Ştefania Oproescu - Oglinda literara

RaduComAnescuPOEZIEConstanTaCornilAAlensisDE NOBILISMĂRTURISIRECât de frumoasă eralumeaÎn ziua când amhotărât să plec din ea!Ce strălucea! Şi cât demult glumea!Cu ce căldură măînvăluia!În ziua când m-am despărţit de ea.O zi ca toate celelalte,Cu Universul în expansiune,Cu josnicii şi cu căderi înalte,Cu sfâşierea care nu se spune,Şi cu atâtea lucruri mari şi bune.Şi chiar cu tine, mica mea minune.RONDEL ?To the Queen of MikasoriÎn orice loc tu îmi lipseşti mai mult.Nu e un joc, este o epopeeÎn care zeii lasă o femeieSă se transforme-n sacru şi în cult.Şi nici n-am vrut s-o spun, nici s-o ascult,Am ars-o ca-n istoria aheie.Nu e un joc, este o epopee.În orice loc tu îmi lipseşti mai mult.Iar astăzi caut urme prin ocult,Fac ghematrii superbe în idee.Mă duc pe unde-am fost noi doi demultŞi-aştept ca Dumnezeu să mă încheie.În orice loc tu îmi lipseşti mai mult.SANTA JUANAÎntr-un parc întunecat din Santa JuanaÎi povesteam Universului despre tine.Şi poate că istoria nu-mi ieşea atât debine,Iar zeii, hămesiţi, îmi lărgeau rana.Iar în parcul acela din Santa Juanamirosea a iarbă şi a rouă.Nimeni nu asculta ce voiam să vorbesc.Întunericul părea atât de omenesc.Universul nici măcar n-a clipit când inimamea s-a rupt în două.Nici măcar n-a clipit, nici măcar n-a clipit.Inima mea s-a rupt în două. Şi atunci amstrigat.Eram într-un parc întunecat din SantaJuana.Strigătul mi-a lărgit iarăşi rana,Iar zeii au căscat şi au adormit.Speram să se-ntâmple ceva nesperat,Speram să însemn, să intru în mit.Dar zeii au căscat şi au adormit.Şi atunci m-am oprit din vorbit.În Santa Juana. În parcul acela întunecat.Şi n-am spus povestea. Şi a fost păcat.Pur şi simplu am plecat. Pur şi simplu amzâmbit.Aceste numereAscuns de unul singurÎn singurătateCălătoreşti spre fapteCu mâinile la tâmplă,Străpungi coloanavremiiTrecând pe maideparteStingi flacăra dureriiCu tot ce se întâmplă.În doi de te cuprindeÎmbrăţişarea sorţiiCăldură ai în umbrăŞi siguranţăn paşiFără de teamă numeriAnii pe tabla morţiiŞi-n voia reînvieriiCu sufletul te laşi.Când dimineaţa zileiZămisleşte dorulÎn trei, cu mâna-ntinsăÎţi iei urmaşu-n palmăŞi răcoreşti cu lacrimiDe bucurii izvorulÎmpodobindu-ţi aniiCu o lumină calmă.Atunci, când zborul clipeiÎn patru împleteşteComorile din sângeCe-ţi sunt urmaşi şi fii,Un ochi deschis spre inimiCu o zare te uneşteCa în pustiul morţiiTu singur să nu vii.Bolnavă de uimireAlerg cu sacul golSpre sentimente,Să le mai cumpărCu un sărut de foc,Dar frunza unui visCu crengi ardenteMi-a arătat cetatea,Umbrită de noroc.Şi într-o zi de vineriTrecând din întâmplarePe lângă cercul tainicAl unei amintiri,Mai multe aripi albe,Ieşite la plimbare,M-au vrut să le fiu pasăreCu zborul din priviri.Le-am acceptat sclipirea,Uitându-mă la sacCum se încărcase-n grabăCu inimi de iubireLuate din pridvorulUnui bătrân sărac,Ce părăsise lumeaBolnavă de uimire.PLECAREE-o lavă de lumină înaer iar în mineMaterie stelară aşvrea să se răsfrângă,Să se reverse calmulfântânilor prea pline,Să piară-ntâia legenăscută în oglindă.Din galaxii pierdute uncântec mă străbateŞi noaptea mă cuprinde într-un dintâi fior,Credeam mai înainte că-i doarsingurătate,Dar stelele şi timpul le simt în trup, mădor...Nimic din ce-i aici nu cred că s-ar aflaÎn sunetele sacre care ajung la mine;În spaţiile pure, de unde-i muzicaNu e nici cer, nici ape, istorie sau bine.Nici miturile sfinte, nici gândurile sacreNu vin acum ca-n mine adânc să seîngroape,Fiorul nopţii-şi are în mine înţeles:O curgere înceată şi pură-n Univers.VECIE ŞI UITARECând clipele în timp mă-nsumăŞi cresc tăcerile în mineMi-e sufletul ca o fântânăVărsat în ciuturile pline.În mine vin să soarbă harulÎnvredniciri de lut sfinţitCând în vecernie amnarulScapără aure-n zenit.Mă scurg ca steaua în vecie,Ca un vulcan vărsat în lavă,Iar când se va sfârşi-n beţieAceast-agheasmă din otravă,O să păşesc divin pe apeCa-n răsucirile de harpe,Blestemul să mă facă şarpeSau un parfum divin pe clapeÎn nesfârşirea ce-mpresoarăAceastă măreţie sumbrăÎn care eu sunt o vioarăCăzută-n mine ca o umbră…AXIS MUNDI (1)Este-o noapte de-nceput de lume,Ape trec cu fâşâit de şarpe,Ard departe stele fără nume,La-nceput de viaţă şi de moarte.Curge-n mine-o lentă melodie,Sunt atât de singur pe planetă…Vreau să am în palmă galaxie,Vreau să fiu copil călare pe cometă.Simt cum urcă seva înspre ceruri,Latr-un câine-amarnic a pustie,Luna este ciobul spart de geruri,Înţeleptul, o furnică în chilie.Fără nume sunt şi fără mineCade clipa în nemărginiri să moară,Curg lumini din stelele virgine,Eu mă nasc pentru întâia oară…9104 www.oglindaliterara.ro