Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

— Să vezi ce scandal are să fie! se bucură Otilia. Moş Simion nu consimte să dea fetei
nici un fel de zestre, are fel de fel de gărgăuni în cap, iar Stănică, după ce a scos-o pe
Olimpia din casă, nu vrea în ruptul capului să se cunune. Aş dori s-o vezi pe Olimpia...
sunt amândoi o pereche senzaţională.
— Vor să vină aici mai pe seară, aşa mi-a spus cocoana Aglae, dădu Marina un supliment
de informaţii, când o veni şi domnul Pascalopol. Zice că aşa poate se ruşinează bătrânul
de el. Acum stau ascunşi în odaie la domnişoara Aurica.
— Ce rost are, îşi dădu Felix cu părerea, să fie amestecat Pascalopol în afacerile astea?
Nu se supără?
— Aş! Nu-l cunoşti pe Pascalopol. E de o răbdare nemaipomenită, şi mai cu seamă îi
place să fie consultat. E politicos cu tanti Aglae şi cu toţi, numai ca să aibă sentimentul că
se află într-o familie. N-are pe nimeni.
Într-adevăr, mai târziu, când toţi erau strânşi în salon (afară plouase) şi Simion îşi broda
perna în semiîntuneric, uşa se deschise, şi un bărbat şi o femeie, tineri amândoi,
apărură. Aglae şi Aurica întoarseră capul, simulând surpriza.
— Olimpia! tu eşti? exclamă Aglae cu o solicitudine în care voia să pună totuşi o uşoară
supărare.
Olimpia se lăsă sărutată de Aglae pe amândoi obrajii, în vreme ce mâna acesteia era
sărutată cu un respect afectat de Stănică. Cei doi salutară pe toţi, şi de departe şi pe
Simion, care se mulţumi numai să mormăie, fără să scoată capul din gherghef. Pascalopol
se înclinase ceremonios în faţa Olimpiei.
— Sărut mâinile, doamna Raţiu! şi-i duse vârful degetelor la gură.
Olimpia semăna în chip izbitor cu Simion şi cu Titi, având bărbia despicată la fel, în două,
în chip supărător pentru o femeie. Era măslinie la faţă şi cam planturoasă, şi câţiva peri îi
conturau o uşoară mustaţă. Sprâncenele, ca şi la Titi, erau îmbinate viguros deasupra
nasului. Stănică, în schimb, era roşu la faţă, fără sa fie propriu-zis gras, de o sănătate
agresivă, contrastând cu părul lui mare şi negru, foarte creţ şi cu mustaţa în chip de
muscă. Un guler tare şi înalt ţinea o cravată înfoiată ca o lavalieră. Venise îmbrăcat într-un
cos-tum de soie-йcrue deschis şi Felix fusese izbit, de la început, de lărgimea hainei şi de
ridicula dimensiune a canotierei de paie, care abia îi cuprindea părul. Stănică vorbea
sonor, rotund, cu gest artistic şi declamator, iar Olimpia, moale, sentenţios şi cu o mare
convicţiune.
Aglae deschise focul:
— Ar trebui să fiu supărată pe voi, Olimpio. Niciodată nu s-a întâmplat în familia noastră
asemenea ruşine. Trebuia să vă gândiţi bine înainte de a face pasul ăsta. Staţi împreună
de un an, aveţi copil şi trăiţi ca păgânii. Să nu vrei tu, Stănică, să faci cununia!
— În faţa lui Dumnezeu, declamă clamoros Stănică, suntem uniţi pe vecie. Numai moartea
ne va despărţi.
În vreme ce Aglae vorbea, moş Costache o privea ţintă, însuşindu-şi cu fizionomia toată
atitudinea ei reprobatoare. Când însă luă cuvântul Stănică, ochii îi fură atraşi ca de un
magnet în direcţia acestuia şi acum bătrânul se exalta mult de ideea uniunii libere.
— Stănică, declară solemn Olimpia, nu-şi poate lua sarcina