Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

meu interior este de sopran, baritonul mă irită. Pentru opera mea vocală primeam lei cinci
într-o piesă de argint şi mai târziu, pare-mi-se, şapte” (Idem, p. 18). Dintre profesorii care iau
călăuzit paşii, G. Călinescu aminteşte de Gârbea, “traducător al cărţii lui Iov”, G. Lazăr
care publica la Convorbiri literare, C. Giurescu, “om de valoare... chiar nouă ni se părea
impropriu pentru gimnaziu”, şi “distinsul gânditor” Gr. Tăuşan, fost elev al lui
T. Maiorescu (G. Călinescu, Orientări filozofice, Adevărul literar şi artistic, nr. 863, 20 iunie
1937, p. 15).
1914 Elev al Gimnaziului “Dimitrie Cantemir”. Aici îl vede pe I. G. Duca
“proaspăt ministru de instrucţie”, care îi punea întrebări “despre toxine şi mă îmbia
pedagogic să răspund” (G. Călinescu, I. G.Duca. Portrete şi amintiri, în Adevărul literar şi
artistic, XI, seria a II-a, nr. 627, 11 decembrie 1932, p. 7).
1915-1917 Elev la Liceul “Gh. Lazăr”. “Îmi plăceau scrierile despre romani şi pieile roşii,
acelea cu aventuri sau cu probleme ştiinţifice. Îmi picase în mâini nişte cărţi despre
mesmerism şi despre hipnoză, între care chiar şi ceva de Wundt despre sugestiune. Nu
mai vorbesc că la paisprezece ani Jules Verne şi Al. Dumas reprezentau pentru mine
geniile geniilor” (G. Călinescu, Lectura în vacanţă., în Contemporanul, 35 (568), 30 august
1957, p. 1).
1917-1918 În timpul refugiului în Moldova, când capitala este ocupată de trupele germane,
în primul război mondial, frecventează cursurile “Liceului Internat din Iaşi”, pierzând însă
de la o vreme contactul cu şcoala. La sfârşitul războiului este cercetaş şi ajută la
înregistrarea celor seceraţi de tifos.
1918 octombrie. Îşi dă examenul de bacalaureat la Liceul “Mihai Viteazul” din Bucureşti,
secţia modernă.
1918-1919 An de ezitare sau de îngrijirea sănătăţii. “Eram numai piele şi os / Şi mă
credeam (cu mândrie) tuberculos” (Impostură).
1919 La Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti studiază limba şi literatura italiană.
Titular al catedrei era Ramiro Ortiz, decan, Dimitrie Onciul. Alţi profesori: N. Iorga, Vasile
Pârvan, P. P. Negulescu, M. Dragomirescu, Ovid Densusianu, E. Lovinescu, care l-a
suplinit o vreme pe Charles Drouhet. În acelaşi an funcţionează ca bibliotecar interimar la
biblioteca facultăţii. Primele încercări literare sunt semnalate la 31 mai 1919, când D. N.
Nanu reţine la rubrica intitulată “Corespondenţă literară“ a revistei Sburătorul,
o strofă din poezia Fluturaşul, semnată G. Călin. La 27 septembrie, E. Lovinescu răspunde
noului colaborator la “Poşta redacţiei”: “Câteva cugetări sunt spirituale, dar e atât de greu
de urmărit originalitatea în cugetări”.
G. Călinescu
15 noiembrie. I se confirmă primirea unor “lucruri promiţătoare”, dar G. Călinescu renunţă
pentru o vreme la încercarea de a publica literatură.
1919-1920 Elaborează două lucrări de seminar, la catedra lui M. Dragomirescu: Duiliu
Zamfirescu, “Ghetsemani” şi N. Filimon “Nenorocirile unui slujnicar” (O. Papadima, Din anii
studenţiei, în Revista de istorie şi teorie literară, tom. XIV, nr. 3-4, 1965, p. 514).
1920-1921 Elaborează lucrarea de seminar Calderon, “Judecătorul din Zalameea”.
1921 Vara. Pleacă în Italia. La recomandarea lui D. Onciul este numit paleograf-bibliotecar
la Arhivele Statului din Bucureşti, post pe care-l menţine până în 1923. “Organizarea
bibliotecii Arhivelor e începută de mine” (Rememorări, p. 20).
1921-1922 Alte lucrări de seminar: Al Russo, Cântarea României şi G. Topârceanu,
Balada chiriaşului grăbit (Revista de istorie şi teorie literară, tom. XIV, nr. 3—4, 1965, p.