Ştefania Oproescu - Oglinda literara

LA OSPĂŢUL POEZIEIVictoria MilescuDoamna Florica Gh.Ceapoiu este o prezenţă activăprintre cei care scriu realizândchiar o performanţă prinpublicarea între 2004-2012 anouă cărţi, spun performanţăfiindcă acestora li se adaugăcronici literare publicateîn diverse reviste, lansări,promovarea lor la radio şiteleviziune, nemaivorbindde faptul că autoarea aexperimentat aici aproapetoate speciile genului liric:sonet, rondel, pantum, triolet, distih, poem întrunvers, haiku etc. Poeta reprezintă un exemplu desfidare a unor clişee, un exemplu ce ilustrează căfiecare om are ora lui astrală când ,,explodează’’, cândîşi descoperă noi posibilităţi de redefinire, încercândun alt drum ce poate însemna o nouă treaptă spreînălţarea lui spirituală. Cred că Florica Gh. Ceapoiua fost dintotdeauna poetă dar nu a avut curajul săse abandoneze cu totul unei îndeletniciririscante în care se lucrează cu invizibilul,fiindcă ce altceva este cuvântul decât ounealtă invizibilă ce forjează în invizibilulsufletului. A optat să lucreze ca inginerelectronist şi a dobândit chiar un brevetde invenţie, ceea ce nu e puţin lucru înlumea poeţilor. S-a spus că a debutattârziu, dar poate că atunci trebuia sădebuteze. La urma urmei, ce înseamnăvârsta pentru un poet, când poetul esteun copil etern aflat în grija unui îngerînţelept. Scrie mult fiindcă în sufletulei s-au adunat de-a lungul anilor idei şisentimente care, eliberate brusc de obaghetă magică, se rostogolesc impetuosîntr-un şuvoi de neoprit.Pentru Florica Gh. Ceapoiu, anul2012 a fost unul bun, reuşind să publicedouă cărţi: Reverberaţii pe treptelecuvântului (Editura Arefeana, Bucureşti)şi La ospăţul zorilor (Editura RAWEXCOMS, Bucureşti).Prima, o culegere de poezii şi comentarii critice, esteun tip de carte cu un aer uşor testamentar, pe care l-ammai întâlnit şi în cazul câtorva poeţi de azi, grijulii cuimaginea lor în posteritate, în ideea de a uşura astfelmunca viitorilor biografi ai operei lor. Reverberaţiile...arată evoluţia poeziei Floricăi Ceapoiu şi contureazăportretul unei poete ambiţioase şi harnice. Suntinserate comentarii pro şi contra, cea mai mare partedintre ele fiind însă elogioase, semnate de poeţi şi criticicunoscuţi, unii dintre aceştia fiind acum istorie: IonRotaru, Constanţa Buzea, Marcel Crihană, GheorgheMarin, Mihail I. Vlad. Textele reproduse în întregimevorbesc despre tematica în general variată dar şidespre dexteritatea autoarei în performarea poezieicu formă fixă. Prezenţa sa în Antologia sonetuluiromânesc alcătuită de maestrul Radu Cârneci rămâneun gir pentru ,,talentul cultivat prin lecturi şi stăruinţăasupra cuvintelor’’ , evidenţiindu-se de ceilalţi colegide antologie cu un sonet despre sonet. În O istorie aliteraturii române de la origini până în prezent (2006),regretatul profesor Ion Rotaru salută revenirea la sonet,la formele fixe, practicate de Florica Gh. Ceapoiu, iarcriticul Aureliu Goci este de părere că poeta asumăEVALUĂRIformlor fixe o substanţă religioasă, lucru mai puţinobişnuit’’, relevând ,,maturitatea şi seninătatea actuluide creaţie’’.Cartea de poezie, La ospăţul zorilor, esteun ospăţ de poezie deconcertantă, detaşându-seoarecum de cărţile anterioare. Aici, autoarea seeliberează de chingile prozodiei clasice practicândversul liber, în exprimări curajoase, stenice dar şi cuunele riscuri în plan stilistic. Există poezii solare, cuexaltări în faţa frumuseţii naturii, când florile, râurilesau puritatea crestelor munţilor sunt în acord cupuritatea sentimentelor; există poezii de dragostece experimentează stări de maximă sinceritate şiexpansivitate discursivă, dar există şi poezii de revoltă,acestea din urmă fiind o noutate în peisajul sensibil şidelicat cu care eram obişnuiţi. Dacă în primele cărţiaveam poezii-melodii, tropi şlefuiţi şi armonioşi, aicivom întâlni stări sincopate, frângeri de ritm şi deatmosferă, un biografism ardent, cu lovituri ale sorţiişi ale apropiaţilor, care mai mult îndârjesc decâtdemobilizează, autoarea rămânând încrezătoare înmenirea ei specială: ,,Am să mai încerc odată / chiardacă voi/ mă veţi pune la zid.// Săgeata cuvântuluivostru/ nu-mi va străpunge//încărcătura de vise/şi nici nu-mi va zdruncina/credinţa în Dumnezeu.//Când vă veţi ruşina/ de propria voastră răstălmăcire,/eu voi fi ajuns/ un nufăr printre îngerii// care vă vorbinecuvânta’’ (Un nufăr printre îngeri).Precum Orfeu, poeta crede în iubireaaflată sub ocrotirea divină fără a cădeaînsă în religiozitate, iubirea fiind suport derenaştere, de revigorare: ,,Voi nici nu veţicrede,/ dacă v-aş destăinui,/ că odinioară/am renăscut prin vis,/ am redevenit prinsemne,/ am înflorit prin iubire’’. NiciFlorica Gh. Ceapoiu nu se poate sustragemotivului zborului, al păsării, şi citez doarcâteva titluri: ,,Pasărea rănită’’, ,,Ultimelearipi’’, ,,Pasărea din stele’’, ,,Pasăreauitării’’, ,,Cântec de pasăre’’ etc., şi credcă nu există poet, cel puţin în literaturaromână, care să nu se fi asimilat zboruluiunei păsări, oricare ar fi ea. Poate dintr-otainică nostalgie a originii primare,poate pentru că poeţii ar putea fi păsărideghizate în oameni încercând să zboarepe aripile poeziei.Un element nou în lirica de acuma poetei este o anume desprindere de eul auctorialşi îndreptarea atenţiei spre realitatea socialăcontemporană, tonul devenind uneori tranşant, chiarvindicativ: ,,Ah, biet muritor,/ ce au cu tine deştepţiioraşului/ de-ţi rănesc inima şi sufletul,/ zicânduţiscurt:/ - Nu eşti nimic pe pământ!// Cum ar fipământul/ dacă n-ai înflori,/ n-ai rodi şi nu te-ai ofili?’’O anume poziţionare ritoasă cheamă şi elementele deexprimare pe măsură, astfel încât multe poezii abundăîn întrebări retorice şi răspunsuri drastice la neliniştilepersonale dar şi la cele ale veacului. Vom întâlni şiunele neadecvări ca în poeziile: ,,Trăznind beznele’’,,,Cifrul disperării’’, ,,Predominare de căldură’’,unde potrivirea cuvintelor nu e chiar poeticească,dar, cum se spune, dacă nu ar fi întuneric, nu amvedea strălucirea stelelor. În pofida unor puseuri derevoltă a căror predominanţă se va accentua poate înviitoarele cărţi, Florica Gh. Ceapoiu este un om fericitfiindcă şi-a găsit în poezie refugiu, panaceu şi cel maistatornic prieten. Rămân lăudabile aspiraţia sa spreautodepăşire, respectul pentru poezie şi poet. Căcispune: ,,Am fi săraci pe lume de n-am avea poeţi’’.Da, am fi săraci, am fi mai trişti şi poate cu mai puţineiluzii.www.oglindaliterara.ro9089