Ştefania Oproescu - Oglinda literara

RECENZIEDARUL POEZIEI ROMÂNEŞTI CĂTREUNIVERSALITATEDaniel IoniţăDe curând, în noiembrie 2012,Editura Minerva a lansat un volumulintitutlat „Testament – Antologie dePoezie Română Modernă – EdiţieBilingvă (Română & Engleză)”.Volumul este editat şi tradus deDaniel Ioniţa – plecat din România înNoua Zeelanda in 1980, acum stabilitîn Sydney – Australia, şi avându-i caasistenţi tehnici pe profesorii EvaFoster şi Daniel Reynaud, ultimulfiind Decanul Facultaţii de Artă şiTeologie de la Avondale College ofTertiary Education din Australia. Lalansări (trei la număr, în Bucureştişi Braşov) au participat, printre alţii,actorii Ion Caramitru, Clara şi BogdanVodă, compozitorii şi intepreţii NicuAlifantis, Andrei Păunescu, CătălinCondurache, Adrian Ivaniţchi,editorul şef de la Minerva, AnaMunteanu, criticul şi istoricul literalAlex Ştefănescu, care semnează defapt şi prefaţa volumului – precum şio seamă de scriitori precum AdrianMunteanu, Daniel Bănulescu, LucianVasilescu, Eugen Axinte, Nora Iuga,Mihaela Malea Stroe, Daniel Drăgan,A.I.Brumaru, Daniel Vorona, MargaLabiş, ş.a.Cuvântul modern, este folositaici în sensul lui larg, epoca modernă apoeziei româneşti începand cu VasileAlecsandri, deci jumătatea secoluluiXIX. De fapt volumul cuprinde ogamă reprezentativă a poezieiromâne, începandu cu clasicii, cumar fi Alecsandri, Eminescu, Coşbuc,Minulescu, Arghezi, Labiş, Bacovia,Goga, Blaga, Ion Barbu, VasileVoiculescu, Magda Isanos, Radu Gyrapoi scriitorii lansaţi în anii 1960-70precum Adrian Păunescu, NichitaStănescu, Ana Blandiana, Nora Iuga,Marin Sorescu, Irina Mavrodin, DanVerona, Ioan Alexandru, contiunândcui poeţii lansaţi in ultimii 40 de deani, cum ar fi Ileana Mălănciodiu,Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu,Liliana Ursu, Mihaela Malea Stroe,Ioan Es. Pop, Mircea Cărtărescu,Daniel Bănulescu, Daniela Crăsnaru,Lidia Săndulescu-Popa, Florin Lăiu,George Ţărnea, precum şi câţivapoeţi contemporani din RepublicaMoldova: Grigore Vieru, LeonidaLari, Leo Bunaru, şi alţii. Iată maijos, în întregime, nota antologului şitraducătorului Daniel Ioniţă.De la un moft la un joc şi apoi laobsesie – nu sunt decât câţiva paşi.Şi apoi, vreo doi ani de muncă grea,despre care nimeni nu te avertizeazăla început. În final, obsesivii nu potda vina pentru condiţia în care se aflădecât pe ei înşişi şi pe materialul lorgenetic. Cum altfel aş putea explicamaniera în care am progresat de lao singură poezie tradusă la patru,apoi la cincisprezece, fără să-mi dauseama că lucrurile au luat-o pe opantă periculoasă? Când ajunsesemdeja la 26 sau 27 de traduceri (şiaproximativ 20 de poeţi), era deja preatârziu ca să-mi mai pun întrebări cu privirela sănătatea mea mintală. Curentul deveniseprea puternic şi nu mai puteam înota spreţărm. Şi astfel, iată că avem aici peste 75 depoezii, acoperind 56 de poeţi, şi o perioadăîncepând de la jumătatea secolului al XIX-leapână în ziua de azi.În urmă cu aproapetrei ani am tradus o poeziedin română în engleză. Nimicdeosebit până aici, afară doarde cuplul care a citit-o iniţial(el, educat după şcoala veche,român la aproape şaptezecide ani, ea vorbitoare nativă delimba engleză) a devenit foarteemotiv. Şi nu, aşa cum m-amsperiat la început, pentru cătraducerea ar fi fost jalnică.Ci, în aparenţă, dimpotrivă.Mai târziu, poemul (OctavianGoga, Cântec IV – De vaveni la tine vântul) a fost cititde către cei pentru care amintenţionat să-l traduc, copiiimei, reacţia a fost mai puţinemoţională. „Este frumos“,trasformându-se în „Estefoarte frumos, tată!“, atuncicând privirea mea a devenitdeodată severă...Toată povestea a început de fapt foartemodest. Intenţionam să traduc câteva poemepentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele meleşi alţi câţiva prieteni mai tineri. Fie născuţiîn afara României sau cel puţin crescuţi şieducaţi în străinătate, ei nu puteau apreciapoezia românească sau literatura română.Numitorul comun al acestora era faptul că,deşi stăpâneau limba română la nivelul deconversaţie, nu erau capabili să guste poeziaromânească. Nu erau capabili, cred eu, săpătrundă minunata ei adâncime – un pastelunic, dar variat, o voce deosebită printremarile valori poetice ale lumii.Ca şi consumator avid de literatură îngeneral, mi-am petrecut cea mai mare partedin viaţă în ţări vorbitoare de limbă engleză,familiar fiind cu literatura engleză clasică şicontemporană, ca şi cu literatura română. Şiam simţit întotdeauna regretul de a nu puteaîmpărtăşi copiilor mei acest bogat sufletartistic al ţării în care s-au născut şi au crescutpărinţii lor. Bănuiesc că aceste simţămintesunt comune pentru prima generaţie deemigranţi şi, din fericire probabil, se vorestompa în mod natural la copiii lor. Cu toateacestea, fiica mea cea mai mare, profesoarăde engleză, a apucat să citească două operetraduse în engleză: „Fecioare despletite”,de Hortensia Papadat-Bengescu şi „HanulAncuţei”, de Mihail Sadoveanu – care i-auplăcut foarte mult. Dar cam asta a fosttot, deoarece nu am mai găsit alte romaneromâneşti traduse în engleză, cel putin laacea vreme a anilor 2002/2003.O situaţie foarte tristă, după părereamea. Situaţia traducerilor de poezie română,este puţin mai bună, dar este oarecumsimilară. Există câteva perle de valoareinestimabilă, începând cu traducerea luiMihai Eminescu realizată cu imens talent9110 www.oglindaliterara.rode regretatul Corneliu M. Popescu,care în anii ’70 a impresionat în aşamăsură, încât Premiul SocietăţiiEngleze de Poezie pentru traduceriîn limba engleză, decernat la fiecaredoi ani, poartă numele tânăruluitraducător român, stins din viaţă la19 ani în tragica seară de 4 Martie1977, în cutremurul care a luat vieţileunui număr de artişti, cântăreţi,actori care locuiau în clădirile vechidin centrul Bucureştiului.Altfel, câteva traduceri bune,în special ale unor poeţi care s-austability în străinătate, cu precădereîn Statele Unite, cum ar fi IonCaraion, Nina Cassian, Liliana Ursu.Dar nici lucrările acestora nu prezintăo calitate coerentă a traducerii petoată lungimea lor.Totuşi, în linii mari elesunt de bună factură.Afară de asta, am găsitun număr de traduceride calitate medie şiun număr şi mai marela un nivel oarecumjenant. Dar, eu însumifiind traducător, suntperfect conştient deproverbul englezescdespre cei carelocuiesc în caseconstruite din sticlă...Toate acestea însăm-au pornit pe calea(iniţial modestă) dea traduce „câteva“poeme. Nu sunt sigurce însemna „câteva“în mintea mea la aceadată. Probabil patru,cinci... Cel puţin aşa intenţionam doiani mai târziu, pe când terminamprima ciornă a poeziei în vers liber„Zâmbesc” de Mircea Cărtărescu,şi începeam lupta cu rigida, darminunata formă din „SonetulClipei” al lui Adrian Munteanu, unsonet aşezat în cămaşa de forţăpetrarchiană, după cum vă puteţiînchipui.Un pod mai uşor de străbătuta fost acela al poeziilor deja puse pemuzică. Deoarece copiii mei au fostexpuşi de-a lungul anilor la muzicafolk românească, a fost natural caprimele încercări să acopere astfelde poeme, de autori cum ar fi:Octavian Goga, Nichita Stănescu,Ana Blandiana, George Ţărnea sauAdrian Păunescu. Familiaritatea cumuzicalitatea şi ritmul lor mi-au fostiniţial de mare ajutor.Trebuie să subliniez aici- nefiind primul care o face, şinici ultimul...- meritul vizionar allui Adrian Păunescu, care, de-alungul a aproape două decade, aincurajat şi promovat, in cadrulCenaclului Flacăra şi în afara lui,poezia de valoare autentică - fiepoeţi consacraţi precum Eminescu,Bacovia, Nichita Stănescu, fie maipuţin cunoscuţi la acea vremeprecum George Ţărnea, etc. Ideeade a extinde această lucrare, de a oface reprezentativă, a intervenit maitârziu, când ajunsesem deja pe laal douăzecilea poem, şi-mi puneamîntrebări cu privire la magnitutinealucrării în care m-am băgat...La acest punct, cu ajutorulunei prietene, Mălina Florea, careî