaut român, zburând încadrul programului sovietic Intercosmos,cu Soyuz 40 şi Salyut 6, în mai 1981. Înschimb, 1982 este şi anul primului zboroperaţional al navetei Columbia, primanavetă spaţială care a zburat în Cosmos.Pentru cei care n-au uitat cozileimense de la casele de bilete, mai precizămcă „Războiul Stelelor” a fost ultimul marefilm occidental SF pe care l-am mai pututvedea pe marile ecrane până în 1990.Nu de alta, dar Ceauşescu nu mai voiasă arunce banii pe drepturile de autor/difuzare, toată valuta mergând spreplata datoriilor externe ale României...Apoi, pe la mijlocul anilor ’80, e difuzatădramatizarea radiofonică „Fundaţia”, laemisiunea „Exploratorii lumii de mâine”,de pe Programul 3 al Radioteleviziuniiromâne. Cercul s-a închis, cum s-arspune. Norocoşii se puteau delecta cuwww.oglindaliterara.rocelebra epopee a lui Asimov,săptămână de săptămână, într-oadmirabilă punere în scenă, carefăcea ca totul să pară scris ieri,nu în timpul şi imediat după aldoilea război mondial! Emisiuneaaceasta SF, singura din perioadacomunistă a României, avea unconţinut deversificat, difuzatpe parcursul unei ore, teatrulradiofonic ocupând a doua saparte. A avut chiar şi un concursde futurologie, inspirat de celebrarevistă americană „OMNI”, pe carea avut onoarea să-l câştige chiarcel care semnează aceste rânduri.Se cuvine să-i remarcăm aicişi pe veşnic tinerii Mihai Godorojaşi Florian Lungu care difuzau înstereofonie, în miez de noapte– luminoase nopţi! – discurileîntregi ale unor Vangelis, JeanMichel Jarre, Kraft Werk, KlausSchulze, Tangerine Dream, IsaoTomita, Kitaro, Gábor Presser şialţii. „Muzica spaţială“ adică, ce vainunda tarabele Bucureştiului dedupă ’89. Din 1990 a venit pestenoi domnia „marilor neguţători“,anunţată de Asimov, în „Fundaţia”,ca o perioadă intermediară, derefacere a Imperiului Galactic,însă în România ea având unimpact negativ asupra consumuluicentralizat de SF de până atunci.Libertatea de imaginaţie SF eraacum cenzurată nu de ideologicomunişti, ci de... drepturile deautor. Fundaţia şi restul rămândeci frumoase vise libere... dincomunism.Aşa văd eu lumea CPSF, un„decreţel “din 1968 – o generaţiede trecere – care a descoperitcolecţia pe la sfârşitul anilor’70; şi sper că scurta istorie demai sus să-i ajute pe cei maitineri să Înţeleagă, dacă nu săpreia, entuziasmul luminos al„bătrânilor“ pentru SF.9061