KANTUTA QUIROS & ALIOCHA IMHOff - Overlapping Biennial

E L E N A C I O B A N U
25 aprilie 2008
Am ajuns în Londra, metropola cea mai populată din Uniunea
Europeană, având peste 7 milioane de locuitori. Primul lucru
pe care l-am observat au fost anunţurile de la metrou: în cazul
în care văd ceva suspect, trebuie să apelez un număr gratuit;
anunţuri peste anunţuri.
Lucrurile care îmi rămân în minte sunt crimă, atacuri şi vigilenţa
cerută locuitorilor Londrei. După aceea, când încep să merg
prin oraş, spirala terorii se înrăutăţeşte. Peste tot sunt camere,
anunţuri scrise ce avertizează trecătorii că sunt permanent
supravegheaţi, avertismente legate de presiunile pe care
infracţiunile le exercită asupra oraşului, de măsurile necesare pe
care trebuie să le ia fiecare locuitor în parte, de responsabilitatea
pe care fiecare trebuie să şi-o asume, de interdicţii. Am senzaţia
56
că trăiesc în cel mai periculos loc de pe pământ, dar sunt sigură
că asta este departe de a fi adevărat. Am început să îmi pun
întrebări cu privire la veridicitatea acestui presupus pericol şi la
necesitatea acestor reacţii vehemente.
Îmi trece prin minte ideea Panopticon-ului lui Foucault (locul de
unde totul poate fi observat), ca un model de a obţine puterea
într-o „societate disciplinară”. Individul nu ştie când sau dacă
este supravegheat, dar trebuie să presupună tot timpul că este.
Ce determinare puternică!
Încep să mă gândesc la un experiment, la acela de a deveni
cetăţeanul paranoic de vigilent, care sunt constrâns să devin, de
a fi atât în faţa, cât şi în spatele camerelor.
Elena Ciobanu