Ştefania Oproescu - Oglinda literara

ESEUPLEDOARIE PENTRU PLICTISEALĂGabriela FodorGRUP ŞCOLARDĂRMĂNESTI,BACĂUNe e teamă, fugim de ea, o evităm cât putem...În zilele noastre, plictiseala e pusă la zid. Totuşi, mulţipsihologi, filozofi şi mai ales romancieri sunt de părerecă, dacă ştim să ne folosim de ea, inactivitatea poate fiextrem de fecundă.Anchetă asupra unui subiect deloc plictisitorDe cele mai multe ori, plictiseala nu-şi aruncăbuzduganul înainte de a te vizita precum are bunulsimţ s-o facă zmeul din poveste. Ea te pocneşte fără astriga „cade!”. Se strecoară brusc atunci când starea tasufletească îi este propice – în momente de solitudine, înclipele de „vacanţă” ale corpului şi ale minţii. Vremea şiunele locuri îi favorizează apariţia în viaţa lui Thalassa,mult discutatul personaj al lui Alexandru Macedonski, dinromanul cu acelaşi nume. Corpul îi e paralizat, mintease goleşte, timpul se opreşte, nimic de făcut, nimic laorizont pe Insula Lewki, asta până într-o zi. Dar cine nus-a plictisit niciodată în viaţă?Cu toţii avem momente de vid, doar că pentru uniie mai greu decât pentru alţii să şi le asume. Până la urmă, fiecare are dreptulla plictiseală, la acea tristeţe difuză, la sentimentul de vid. Experienţa poatefi de-a dreptul înspăimântătoare pentru cei care se tem să experimentezesau sa retrăiască diverse amintiri. Şi atunci Thalassa va face totul ca să sesustragă. Când a gustat pliciseala, a fost ca atunci când s-a aflat la margineaunei prăpăstii, dorea să meargă mai departe, dar îi era teamă de ce se întindeala picioarele sale. Ce a găsit acolo, pe Lewki? Pe sine însuşi...Sub forma sa exacerbată, plictiseala tinde spre disperare. Astfel, îninima lui Thalassa se naşte sentimentul că nimic nu mai contează, că nu maireprezintă nimic. Şi atunci rămâne fără repere şi fără puterea de a mai lupta,până când apare în viaţa sa, Caliope. Adusă de apele mării, femeia necunoscutăschimbă macazul destinului acestui proaspăt devenit bărbat.Mă întreb dacă nu cumva, cu miesmele ei de melancolie, de suferinţă,de pierdere a dorinţei de a face şi de a fi, plictiseala nu se înrudeşte, oare, cudepresia. Nu, răspund filozofii. Depresia este ură de sine, e un cuvânt care acuză,rezultatul unui raţionament negativ cu rădăcini în adâncul fiinţei...depresiaeste mai curând o chestiune aflată deasupra noastră, care ne depăşeşte, pecând plictiseala e o afacere personală. Plictiseala ne chestionează, depresia neurăşte. Şi atunci, de ce Thalassa îşi va ucide perechea? După o iubire pătimaşă,rapidă, mistuitoare, plictiseala şi depresia îi va consuma pe amândoi.Fie că e de scurtă durată sau ne pătrunde până în oase, plictiseala areaceastă caracteristică de a ne obliga să ne percepem existenţa, de a ne punefaţă în faţă cu noi înşine. Momentele de plictiseală sunt acelea în care se pun celmai adesea întrebări existenţiale, de genul: ce vreau de la viaţa mea, destinulmeu e gata trasat sau eu sunt cel care mi-l fac, ce se întâmplă după ce mor?Dar Thalassa cu siguranţă nu şi-a pus aceste întrebări, de aceea pentru elplictiseala nu e o problemă fizică, ci una metafizică. Personajul lui AlexandruMacedonski se dezvăluie astfel în faţa ochilor cititorilor ca fiind tipul bărbatuluiromantic, pasional, uitat de lume şi de timp, dar nu de plictiseală.Dacă până acum câteva zeci de ani, plictiseala era semn de apartenenţăla o elită (vezi romanele surorilor Bronte), astăzi, a avea o agendă plină ochi teface să te simţi important. Sunt ocupat, deci exist. Pentru personajele lui CamilPetrescu a fi fericit înseamnă a fi realizat, recunoscut, dorit din toate punctelede vedere. Şi de ce nu, invidiat! Atât pentru Ladima, cât şi Gheorghidiu,reuşita socială şi împlinirea de sine se măsoară în gradul de ocupare al fiecăreisecunde din zi. Schopenhauer spunea că există două atitudini în viaţă, dorinţaşi plictiseala, şi că trecem mereu, alternativ de la o stare la alta. Or, în zileleomului modern, nu se mai pune problema să laşi vreun pătrăţel liber, nici înagendă, nici în minte. Nu-i frumos, nu-i bine să te plictiseşti. Cine se plictiseştee un loser! Aşa să fi fost şi cu Ladima? Dar el nu a stat, nu a putrezit, cumsă se plictisească...Pentru Emilia, Maria, Ela, bărbatul nu trebuie să aibă timpsă se plictisească, asta înseamnă că nu produce... Ştefan Gheorghidiu riscăsă se piardă şi clachează, se prăbuşească în propriile angoase, simptom alunei umpleri abuzive şi maladive a timpului, noaptea întrebărilor fără răspuns,războiul.Există multe feluri de plictiseală. Bineînţeles, gândul mă duce automat laacele personaje din literatura universală aflate în veşnică luptă cu ele, burgheziidin romanele lui Francoise Sagan, I.S. Turgheniev sau plictiseala provincialăa doamnei Bovary. Nu pot să nu mă gândesc şi la plictiseala mult mai puţinromânească a puştilor din „spatele blocurilor gri”, personajele lui MirceaCărtărescu din proza scurtă Mendebilul. Şi-mi mai vin în minte cei care preferăsă se plictisească decât să se confrunte cu existenţa şi problemele lor. Chiardacă sunt conştienţi de ele, personajele lui Mircea Nedelciu din Aventuri într-ocurte interioară şi Tratament fabulatoriu, se comportă ca şi când n-ar exista.Dar, într-o bună zi, am putea hotărî să punem piciorul pe frână şi să oprimpentru câteva clipe cursa nebunească în care ne-am obişnuit să trăim. Aşaface şi Grobei, binecunoscutul personaj al lui Nicolae Breban din romanul său,Bunavestire. De ce-ar face-o?Păi pentru a se gândi la el, deexemplu. Plictiseala lui poate fibenefică, uneori, atunci când ştiesă se folosească de ea, aceastaoferindu-i acel moment de respiromult aşteptat din finalul cărţii, încare să arunce o privire înspre elînsuşi. Grobei „îndrăzneşte” să seplictisească, autorul acordându-iastfel şansa unei întâlniri intime cusine. N-are altceva de făcut decâtsă profite de albumul familieilogodnicei sale, Lelia, ce îi permitescufundarea în profunzimile euluisău, astfel dispărând din viaţafemeii. În faţa unui spectacolinsipid, în faţa unor persoane alcăror discurs obosesc, plictisealacare pune stăpânire pe Grobeie un semnal că e timpul să îşiexerseze libertatea de a acţionaşi a reacţiona, să se ridice şi săpărăsească oraşul. Să închidăuşa după el, rupând legăturile cuLelia ce n-au funcţionat niciodată.Era doar o chestiune de timp.Şi mult controversatulpersonaj al lui George Bălăiţădin romanul Lumea în două zile,Antipa, poate astfel să afle câteceva, să-şi descopere dorinţele,visele, personalitatea duală şisă conştientizeze aparenţeleînşelătoare, perspectivele false alecelor „două zile”. Atât Antipa, câtşi Grobei vor descoperi simbolic,în sfârşit, libertatea, libertatea dea se lupta pentru visele lor, de a selua la întrebări. Experimentareavidului creator pe care i-l oferăplictiseala, poate fi pentru Antipaexact acea ocazie de a afla ce vreaîn viaţă şi de la viaţă, cu luciditate,în Albala şi dezbrăcat de spoialanormelor sociale şi de presiunileexterioare în Dealu-Ocna. PentruAntipa, arta de a se ascundedin când în când în Dealu-Ocnaa devenit o adevărată artă de atrăi, un mod de a medita asupraceleilalte vieţi şi de a lua distanţăfaţă de existenţa cotidiană.Navetistul şi funcţionarul Antipaîşi extrage astfel vitalitatea, forţade a merge mai departe alăturide Felicia. Această experienţăîi permite bărbatului să treacăde la eul frustrat la eul esenţial,fundamental, pentru a ajungela sine. În Domestica, a nu facenimic, a sta pe fotoliul său,Baroni, înseamnă, în fapt, opurificare, oferindu-şi o curăde repaos alături de căţeluşaEromanga. Face din plictiseală unaliat, transformând-o într-un actasumat.Plictiseala le îndreptă pe acestepersonaje spre esenţă, îi obligă săgândească, să viseze şi, mai ales,poate fi un semnal că e timpul săse mişte, pentru Thalassa, cătremoartea eliberatoare, pentruGheorghidiu, către separare deiubire, pentru Grobei, către onouă „ordine”. Aşadar, plictiseala,fie a personajelor preferate dinliteratura lumii, fie chiar a noastră,ne ajută să scoatem la luminăadevărata fiinţă care doarme înfiecare dintre noi.9076 www.oglindaliterara.ro