Ştefania Oproescu - Oglinda literara

proletcultismului: „Publicul poeziei este poporul”(!). După oaceeaşi schemă duală – merite şi scăderi –, după acelaşistil care preamăreşte, dar îşi prefigurează şi o apărare (laun presupus contraargument din partea altui scriitor) prinsemnalarea „slăbi- ciunilor”, Beniuc afirmă sigur pe sinecă „avem astăzi o poezie care, deşi are destule slăbiciuni,este plină de patriotism, de dragoste pentru cei ce muncescşi pentru partidul ce ne conduce.” Referirile, în aşa-zisaanaliză a poeziei, la alte domenii decât cele literare sunt deasemenea frecvente. Comparaţii luate din zona medicalăsunt menite să facă şi mai clar pentru cititor mesajul princare, de fapt, semnatarul impune dogme ideologice: „Acestetrei componente („atitudinea poetului”, „conţinutul de ideispecific clasei şi forma artistică”) sunt necesare poezieica sângele, nervii şi scheletul cu muşchii pentru un trupomenesc. O componentă să lipsească şi trupul e un cadavru,fără mişcare.” De asemenea, împrumuturile lexicale dinzona militară trimit direct la atitudinea care se cereascriitorului, literatura sa trebuind „să fie numită un om cuarmă”. Fără a se mai ascunde după nicio mască, semnatarulimpune apoi ideologia Puterii printr-o afirmaţie impersonalăgeneralizantă – „se spune la noi adeseori că o poezie bunăeste o armă”, pentru a accentua apoi această impunere prin„trebuie să fie o armă.”În revista Contemporanul (nr. 5/ 4 feb. 1955), în acelaşiton, despre piesa Mariei Banuş, Îndrăgostiţii, deşi e vorbade alt critic, N. Moraru, vom întâlni aceeaşi modalitate deimpunere persuasivă a „noului” tip de literatură: „Zugrăvireaneschematică, neşablonardă a duşmanilor, indicareavariatelor şi periculoaselor lor metode de luptă în condiţiilenoi ale ofensivei socialiste pe tot frontul, este incontes- tabilun merit al autoarei.” Şi mai departe: ... „Frontul socialisteste un atac continuu.”Articolul abundă în clişee verbale construiteîndeosebi pe exemple pozitive, pe scriitori şi opere care„au luat atitudine”, au „puternice accente antiimperialiste şipatriotice”, „dragoste de popor şi ură împotriva duşmanului”etc.În paginile altui număr al Contemporanului (nr. 6/ 11feb. 1955) nu apare nicio deosebire, chiar dacă semnatarule altul! „Poetul” luat ca exemplu este unul care s-a încadratperfect în linia Puterii, iar modelul său, se subînţelege,trebuie urmat: „La 11 februarie se împli- nesc 80 de ani dela naşterea poetului Alexandru Toma care, format la şcoalarevistei Contemporanul, a continuat cu strălucire tradiţiilepoeziei noastre realiste, reprezentate de Eminescu, Coşbuc,Vlahuţă.” (…) A. Toma „a militat prin opera sa pentrutriumful ideilor înaintate, împotriva tendinţelor decadentecare începuseră să se înstăpânească în grădina literelorromâneşti.” În „anii întunecaţi ai regimului burghezomoşieresc”,el „a militat cu ardoare”, „el înfierează cruntaexploatare”, el scrie (şi criticul se lansează într-osuccesiune de atribute ale versurilor în care „se cântăvictoriile socialismului”): „versuri înflăcărate”, „versuriînaripate”, „versuri avântate”.„Poezie combatantă”REMEMBERscop”, de „atitudine contemplativă”, de „formalism”, în timpce prezentul are drept conotaţie în primul rând adevărul(„adevăratul glas”) cu care poetul „a ajuns la limanulrealismului socialist”. Mai mult. Poezia adevărată nu o puteascrie Jebeleanu (şi, se subînţelege, niciun poet!) decât dinmomentul „situării pe poziţia clasei muncitoare”. 14După o schemă pe care am putut-o observa în toatearticolele de critică literară, şi aici tonul de reproş în analizavolumelor anterioare este atenuat prin sublinierea faptuluică se prefigura/ exista „un filon realist”, materializat în„aspectul protestatar”, dar care „abia azi”, a putut deveni„combativitate partinică”. Iar „combativitatea poeziei luiJebeleanu” se datorează „noii sale concepţii filosoficedescoperită lui de către clasa muncitoare” şi provine din„înţelegerea că viaţa este o luptă continuă şi că nimic nu cadedin nouri.” Verbul „a înţelege” (adică a ajunge la înţelegereprin însuşirea ideologiei marxist-leniniste) este cel caretrebuie să dea măsura noului în mentalitatea oricărui artist,iar în cazul lui Jebeleanu ni se spune că „poetul a înţeles călupta dusă acum nu este o oază izolată în istorie, ci reprezintăo etapă superioară, de calitate deosebită, a luptei deveacuri a poporului nostru pentru eliberarea lui definitivă.”Nu încape astfel nicio interpretare, ceea ce se exprimă princuvintele criticului trebuie luat ca adevăr, cuvântul devenindastfel o „armă” care îşi exercită funcţia de convingereprintr-o trimitere destul de directă la constrângere. Şi aici,ca în toate articolele de teorie sau critică literară, pledoariapentru o literatură aservită Puterii are loc prin reliefareaunei permanente dihotomii care a fost stabilită între ei/duşmanii, imperialiştii şi noi/ binele, noul, forţele înaintateetc. În pandant apar două substantive, încărcate semanticprin determinări automate – ură (neîmpăcată, fără margini)vs. dragoste (pentru oamenii cinstiţi).Articolul, în ansamblu, se învârteşte în cerc, repetă defapt aceeaşi idee anunţată încă din titlu – necesitateaunei poezii „combatante”. Este şi acesta un model destereotipie verbală, de limbaj care exprimă (în termeniiTatianei Slama-Cazacu şi, desigur, în viziunea normală abunului simţ) numai „un surogat de comunicare”.Exemplele ar putea continua. Toate ilustrează – îneşantioane de limbă de lemn, de limbaj saturat ideologic – ocomponentă culturală a anului 1955 – critica literară.Este vorba despre perioada în care toate compartimentelevieţii politice, economice şi spirituale se aflau încă sub strictulcontrol al sovieticilor, este perioada în care cuvântul eramenit să introducă (insidios) în mintea şi psihicul populaţieinoua ideologie, este perioada numită de Slama-Cazacu „erade entuziasm obligatoriu”. Citind astăzi textele semnate decritici literari (unii deveniţi nume respectate mai apoi, alţiitrecuţi firesc în uitare) o putem percepe de asemenea ca peo eră tipică de „bufonerie tragică”, o „împletire a frenezieiideologice şi terorii poliţieneşti (transpunând cuvintele luiRaymond Aron la realităţile româneşti). Este, în tot cazul,timpul în care limbajul a servit în cel mai înalt grad Puterii,iar cuvântul scris, ajutând la stăpânirea şi manipulareaconştiinţelor, se transformase – la nivelul discursului oficial –în „curat” mijloc de comunicare „malignă”.Exemple tipice de limbă de lemn găsim încă din titlul(pe care l-am preluat pentru subcapitolul acesta) şi de laînceputul articolului semnat de George Macovescu în Gazetaliterară, nr. 8/ 24. 02. 1955:2). „Combatant” este un determinant ce trimitela substantivul (repetat obsedant) – „luptă” –, căci „o luptăpermanentă” trebuie să fie întreaga existenţă a comunistului,o „combativitate partinică” trebuie să „dovedească” el, iardrumul să-i fie „mereu în urcuş”. Regresul nu-şi are loculîn mentalitatea comunistă, iar atunci când apare trebuie„înfierat”. Desigur, progresul, coroborat cu „conturareapersonalităţii poetice”, nu putea „căpăta contur” şi nu „seputea dezlănţui” decât „după eliberarea ţării noastre, adicăîn ultimii zece ani.” Şi astfel, se spune direct, indiferentde opera anterioară, „conturarea”, împlinirea ca artist (aunui scriitor consacrat, Eugen Jebeleanu în cazul de faţă) s-afăcut automat numai în anii socialismului. Opoziţia înaintevs. după este reliefată în cazul operei lui Jebeleanu prin„tributul” dat „formalismului” (din volumul mai vechi Inimisub săbii), iar din perspectiva prezentului criticul recurge lacomparaţii din câmpul semantic al mineritului, semnalând„dramul de minereu preţios” – „filonul realist” –, „din păcateneexploatat la vreme”. În tot articolul criticul îşi bazează dealtfel analiza pe această opoziţie – trecut vs. prezent (cuvariantele altădată vs. acum, în faza actuală). Trecutuleste însoţit de „fals”, „de rătăcire în hăţişuri”, de „lipsă dewww.oglindaliterara.roBibliografieAron, Raymond, Democraţie şi totalitarism, traducerede Simona Ceauşu, Editura All, Bucureşti, 2001.Irimiaş, George, Structuri textuale ale discursuluipolitic totalitar, Clusium, Cluj-Napoca, 2003.Rovenţa-Frumuşanu, Daniela, Semiotică, societate,cultură, Institutul European, Bucureşti, 1999.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism (1955-1956),Cartea Românească, Bucureşti, 1998.Idem, Literatura în totalitarism (1949-1951),Cartea Românească, Bucureşti, 2007.Slama-Cazacu, Tatiana, Stratageme comunicaţional eşi manipularea, Polirom, Iaşi, 2000.Thom, Fronçoise, Limba de lemn, traducere de MonaAntohi, prefaţă de Sorin Antohi, Humanitas, Bucureşti, 2005.__________________13„… a înstruna cântece fără ascultători e totuna cua dansa pe întuneric.”14„Situarea pe poziţiile clasei muncitoare,interpretarea partinică a realităţii, însuşirea cunoştinţelormarxist-leniniste l-au ajutat pe Jebeleanu să-şi lărgeascăîn mod deosebit capacitatea de înţelegere a fenomenelorvieţii şi deci de exprimare artistică a lor.” (GeorgeMacovescu, Poezie combatantă, în Gazeta literară, nr. 8/24. 02. 1955: 2).9095