DEZVĂLUIRI„CINE L-A JEFUIT PE EMINESCU?”...EMINESCU LA „REPORTERII REALITĂŢII”.Completări colegiale la un reportaj de excepţieSâmbătă 16 februarie, la ora 21,10, Realitatea Tva transmis un reportaj de excepţie despre existenţa unuicont Eminescu, constituit în 1892, dar a cărui urmă s-apierdut. Contul ar fi ajuns, prin capitalizare, la incredibilasumă de 2.000.000 euro. “Reporterii Realităţii” şifuncţionarul bancar consultat nu au îndrăznit să pronunţeferm această sumă (preferând una mai prudentă, depeste un million delei noi), dar, în…realitate, calcululde capitalizare ducechiar la suma de douămilioane. Ar mai fi deadăugat, în spiritualdeontologiei, căprezenţa în reportaj asubsemnatului (MironManega) şi a luiDan Toma Dulciu sejustifică prin aceea că de la ei a pornit ideea reportajului.Toată documentaţia fusese făcută în 2008 şi publicată în“Săptămâna Financiară” pe 7 aprilie 2008, în articolul“O ipoteză tulburătoare: Eminescu jefuit post-mortem”.Articolul a fost republicat în 2010 pe CERTITUDINEA,cu titlul “Eminescu deposedat post-mortem de 2.000.000euro”. Pentru mai multe detalii în legătură cu subiectul,redau mai jos textul în cauză:Eminescu deposedat post-mortem de 2.000.000euroDeşi pare o fantasmagorie, nu este. Există un contEminescu care a ajuns, prin capitalizare, la o valoarede 2.364.900 euro. În octombrie 1892, Titu Maiorescu,împreună cu mai mulţi prieteni ai poetului, a cumpăratde la statul român un titlu de “rentă română perpetuă5%”, destinat comemorării poetului în fiecare an,la 15 ianuarie, şi pentru “menţinerea în bună stare amonumentului” (mormântul de le Cimitirul Bellu). Pe17/29 decembrie 1892,Comitetul Eminescu,prin „subscrişii“ T.G.Rosetti, I.C. Negruzzi,Dr. I. Neagoe, N.Mândrea, A. Chibici-Revneanu şi TituMaiorescu, înainteazăprimarului Capitalei oscrisoare oficială, princare îi solicită acestuiasă binevoiască „a primiacest titlu de rentă îndepozitul Primăriei“.În volumele I şi II ale „Caietelor Mihai Eminescu“,tipărite la Editura Eminescu în perioada 1972-1974,există o referire la existenţa unui patrimoniu financiar,a unui fond Eminescu, constituit la scurtă vreme dupămoartea poetului, cu scopul de a-l comemora etern. Mi-aatras atenţia, asupra acestui detaliu necercetat pânăacum, bunul meu prieten Dan Toma Dulciu, un pasionat“consumator” de Eminescu. Fondul cu pricina a fostdepus la Primăria Capitalei, la sfârşitul anului 1892, subtitlul de „rentă română perpetuă 5%“. Traseul banilor s-apierdut sau a fost lăsat să se piardă pe drumul istoriei.Fondul Eminescu este interesant nu atât prin sumadepusă iniţial – 1.000 de lei/ aur (care ar fi echivalentula 34.067 lei actuali) - cât prin efectele financiare produsede dobânda de 5%.Rangul post-mortem al lui EminescuIstoria constituirii Fondului Eminescu a începutodată cu moartea poetului, la 15 iunie 1889.Împrejurările penibile, prin care oamenii politici aivremii dădeau din colţ în colţ pentru a găsi o sumă cucare să achite înmormântarea poetului naţional, l-audeterminat pe un oarecare C.Dimitriu să dea cu împrumutsuma de 1.000 de lei, salvândastfel onoarea guvernului şi alui Maiorescu. Întâmplarea afăcut ca, în aceeaşi perioadă,să moară şi un fost ministru,Constantin Brăiloiu, astfelcă, la 23 iunie, s-a emis o Miron Manegaordonanţă de finanţare, avândca scop expres cheltuielile deînmormântare ale celor doi, după cum urmează: „2.000lei pe numele doamnei Ecaterina Brăiloiu (văduva fostuluiministru - n.r.)/ 1.000 lei pe numele C. Dimitriu, căruia ise restituie, fiind avansaţi de domnia sa./Total 3.000 lei“.Rangul post-mortem al lui Eminescu era evaluat, aşadar,la jumătate din cel al unui fost ministru. Decretul dedeschidere a creditului de înmormântare a fost semnatde rege la 9 august... Adică la aproape două luni de laînmormântare. Birocraţia românească are, după cum sevede, tradiţii imemoriale.Maiorescu şi „mergerea de vreo zece ori lacimitir“Episodul următor a fost constituirea, în acelaşi an,1889, a unui Comitet de iniţiativă, pentru ridicarea unuimonument Eminescu, comitet alcătuit din următorii:Teodor G. Rosetti, N. Mandrea, I.C. Negruzzi, Dr.I. Neagoe, I.L. Caragiale, A. Chibici-Revneanu, M.Brăneanu, N. Săveanu şi Titu Maiorescu. Comitetul „ahotărât să deschidă liste de subscrieri de câte 50 de banide persoană“. „Mormântul lui Eminescu are trebuinţă deun monument de piatră, înconjurat de grilaj şi de plantaţii,care să însemneze locul ultimului repaos al marelui poetnaţional“ - se motiva în scrisoarea-tip care însoţea listelede subscripţie. „Fiind convinşi de sentimentele Dvoastrăpatriotice, sperăm că veţi binevoi a face şi Dvoastră cainiţiativa noastră să poată reuşi“. Din cele 1.280 de listede subscripţie, doar 280 aufost completate cu diversesume, adunându-se, în total,7.392 lei şi 20 de bani. Dinaceştia, 270 de lei fuseserădepuşi de Titu Maiorescu.Dar, conform dării de seamă„asupra sumelor încasateşi cheltuite cu monumentulfunerar Eminescu“ (din 14/26iunie 1892), Maiorescu şi-a„decontat“ singur donaţia:„Pe lângă suma de lei 270ce am primit-o de la Dl. TituMaiorescu pentru imprimate,taxe poştale etc., şi cares-au cheltuit în acest scop,după cum arată alăturateleacte justificative etc.“. Dinsuma rămasă (6.094,15 lei), 5.000 lei s-au cheltuitcu construcţia monumentului propriu-zis, 816 „cuesecutarea grilajului“, 190 cu soclul grilajului şi 88,15 „cudiverse alte plăţi“. Acestea din urmă cuprindeau, printrealtele, „lei 35 trăsura ptr. mergerea de vreo zece ori lacimitir“. „Mergerea“ era decontată, evident, de acelaşimare om de cultură Titu Maiorescu.Semnat de primar şi de „Şeful Comptabilităţei“Rămăseseră astfel 1.211 lei şi 5 bani. „Din prisosularătat“, după cum se poate citi în procesul-verbal din16/28 noiembrie 1892, Comitetul Eminescu a decis că„se vor întrebuinţa 211 lei 5 bani pentru înfrumuseţareamonumentului funerar, adăogându-i-se o placă cuinscripţiunea de pe el în litere de metal“. Mai departe,avem prima referire la Fondul Eminescu: „Iar pentrurestul de 1.000 lei s-a cumpărat un titlu de rentă românăperpetuă 5%, de aceeaşi valoare, care va fi depus laOnorab. Primărie a Capitalei, sub a cărei administrare seaflă cimitirul cu mormântul lui Eminescu. Venitul anualî9064 www.oglinda<strong>literara</strong>.ro
de 50 lei al acestui titlu de rentă va fi întrebuinţat prinîngrijirea Primăriei pentru menţinerea în bună stare amonumentului şi a plantaţiilor de pe mormântul poetului“.Pe 17/29 decembrie 1892, Comitetul Eminescu, prin„subscrişii“ T.G. Rosetti, I.C. Negruzzi, Dr. I. Neagoe,N. Mandrea, A. Chibici-Revneanu şi Titu Maiorescu,înaintează primarului Capitalei o scrisoare oficială, princare îi solicită acestuia să binevoiască „a primi acest titlude rentă în depozitul Primăriei“. La data de 8 ianuarie1893, Primăria îi adresează „D-Sale D-lui Titu Maiorescu“următorul răspuns: „Domnule,/Am onore a ve comunica,că s’a primit la Cassa Comunală un titlu de rentă Românăperpetuă 5% sub Nr. 112 cu cuponul de Octombrie1892, ‘naintat Primăriei de Comitetul pentru ridicareamonumentului Poetului Mihail Eminescu pe lângă hârtiaregistrată la Nr. 57610/92“. Documentul e semnat deprimar şi contrasemnat de „Şeful Comptabilităţei“.O paritate de peste două milioane de euroActul la care am făcut referire a fost, în ultimii 20de ani, extrem de puţin solicitat de persoane din afarainstituţiei Arhivele Naţionale ale României. Am avutsurpriza (în 2007, când am făcut o investigaţie în acestcaz) să constat că, din 1979 încoace, doar un oarecareMuller (probabil cetăţean german) l-a cercetat înainteamea, iar asta se întâmpla în 2001. Dispariţia urmelordocumentare ale traseului financiar al Fondului Eminescueste, fără îndoială, determinată şi de ignorarea acestuiadin neştiinţă. Dar, conform principiilor elementare dedrept, un titlu de rentă perpetuă nuşiîncetează funcţiunea nici dacă ceicare l-au iniţiat îl anulează. De fapt,el nu poate fi anulat. Ceea ce oricumnu s-a întâmplat sau, în orice caz, nuexistă niciun document în acest sens.Iar dacă acest titlu funcţionează,atunci efectele sale sunt extremde interesante. Căci, dacă el a fost„abandonat“ prin uitare, dobânda de5% ar face ca suma de 1.000 lei/aur,de la depunerea de acum 119 ani, săcrească, prin capitalizare, la 332.295lei/aur. Ceea ce s-ar „traduce“ în9.778.875,9 lei actuali. Am folosit,pentru a ajunge la această „paritate“,faptul că 1 leu era echivalent, în 1892 (şi multă vremedupă aceea), cu 0,3226 g/aur. Asta înseamnă că ungram de aur costa atunci 3,0998 lei. Aceeaşi cantitatede aur (un gram) costă astăzi 105,6 lei, adică 1 leude la vremea aceea este egal cu mai mult de 34 de leiactuali. Restul calculului vine de la sine. Putem mergechiar mai departe, constatând că un leu de atunciar fi echivalent cu 8,24 euro, dar aceasta este o altăpoveste. În orice caz, Fondul Eminescu ar putea fievaluat astăzi (dacă nu a fost deturnat în alte scopuridecât cele prevăzute în actul iniţial) la 2.364.900 euro.Revin la Dosarul 715 de la Arhivele Naţionale. Existăposibilitatea ca acel titlu de “rentă română perpetuă” săfi fost prescris după război, să zicem, odată cu anularea,de către Regele Mihai (la presiunea sovieticilor), prindecret regal, în 1946, a tuturor titlurilor emise de statulromân. În această situaţie, titlul cu pricina ar trebui„retrocedat“ prin aducerea lui la zi. Altfel, statul nostrude drept se complace (şi prin aceasta) într-o imposturăvizibilă şi extrem de jenantă. Pentru că, ignorând cazul,chiar şi după semnalarea lui publică, instituţiile se facpărtaşe la o deposedare perpetuă.Titlu de valoare cu termen de scadenţă sine die„Statul român n-a fost desfiinţat şi nici n-a dispărutde pe hartă - ne-a declarat Dan Toma Dulciu, cel carene-a sugerat ideea acestui demers. Orice instituţiea statului preia, prin vremelnicii administratori, atâtactivele, cât şi pasivele instituţiei respective. Este şicazul Fondului Eminescu, asumat, ca responsabilitate,de Primăria Capitalei. Acest fond, care este, de fapt, uncont cu titlu de rentă perpetuă, continuă să-şi producăefectele - aşa cum îi spune şi titulatura - perpetuu,indiferent de regimul care guvernează ţara. Nu ştiuexact cum erau elaborate titlurile în secolul al XIX-lea,dar, dacă e să facem o analogie cu cele contemporane,DEZVĂLUIRI«renta română perpetuă» intră în categoria titlurilorde valoare cu termen de scadenţă sine die. Efectul lornu poate fi întrerupt decât printr-un act de autoritatepublică“. Dan Toma Dulciu a făcut analogia cu cazuldatoriilor publice ale României faţă de Suedia, angajateîn perioada 1929-1931. Acestea au continuat să crească,prin penalităţile determinate de neachitare, şi s-au stinsabia în 2003, în urma plăţii în tranşe a 120 de milioanede dolari. Aşadar, schimbările de regim nu au dus laştergerea de la sine a acelor datorii publice. În cazulFondului Eminescu, reactivarea lui (dacă a fost întreruptvreodată) echivalează cu o retrocedare.„Primăria doar a preluat spre administrare titlul“La Primăria Capitalei nu s-a găsit însă niciodovadă a titlului cu pricina, în ciuda sprijinului acordatde viceprimar, care l-a desemnat pe Dimitrie Buzdugă,directorul Direcţiei Buget, să facă cercetările de rigoare.„Cred că problema nu e la noi - ne-a spus dl Buzdugă -,ci la Ministerul Finanţelor, unde ar trebui să se găseascăarhiva titlurilor emise de statul român. Primăria doar apreluat spre administrare titlul cumpărat de comitetulEminescu, dar nu ea l-a emis. Trebuie cercetate la sursătoate titlurile emise în anul 1882 de statul român“.Domnul director are dreptate, dar numai parţial, credemnoi. Pentru că, într-adevăr, din scrisoarea adresată deMaiorescu, în numele membrilor Comitetului Eminescu,reiese clar că titlul a fost cumpărat de aceştia, dar la felde adevărat este că el a fost încredinţat Primăriei, dupăcum reiese din aceeaşi scrisoare: „...ne permitem a vă ruga să binevoiţia primi acest titlu de rentă perpetuăîn depozitul Primăriei, iar din venitulanual de 50 de lei de la cupoaneleacestei rente să binevoiţi a însărcinape îngrijitorul cimitirului să menţie înbună stare monumentul şi plantaţiile închestie şi să împodobească mormântulîn ziua de 15 iunie“. Iar scrisoareaadresată de primar lui Titu Maiorescu,pe 8 ianuarie 1893, confirmă atâtdata de emisiune a titlului (octombrie1892), cât şi numărul documentului(112). „Pisica moartă“ - dacă ne epermisă expresia în acest context - seaflă în ambele curţi, aşa că ambele instituţii ale statuluiromân au toate motivele (şi obligaţiile) să elucidezeproblema.„Există proba materială“Ion C. Rogojanu, preşedintele fondator al AsociaţieiOspeţia din România (şi prim-vicepreşedinte al Asociaţieide Bibliofilie şi Ex Libris), a donat, aşa cum se ştie,judeţului Botoşani singura bibliotecă Mihai Eminescu dinRomânia - un tezaur de peste 14.000 de cărţi de si despreEminescu, precum şi cărţi şi publicaţii din epoca în carea trăit poetul. Opinia sa, în această chestiune încâlcită,este nuanţată, dar totodată tranşantă: „Primăria este,deocamdată, cea care trebuie să lămurească problema.Spun asta pentru că proba materială că Primăria a primitgestiunea titlului există. Deci această instituţie trebuiesă răspundă ce s-a întâmplat cu acel titlu, fie că a fostprescris, fie că funcţionează. Dar, conform denumirii, elnu putea fi nici prescris, nici anulat de iniţiatori. Există,bineînţeles, şi o responsabilitate a Ministerului Economieişi Finanţelor, iar situaţia trebuie clarificată între acesteinstituţii ale statului român, în colaborare, eventual, cuMinisterul Justiţiei. Şi nu neapărat la sesizarea unui ziaristde investigaţii, ci pentru că este datoria lor. Aşa cumeste de datoria tuturor fundaţiilor, asociaţiilor culturalesau de altă natură, care poartă denumirea de MihaiEminescu să ia atitudine în acest sens. Pe de altă parte,nici Academia Română nu trebuie să stea cu mâinile însân, nici Uniunea Scriitorilor, nici Ministerul Culturii, dacăEminescu înseamnă cu adevărat pentru aceste instituţiiceea ce declară ele că înseamnă”.P.S. Emisiunea “CINE L-A JEFUIT PE EMINESCU?”,în care a fost inserat reportajul, l-a avut ca invitat peacademicianul Eugen Simion (uşor depăşit de subiect,după părerea mea). Reportajul propriu-zis începe de laminutul 10,15 şi durează 10 minute.www.oglinda<strong>literara</strong>.ro9065