KANTUTA QUIROS & ALIOCHA IMHOff - Overlapping Biennial

M I R K O S M E R D E L
“Outside Looking In...” (2010)
folder, 76 pages, collage, mixed media
courtesy of the artist
Lucrând cu un album cu decupaje şi comentarii realizat de un fan
al starului pop ai anilor 1970, Massimo Ranieri, Mirko Smerdel
contestă valoarea kitsch –ului pe care Greenberg o condamnă ca
fiind „o experienţă indirectă ce oferă senzaţii falsificate”. Smerdel
repoziţionează această colecţie de artefacte, o acumulare de patos
juvenil sau albume cu dedicaţie, nu la rangul unei parodii „fără
valoare”, ci mai degrabă ca pe un gest semnificativ ce apare întro
conversaţie cu însuşi subiectul. Aşa cum sugerează şi dedicaţia
din deschiderea albumului „Pentru Massimo, cântăreţul cel mai
minunat...pentru că îşi aminteşte întotdeauna cu dragoste de
Betty...” se face o aluzie la un eveniment comun, transformând
acest obiect într-o formă concretă de schimb. Deţinătoarea
„Betty” conştientizează în mod declarat faptul că albumul nu
este despre Massimo, ci mai degrabă pentru Massimo. Acceptarea
acestui mod de înţelegere determină apariţia în cadrul
paginilor sale a unui limbaj vizual cu propria gramatică. „Actul
de subveghere” participă simultan la crearea şi expunerea naturii
reflexive a celebrităţii. În cadrul cultului personalităţii, apariţia
celebrităţii influenţează prezentarea discipolului, care menţine
vigilenţa prin intermediul paparazzilor. Totuşi, în mod paradoxal,
construcţia imaginii se bazează pe aşteptările observatorului şi
se află la bunul plac al „opiniei publice”. Smerdel extinde noţiunea
de subveghere, contestând presupusa pasivitate a spectatorului,
precum şi o ierarhie de imagini, pentru a reveni cu o întrebare
fundamentală: Cine supraveghează pe cine?
Jason Waite
130
Working with a found album of clippings and commentary
by a fan of the 1970s Italian pop star Massimo Ranieri,
Mirko Smerdel challenges the value of kitsch that
Greenberg condemned as “vicarious experience and faked
sensations.” Smerdel re-posits this collection of artifacts,
an accumulation of juvenile affectation or votive holy cards,
rather a meaningful gesture that partakes in a conversation
with the subject himself than a “debased” pastiche. As
the dedication in the beginning suggests - “To Massimo, the
most wonderful singer ...because he always remembers
lovingly of Betty...” -, there is an allusion to a shared event,
transforming this object into a tangible form of exchange.
The collector, “Betty,” is aware that the book is not about
Massimo, but rather for Massimo. Through this lens, a
visual language with its own grammar begins to emerge
among the pages. The “sousveillant act” simultaneously
participates in and exposes the reflexive nature of celebrity.
In the cult of personality, the appearance of the celebrity
influences the presentation of the devotee, who maintains
a watchfulness through the intermediary of the paparazzi.
Paradoxically, however, the construction of the image is
based on the observer’s expectations and is at the behest
of “public opinion.” Smerdel expands the notion of sousveillance,
contesting the presumed passivity of the spectator as
well as the hierarchy of images, just to revisit the fundamental
question: Who is watching whom?
Jason Waite