Ştefania Oproescu - Oglinda literara

RostiriDacă există ceva în care sămă regăsesc, aceasta este, înafarăde dragostea necondiţionatăa părinţilor mei, aceea pentruCuvîntul scris, rostit, întrupat.Trebuie să fi învăţat săaşterni primele litere la luminalămpii, să te fi legat de rostulscrierii la lumina lumînării, acandelei, a opaiţului ca să iubeştiscriitorii, poeţii, artiştii...Mihai Eminescu. NichitaStănescu. Constantin Brâncuşi.„ Trecut-au anii/ Şi niciodatăn-or să vie iară,/ Căci nu măncîntăazi cum mă mişcară/ Poveştişi doine ghicitori, eresuri/ Cefruntea-mi de copil o-nseninară/Abia-nţelese, pline de-nţelesuri”A fost o altfel de „ încîntare”,datorată prelegerii publicesusţinută de Laurian Stănchescula Ateneul Popular din Focşanişi spectacolului interactiv alcărei autor a fost actriţa românocanadiană, Claudia Motea,revenită din Canada specialpentru aceste momente.Momente unice.O „ istorie vie”. Căci LaurianStănchescu l-a cunoscut personalpe Nichita. Şi l-a iubit cum numaipoeţii ştiu să iubească. Şi pentrunoi. Să-l reînvie. Firesc. Nichita,într-un interviu, filmat cu cîtevaluni înainte de plecarea dintre noispre alte spaţii şi tărîmuri. Acolounde, poate, cuvintele au maimultă consistenţă decît în „ viaţareală”. Acolo, în Realitatea Fiinţeicare l-a hărăzit „ limbii poeticeşti”.Recunoscînd un „ trup” cuvintelor.Luceafărul recitat de o fetiţăde 2 ( DOI) ani şi 10 luni, locuindîn Canada....miraculos...Copilă fiind, sub „ porunca”autorităţii parentale ( „ Cine cruţă toiagulsău îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşteîl ceartă la vreme”, ne învaţă DreptulSolomon), şi a primei şcoli care a fostaceea de acasă, mult mai eficientă decîtformala „ educaţie civică”...uitată înaintede a fi „învăţată”!, trebuia să ştiu „ şi însomn dacă mă întreba cineva” că 1457-1504 este o dată sfîntă. Domnia lui Ştefancel Mare. Care a devenit şi cel Sfînt! Fărătăgadă!Dacă există un Ştefan cel Mare şiSfînt de ce nu ar exista „ Eminescu celMare”?! ( Cel mai Mare Poet român...).Mă întreb retoric, desigur. Pentru a-mi „limpezi” aşa zisul „ naţionalism”. Se aflăunii ( „în treabă”!) acuzînd „naţionalismul”împătimiţilor de litere care „ îndrăznesc”să-l omagieze „ cu ocazia zilei denaştere” (numai!). Vai! Neştiutorilor!Oare naţionalişti sunt toţi oamenii care„ îndrăznesc” să-şi serbeze ziua denaştere?!Eminescu nu aparţine naţieiromâne. El aparţine Poeziei! El aparţineUniversului. Eminescu, tradus în maitoate limbile pămîntului! Nu putem decîtsă-i recunoaştem darul cu care a dăruitaceastă naţie!!!! O şansă identitară. Atît.Adevărul revelat şi manifest nu ţinede sacralitate?!Pe cine sperie consacrările?“Tu te-ntreabă şi socoate;/ Nu speraşi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece; /De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâila toate rece.” ( Glossa)Cu titlu de noutate faptul că nuEinstein este autorul teoriei relativităţii, ciEminescu. Mite Kremnitz a tradus poemelelui Eminescu, poeme la care a accesEinstein şi care l-au inspirat în formulareateoriei care i se atribuie în mod curent.Că Dacii ar fi fondat Roma şi nuinvers...parcă am mai auzit....Cert este căImperiul roman a clădit o civilizaţie care,încă şi astăzi, ne pare străină....Sala Ateneului nu a fost „ plină pînăla refuz”. Nici măcar plină. Doar nu afost un „ spectacol show blitz”, cu isteriicolective, ţipete. Dar asta trebuie să neNOTESVirginia Bogdanbucure. „ Mulţi chemaţi, puţinialeşi”. Sacralitatea îşi recapătăcalitatea. Rostul.Şi numai aici îşi au locul nerostitelezămisliri brâncuşiene.Atingerea „ zborului”. Octoedrulca element de construcţie aColoanei fără de sfîrşit. Citirea îninfraroşu. Opt-ul legăturii lumii cuDivinitatea. „Şi restul e tăcere”.Eminescu. Nichita. Brâncuşi.Fericită alăturare. Şi înălţare.Cea de taină. Poezia. Cuvintele.Coloana fără de sfîrşit. Aceea aspiritualităţii unui neam. Pecetealegăturii pămîntului cu Cerul.Micile şi Marile Mistere. Infinitul.„ Şi fiindcă toate acesteatrebuiau să poarte un nume s-aunumit Eminescu!”Mulţumim odată în pluspoetului Laurian Stănchescu şiactriţei Claudia Motea care audat curs invitaţiei Direcţiei decultură şi Culte Vrancea în cadrulprogramului de prelegeri publiceşi ne-au oferit clipe de neuitat. Şile urăm succes în întreprindereadeloc uşoară de a repatriarămăşiţele pămînteşti ale luiBrâncuşi, pe nedrept înstrăinat depămîntul pe care l-a „ridicat” spreCer. Acela de care „ academicienii”timpului nu au avut loc! Celumească lume „ academică!”băieţii la dans să nu se plictisească.Fetele nu au avut încotro sau sculat de pe scaune şis-au postat în faţa noastră, adică fiecare în faţa „victimei”ei. Vai ce-mi văzură ochii, probabil că aveau un defect dinnaştere, aveau nişte picioruşe scurte şi butucănoase...Lui Marcel partenera lui îi venea cam până la buric şimie, a mea ceva mai sus, eu fiind puţin mai scund caMarcel. Ne-a umflat râsul dar am mascat situaţia. Bietelefiinţe aveau un defect care nu se observa când stăteaupe scaun, ca de la şezut în sus erau normale. Nici nu leputeam lua pe sub braţ cum se ia la dans. Cred că cinene-a văzut s-a strâmbat de râs. Noroc că deodată sunăsirena de alarmă aeriană. Viitoarele noastre consoarteau tulit-o cu picioruţele alea scurte ale lor, şi toţi meseniis-au „topit” ca prin farmec. Am ramas singuri la masaîncarcata şi noroc că se stinsese şi lumina, că doar eraalarmă aeriană...Ce se întâmplase!? Peste munţi, din URSS, camodată la două nopţi zbura un avion pricăjit pe care ruşii îlbotezaseră „cucuruznic” către bandele de partizani ai luiTito din munţii Jugoslaviei. Era o rablă care când zburafăcea „TÎR, TÎR, TÎR,TÎR...” de parcă ar fi cărat o roabă cubălegar să o arunce pe aratură. Noi unşi cu toate alifiile,că de, aveam experienţa cu superfortăreţele zburatoareamericane, nu ne-am speriat ci tacticoşi am începutsă cărăbănim ce era mai bun pe masă şi am umflat şiwww.oglindaliterara.rocâteva sticle de vin. Am bagat totul într-o sarsana, căvenisem pregatiţi, şi pe întuneric, pe nebagare de seamăam tulit-o către gară. Târziu a încetat alarma şi sauaprins luminile în Abrud, dar noi eram în Mocăniţă şi neîndreptam spre Câmpeni.- Ce părere ai Marcele? zic eu de colo, satisfăcut şicu burta plină.- Ce să zic Ovidiule..., răspunde „doctorul” ce serăzboia cu un copan maiestos de cocoş... şi pe săturateşi fără păcate!Era în vara anului de graţie 1944, apoi a venit la23 August „Eliberarea de sub fascişti”. Glorioasa ArmatăSovietică în trecerea ei victorioasă ne-a învaţat câtevaexpresii ruseşti ca de pildă: „davai cias... iopt-foiu mati”şi celebrul „dalico Berlin?”. Cel ce pusese întrebarea eraun uzbec janghinos cu patru ceasuri pe fiecare mână şicu un deşteptator atârnat de gât... ce mâna o cotigă lacare era înhămată o mârţoagă. Cred că le furase de lavre-un biet ţigan. Aceştia ne-au „eliberat” şi ne-au datînapoi cu un secol... de va mai trece o generaţie pânăne revenim.Ovidiu CREANGĂToronto, Canada, 14 februarie 2011De Ziua Sfântului Valentin, Ziua îndrăgostiţilorCă de... tot am împlint azi 91 de ani!9141