Ştefania Oproescu - Oglinda literara

DANIEL CORBU ´60Daniel Corbu - „Întreideal şi realizabil”În această sintagmă se încadreazărelaţia poetului cu divinitatea cât şisperanţele sale de împlinire umană caresă-i justifice existenţa. Problema estetranşată prin afirmaţia: „Dumnezeu emort – spune Nietzsche/ E doar obosit– spun eu – şi câteodată amnezic”(Daniel Corbu - Motto la Evangheliadupă Corbu şi alte poeme)Din punct de vedere gnoseologic,cercetarea absolutului se desfăşoarăpe verticală. Cerul nu e chiar vid,Demiurgul este un deus otiosus careLucian Gruia s-a retras din lumea căreia i-a datnaştere. Concepţia poate fi asemănatăcu aceea blagiană, întrucât MareleAnonim a participat la facerii lumii numai în prima etapă,aceea a generării diferenţialelor divine care, în a doua etapă,s-au asociat după afinităţi elective pentru materializarealumii concrete cenzurate, Demiurgul nemaintervenind înlume. Din acest motiv, Daniel Corbu preia sintagma blagianăa Dumnezeului – Marele Orb, întrucât acesta a creat olume imperfectă/cenzurată şi nu o mai conduce: „Iar bunulDumnezeu/ Din ce în ce mai orb/ Pătase cu ivoriu/ Cămaşamea de corb.” (Blestemul Refugii postmoderne)Imperfecţiunea creaţiei este în rezonanţă cu teoriilelui Spinotza şi ale lui Emil Cioran, ultimul considerând călumea a fost creată de Dumnezeul cel rău din moment cea introdus diabolicul în lume: „... LUMEA/E O INCONSECVENŢĂ A LUI DUMNEZEUspune/ domnul Spinoza/ (...)// Spune inimătransformată în hârtie de ziar/ pot fi cărţilemai tari decât moartea?” (Spre marile tomuriPlimbarea prin flăcări)Pentru că am fost creaţi fiinţe muritoare,apocalipsa umană este zilnică: „Aşa începeapocalipsa de fiecare zi/ (…)/ La început afost marele Cuvânt/ care s-a fărâmiţat în miişi mii/ de cuvinte pipernicite şi purtătoare depagubă./ (…)/ Dacă sunt cel ce nu sunt. ”(Evanghelia după Corbu Evanghelia dupăCorbu şi alte poeme)Afirmaţia deconstructivistă ne trimitela registrul postmodernist manifestat totuşi,dincolo de ironiea spectaculară, în registrulgarv, al întrebărilor fără răspuns: “Doamne/am vizitat site-ul cu tine pe Internet/ facereaLumii şi facerea Edenului a şasea zi/ ceinteresant primul om şi prima lui umbră/sodomele şi gomorele/ jertfirea mielului sfânt/ …/ dar niciun răspuns la vechile-ntrebări/ e-atâta noapte în noi şi-atâtalumină în paraclise!/ (…)/ Nu simţi cum nimicul ăsta din noise-agită/ şi gâfâie până la orgasm/ (…) / nici un prooroc săfacă ceva cu/ groapa asta din mine./ (…)/ Oare a face lumeanu e mai puţin decât a o înţelege?” (Hamlet, zadarniculHamlet Evanghelia după Corbu şi alte poeme)Începe să se întrevadă pustiul din spatele existenţei:„Doamne, atâta deşert în clepsidra/ pe care mi-ai dat-o/ sămă lecui de timp!” (Purtătorul de tăcere Evanghelia dupăCorbu şi alte poeme)Pierderea speranţei se intersectează la un punct cuateismul, după care drumurile devin divergente: „Cei carecăutau urmele lui Dumnezeu prin deşert/ se-ncălzesc şi azi lamicul foc al înfrângerii.” (Micul foc al înfrângerii Documentelehaosului)Poetul caută dovezi palpabile ale existenţei Demiurgului,aşa cum, altădată, Arghezi voia să-l „pipăie” pe Dumnezeuşi să urle: „Este!”: „Ca un eretic umblu prin măruntaielerugăciunii. Îi cercetez ungherele. Dincolo, nici un mister.Ferestrele de lumină. Peretele cu desene obscene. Puah! /.../ Ce straniu şi îngust şi derizoriu e totul! Şi ce lung drumulspre Fericitul Nicoieri!” (Zeii greci)(The joy of grief) Carteaumbrelor)9078 www.oglindaliterara.roStructural, Daniel Corbu vrea să creadă cu tot sufletul,aşa ca în Creioanele maestrului născut la Cărbuneşti:„Doamne, de vei veni mă vei găsi/ ridicat din ungherelecărnii direct în rugăciune/ direct în pronaosul flăcăruit despreranţă.” (Transcendenţă goală Evanghelia după Corbuşi alte poeme).Dar Dumnezeu s-a îndepărat atât de mult de lume încâtşi îngerii care ar fi trebuit să mijlocească între om şi Creator,s-au debarasat de rolul lor: „Atât de mult lumea s-a schimbatmamă/ chiar şi îngerii primesc scrisori de dragoste/ la postrestant.” (Diorama- I. Duhul florilor Intrarea în scenă)Au devenit chiar mici copii: „schimb pemperşii la îngeri!”(Diluviu -Refugii postmoderne)Ca la materialişti, credinţa pare, la un moment dat, unopiu al popoarelor: „O, dar Dumnezeu câştigă tot timpul/folosind zaruri albe cu puncte albe!” (Zaruri albe cu punctealbe Evanghelia după Corbu şi alte poeme)„Îmi fac de lucru în jurul absenţei/ lipăi în preajmaunei fericiri iluzorii/ tot mai mult cred că Moartea/ e singurainstituţie care mai impune respect.” (Transcendenţa goală)Scenariul sacrificiului Fiului pare scenariul perfect pentruconvertirea credincioşilor: „Tu-mi spui că după Golgota/orice tragedie e imperfectă/ că mai uşor dezintegrezi unatom/ decât o prejudecată...” (Eonul marelui desant Carteaumbrelor)Dumnezeu pare cinic în această viziune la fel decinică (Balada luminătorilor Evanghelia după Corbu şialte poeme), iar problema credinţei devine o problemăgnoseologică: „În cele din urmă/ fiecare merită doar ceea ceînţelege./ (...)/ şi de ce de-atâta timp tratatul meu desprebarbarie/ şi sacralitate/ stagnează de fiecare dată la greci?”(Păzitorul de capre Cartea umbrelor)Căutarea absolutului reprezintă şi căutarea de sine,precum în versul eminesian: „pe mine, mie, redă-mă!”:“- Răscumpără-mă, frate Iuda/ şi pe câţi arginţi vei vrea/pe mine la nesfârşit vinde-mă!” (Fratele Iuda – o viziuneEvanghelia după Corbu şi alte poeme)Printr-o frumoasă metaforă, Daniel Corbu îşi închipuiecă Dumnezeu care s-a plimbat prin Copou afost poetul nostru naţional: „Oamenii loculuil-au numit Eminescu.” (Baladă (Pe cândDumnezeu se plimba prin Copou) Viaţa defiecare zi la Iaşi pe vremea lui DanielCorbu povestită de el însuşi)Luciditatea aventurii cunoaşriiabsolutului, la Daniel Corbu este cioraniană:„Începutul e neantul şi neantul e sfârşitul”(Moarte rozalbă, râs vineţiu Carteaumbrelor)În viziunea sa, lumea aceasta nu poatefi corectată şi ar trebui recreată:„Doamne, artrebui să ştergi lumea asta/ s-o pulverizeziîn Neantul atoatestăpânitor/ pentru că nuprea ţi-a ieşit./ (...)/ în schimonosita durerede-a fi/ ne-ai dat gândire limitată şi oarbă/(...)/ Doamne, dacă Absolutul există/ de cemereu ni-l ascunzi şi de ce/ cu atâta cinismzideşti instituţia tainei?” (Doamne, ar trebuisă ştergi lumea asta Viaţa de fiecare zila Iaşi pe vremea lui Daniel Corbu povEvanghelia după Corbu şi alte poeme (2006).Ce poate face poetul? Să creeze lumea sa iluzorie încare să se retragă şi în care pot fi atraşi şi cititorii. În poemulScrisoare deschisă necititorilor mei, Daniel Corbu le comunicăcelor care nu l-au citit ce au pierdut, concluzia rămâne însăcinică: „cu altă deşertăciune voi răspunde Deşertăciunii.”În acest sens, Geo Vasile afirmă următoarele: „Singurasalvare este ca unii muritori să mai aibă calitatea deaconştientiza ameninţarea fără-de-mântuirii, primejdia caredă năvală asupra omului, ameninţându-i esenţa în raportulsău cu fiinţa însăşi.(...) În această vârstă a lumii scufundatăîn beznă, abisul lumii trebuie să fie cunoscut şi îndurat pânăla capăt. Unul dintre aceştia este Daniel Corbu, căci a fi poetîn timpuri sărace înseamnă să aduci în dar prin cântec urmelezeilor dispăruţi: (...) De aceea în această lungă noapte a lumiise cuvine ca poetul să rostească sacrul. Să rostească în poezieesenţa poeziei. Să ofere muritorilor care există în măsura încare există limba, cântul dăinuitor deasupra tărâmului lorsărăcit. Poetul este detectivul şi senzorul numinosului, alurmelor sacrului.” (Geo Vasile – În absenţa zeului („Românialiterară”, nr. 19, 15 mai 2009))(Din volumul în curs de apariţe Daniel Corbu – „Haosulcondamnat la visare”)