Ştefania Oproescu - Oglinda literara

EPOPEE ÎMPOTRIVAÎMPILĂRII(urmare din numărul anterior)În 8 Mai 1849, Avram Iancuse întoarce la Abrud, cu solul lui IonDragoş dar şi legionarii săi conduşide Groza, Corcheş, Aiudeanu şiRusu, care împrejmuiră Abrudul.Hatvani care primi vesteaîncercuirii deschise atacul ca săfacă o breşă spre Brad. Nu reuşi,şi mai mult decât atât o companiede honvezi căzu în mâna lăncierilorşi fu nimicită aproape în întregime.Izbitura moţilor fu atât de puternicăîncât spre seară numărul honvezilorlui Hatvani se înjumătăţi. Furios îlarestă pe prefectul Petru Dobra îltortură, apoi pusă santinelele să-lCorneliu Floreaarunce pe fereastra şi când ajunsejos fu împuşcat fiindcă, au zâs ei, oîncercat să evadeze. Soldaţii ungurii-au tăiat capul şi înfigându-l într-o suliţă, l-au purtat pe străzistrigând: „Acesta este dumnezeul românilor!”. A doua zi fuşi mai grea pentru Hatvani care a trebuit să se retragă îndezordine din Abrud datorită loviturilor primite din partearomânilor, care odată ce ocupară Abrudul, o parte o luarăpe urma rămăşiţelor armatei lui Hatvani, ce în retragereasa îl luă ostatic pe Ion Buteanu. Din nefericire, atât pentruunguri cât şi pentru români, Hatvani a scăpat şi promiseungurilor lăsaţi în urmă ca se va întoarce. Într-adevăr, pestecâteva zile în fruntea unei noi armate formate din 2.800 deoameni şi 4 tunuri s-a întors. Între timp, moţii făcură şi eiorânduială în Abrud şi Roşia unde ungurii omorâseră mulţiromâni nevinovaţi, numai pentru că erau români. Îl găsiră şipe trădătorul Ion Dragoş ascuns într-o pivniţă şi furioşi i-austrigat: „Zi-i Tatăl Nost’ că trebuie să mori!” şi... mai mulţibăgară lancea în el.La a doua intrare în Abrud a lui Hatvani, cu honvezii luişi cu o companie nemţească, prinseră mulţi români şi fără nicio judecată îi împuşcară, din ordinul lui Hatvani, sub fereastracartierului său de unde dădea ordinile şi privea execuţiile. Afost cea mai neagra zi a moţilor fiind împuşcaţi, spânzuraţi,tăiaţi în săbii de la copii şi femei până la bătrâni pe câţi i-auaflat, fără apărare, fără judecată.În 18 şi 19 Mai 1849, Avram Iancu contracarează şiîntr-o luptă ce a durat o zi şi o noaptea Hatvani fu bătut „pela toate puncturile şi văzându-se a doa oară pierdut îşi alesefatalul drum spre Zlatna”. Moţii, luându-i urma, l-au ajuns laGura Cernei, unde fu lovit crunt din două parţi. Cei ce scăparădin trecătoare au fost aşteptaţi de lăncieri mai jos în valeade la Cerbu, unde au avut cea mai cruntă soartă iar dintr-ocompanie nemţească, ce purta cap de mort la pălărie, auscăpat doar şase. Un istoric ungur scrie: „La Cerbu a fostValea Morţii pentru honvezi şi compania germană prinsăîntre lăncierii şi coastele înalte ale văii de unde veneau pietreşi bolovani. Până în amurgul serii ţine cumplitul măcel şi valeapare a se fi schimbat într-un uriaş sicriu deschis: o mie şaptesute de morţi zac acolo”. Iar Avram Iancu are să spună că„...a pierit toată turma lui Hatvani!”. (Florian Dudaş „AvramIancu în tradiţia poporului român”, Facla, 1989, pag.114-118).Nu pieri chiar toată turma împilatoare a lui Hatvani. Elşi nişte rămăşiţe ale ariergărzii scăpă cu fuga şi avu noroculsă scape şi la podul de la Bolfu, unde trecu doar cu câtevamomente înainte ca femeile buciumanilor să pună stăpânirepe pod şi să nimicească pe honvezii din spate. Toate izvoarelevremii spun ca în această bătalie şi urmarire a lui Hatvanidin cei 3.000 nu au scăpat mai mulţi de o sută şi că în celedouă atacuri asupra moţilor ar fi pierdut mai mult de 5.000de oameni: honvezi, gardişti şi germani din companiile ce îlînsoţeau. E drept că şi moţii au avut pierderi dar cei ce aurămas au fost liberi.Când ungurii ce mai scăpară cu viaţă dintre văile şi munţiilegiunilor lui Avram Iancu, se opriră să-şi mai tragă sufletul,Hatvani părea ieşit cu totul din minţi de înfrângerile suferite şiwww.oglindaliterara.roHISTORYs-a răzbunat pe Ion Buteanu. Batjocorindu-l în toate felurileîi spuse să se spânzure de un salcâm. Ion Buteanu protestăşi ceru să fie înfăţişat lui Kossuth. Hatvani se înfurie, îl înjurăşi lovindu-l i-a zis: „acum, aici eu sunt Kossuth, spânzurăte!”.Forţat şi maltratat Ion Buteanu, prefectul Zarandului,unul dintre fruntaşi revoluţionarii români din Transilvania afost spânzurat, aşa cum Petru Dobra a fost împuşcat fiindcaa vrut să evadeze. În tradiţia poporului român, a moţilor întâide toate, sunt mai multe versiuni despre sfârşitul acestuierou naţional şi fiecare dintre ele îl prezintă cu demnitate şicuraj în faţa morţii şi eu cred că aşa a fost pentru că ceicurajoşi în viaţă sunt curajoşi şi-n faţa morţii. Dintr-o anumităsursă, Florian Dudaş reproduce: „Eu mor liniştit pentru cămoartea mea este răzbunată destul prin cele două deculături(pierderi) totale ale maghiarilor la Abrud”.Nu acelaş lucru se poate spune despre josnicia şinetrebnicia lui Hatvani Imre absolvent al unei facultăţi dedrept. Şi nu o spunem numai noi romanii, au spus-o mulţialţii printre care şi marele romancier ungur Jokai Mor: „n-afost faptă vrednică de un ungur, de un soldat, de un omcinstit”. Clar! Înfrângerea lui Hatvani în cele două bătăliieste foarte semnificativă pentru noi, români care ţinem laneamul nostru, trecut şi viitor. E o epopee de eroism pentrulibertate şi identitate naţională opusă împilării ungureşti, încare Hatvani şi Kossuth au demonstrat perfidia şi brutalitateaungurească faţă de neamul românesc. Şi Kossuth nu s-aoprit nici după aceste înfrângeri, deşi era prins în chingi dintoate părţile, ci a cerut generalului Bem să spele ruşineaînfrângerilor lui Hatvani de la Abrud şi să lichideze rezistenţaromână din Munţii Apuseni printr-o nouă expediţie militarăa vitejilor honvezi. Cum Hatvani devenise doar o zdreanţăumană, o umbră uriaşă a fărădelegilor săvârşite, nu maiputea conduce noua expediţie proiectată de-a pătrunde,prin toate trecătoarele, în Munţilor Apuseni şi-a înfrânge fărămilă rezistenţei românilor. Expediţie în care Generalul Bemangajează 15.000 de militari, iar în locul lui Hatvani estenumit baronul Kemeny Farcas, colonel, militar de carieră.La începutul luni iunie, baronul Kemeny Farcas înfruntea a 4.000 de soldaţi, bine echipaţi şi înarmaţi, pătrundeîn Zarand dinspre Deva, ajunge la Brad, apoi o ia spre Abrud,trecând prin sabie şi foc tot ce era românesc. Rezistenţaromanilor nu poate să-l oprească şi în data de 10 zeceiunie intră în Abrud. De a doua zi Abrudul este înconjurat delegionarii lui Avram Iancu şi încep hărţuieli şi atacuri din toatepărţile. Kemeny trimite o solie cu scrisoare la Avram Iancuîn care cerea să depună armele şi să facă pace cu ungurii.„Dacă nu ne-am supune ni se ameninţă cu stârpirea totalăpână la pruncii din faşă” le spune Avram Iancu prefecţilorşi tribunilor legiunilor în consiliu ţinut îndată ce a primitscrisoarea de la Kemeny. În consiliu nu se ţinu seamă deameninţările ungurilor ci se hotărî continuarea luptelor, şipentru început se împresură total Abrudu şi le tăie ungurilortoate comunicaţiile prin trecători. Zi de zi atacurile moţilorerau tot mai înteţite şi puternice până în data de 16 iuniecând moţii îi încleştară de moarte iar soldaţii ungurii începurăsă strige din toate părţile „Oda vagyunk!” (suntem pierduţi!).Kemeny, militar de carieră, îşi dădu seama ca va avea aceiaşisoartă ca Hatvani, dacă nu se retrage din timp. Aşa că apregătit strategic retragerea şi s-a retras în mare grabă. Darîn trecători şi pe văi îl aşteptau alţi români care subţiară multcoloana honvezilor în retragere ce ducea nouăzeci de care derăniţi şi lăsa în urma cinci sute de honvezi morţi…Marea campanie plănuită de generalul polonez Iosif Bemşi de preşedintele, guvernatorul şi regentul Lajos Kossuth („kossuth” în slovacă înseamnă ţap!!!) de exterminare totalăa rezistenţei românilor din Munţii Apuseni, declanşată în iunie1849, a fost un eşec total, mai ales după dezastrul bătălieide la Fântânele, în care conducătorul militar, Pal Vasvári zis şi„Kossuth cel Mic”, împreună cu jumătate din honvezii lui şi-augăsit sfârşitul.După înfrângerile de la Fântânele şi Abrud, Kossuth şiBem au renunţat definitiv la exterminarea totală a românilornesupuşi, care s-au opus alipirii Transilvaniei la Ungaria. Cuaceste înfrângeri au realizat ce utopie era făurirea UngarieiMari cotropind şi supunând barbar şapte naţionalităţiînconjurătoare, ce erau acolo autohtone şi majoritare. Dealtfel utopia Ungariei Mari se sfârşea definitiv în următoarealună, prin înfrângere de la Şiria a honvédség-ului revoluţionarşi fuga preşedintelui, guvernator şi regent, Kossuth Lajosdeghizat în valet polonez, fără barbă şi mustaţă.Este adevărat că în jurul lui Kossuth s-au aglutinat pelângă unguri ce aveau dreptul legitim de naţiune independentăşi alţii, neunguri cuprinşi de spiritul revoluţionar şi careurau imperiul habsburgic din cele mai diferite motive. Deî9055