Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

scutura întorcându-l în toate chipurile, ca pe un copil, spre râsul de plăcere al aceluia. Altă
dată Otilia fu nemulţumită de gospodăria Marinei şi, punându-şi un şorţ înainte, se aşeză
serios pe treabă, cerând concursul lui Felix. Dar se plictisi curând. Din uşă văzuse
strălucirea ierbii grase din fundul grădinii şi avu o dorinţă.
— Vai, Felix, parcă e la ţară! Aş vrea să merg cu picioarele goale prin iarba! Şi numaidecât
aruncându-şi pantofii din picioare şi trăgându-şi jos ciorapii, pe care-i părăsi în bucătărie,
alergă în grădină.
Marina făcu spre Felix un mic semn, cu înţelesul că Otilia nu-i în deplinătatea facultăţilor
mintale. Otilia uită după aceea de gospodărie şi începu să cânte nebuneşte la pian.
Fata se interesa de aproape de activitatea lui Felix, îi scruta mereu intenţiile, îi aducea
cărţi şi, când nu le avea ea însăşi, mergea nu se ştie pe unde şi le împrumuta.
— Vezi tu, zicea ea cu o comică maternitate, eu mi-am pus
în gând să scot din tine un om ilustru. Asta o să-i facă mult sânge rău tantei Aglae. Însă
trebuie sa m-asculţi.
Pascalopol venea mereu, cu foarte rare lipsuri, primit de toţi cu o atenţie nesfârşită.
Familiaritatea Otiliei faţă de el, care nu depăşea de altfel stilul ei general, îl indispunea din
ce în ce mai mult pe Felix. Pascalopol trata pe tânăr, la început, cu politeţe rezervată,
aruncându-i câte o vorbă, câte o privire fugară. Cu trecerea zilelor, căpătase probabil
convingerea inofensivităţii lui Felix şi începu să-l privească prietenos şi chiar patern.
Auzind în treacăt că Felix ar dori să citească un anume volum de Anatole France, i-l aduse
pe neaşteptate. Felix fu surprins, dar Otilia copleşi pe Pascalopol cu calinerii, aşezată pe
marginea scaunului lui şi scuturându-i haina de impurităţi inexistente.
— Ce gentil eşti dumneata, domnule Pascalopol, vezi, de aceea te iubesc eu!
Vorbele acestea le spuse cu atâta copilărie, că nu avură nici un sens erotic, dar
Pascalopol fu mulţumit şi învălui şi pe Otilia, şi pe Felix în privirea lui satisfăcută. De acum
încolo Pascalopol se interesa foarte serios de Felix, şedea cu el de vorbă în aşteptarea
Otiliei şi îi aducea din când în când cărţi.
— Pascalopol, de ce nu te-nsori? zise într-o şedinţă de tabinet Aglae. Aş fi curioasă să
văd ce harababură de holtei este la dumneata acasă!
— Te poftesc să vezi, cocoană Aglae, dar te asigur că e mai multă disciplină ca la atâtea
femei.
Aurica deschise ochii mari, ca şi când invitaţia o cuprindea şi pe ea; Aglae, care urmărise
altceva, bătu în retragere:
— La vârsta mea, nu mă mai priveşte cum trăieşti dumneata. Să meargă altele mai tinere.
— Merg eu! sări Otilia.
— Te rog! o imploră Pascalopol, mai mult din ochi.
Aurica deveni acută:
— O domnişoară singură la un cavaler nu prea e frumos!
— Vine şi Felix! corectă Otilia.
— Mâine trimit trăsura să vă ia.
Astfel se făcu că într-o după-amiaza, Felix şi Otilia, aşezaţi în larga trăsură, străbăteau
Calea Victoriei de la capătul dinspre Dâmboviţa până în apropiere de Biserica Albă. Aci se