Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

îngrijesc eu de viitorul lui. Nu oricine se naşte cu un dar ca al lui.
Acestea fiind spuse faţă de toţi, Otilia făcu cu ochiul lui Felix. Aglae o observase.
— Şi dacă mi-o ajuta Dumnezeu, adăugă ea înţepat, am să-l însor şi să-l aşez la casa lui,
ca să nu cadă pe mâinile unei dezmăţate.
Ironia soartei făcu ca tocmai “dezmăţata” să deştepte instinctele erotice ale lui Titi. De la o
vreme, acesta venea din ce în ce mai des în casa lui Giurgiuveanu, căutând în chip învederat
pe Otilia. Lipsit de elocuţiune şi de idei, el se aşeza în apropierea fetei şi zâmbea
tăcut, căutând cu dificultate un prilej de convorbire. Totuşi, aceste vizite dese erau surprinzătoare
din partea lui Titi, care nu ar fi mers singur în casa cuiva, sub nici un chip. Titi se
lăsa îmbrăcat după gustul Aglaei, se mişca după ordinele ei şi refuza să facă altceva, pe
dată ce citea negaţiunea în ochii ei. Acum Titi părea nervos şi-şi înghiţea, când vroia să
vorbească, prea des, saliva.
— Ce faci? întrebă el deodată, aşezându-se lângă Otilia.
— Tu nu vezi? cos, răspunse Otilia, fără să-şi ridice capul, ca unui copil mic.
Câteodată Titi şedea aşa de mult, rumegând o intenţie obscură şi urmărind toate gesturile
acesteia, încât Otilia se agasa şi se ridica să plece în odaia ei. Titi o urmărea docil şi acolo
şi se posta în pragul uşii.
— Titi, tu n-ai nici o ocupaţie?
— Nu! răspundea naiv Titi, urmărindu-şi gândul neexprimat.
Un instinct de fată însă făcea pe Otilia ca faţă de Titi să-şi supravegheze gesturile ei, aşa
libere şi de nepăsătoare, de obicei. Titi începuse să fie congestionat la faţă, distrat, şi
Aglae, bănuind pricina, îl îndemna să plece de acasă. Stând pe bancă chiar alături de
Otilia, fiind de faţă şi Felix şi vorbind cu toţii despre colegele lor, Titi, râzând chinuit, apucă
stângaci braţul gol al Otiliei.
— Dar stai frumos, Titi, ce ai? se irită aceasta şi privi semnificativ în ochii lui Felix.
Titi puse lui Felix, între patru ochi, o întrebare care-i sui acestuia tot sângele la cap:
— Ascultă... tu eşti bine cu Otilia... spune drept... se pretează?
— Cum poţi jigni pe Otilia, se indignă Felix, presupunând asemenea lucruri? Otilia e o fată
cuminte. Titi mestecă saliva, preocupat şi incredul:
— Mama spune că a văzut-o cu mulţi.
— Nu e adevărat, nu e adevărat! negă Felix aprins. Într-o zi însă, Titi, după o lungă şedere
nemotivată în
apropierea Otiliei, care citea, îndrăzni un gest oarecare de concupiscenţă, care irită pe
fată.
— Eşti nebun, Titi, ţipă ea, pleacă de aici!
Ţipătul ei fu auzit indirect de Aglae, care se mânie foc, însă nu pe Titi, ci pe Otilia. Ea îşi
vărsă toată ciuda faţă de moş Costache, fiind sigură că Otilia o auzea dintr-o odaie
alăturată:
— Nici n-a pus mâna băiatul pe ea. Şi dacă ar fi pus, ce? Fete ca ea pentru asta sunt. Să
trăiască discret cu băieţii de familie, să-i ferească de alte lucruri mai rele.
Otilia apăru pe uşă cu coama mânioasă, cu ochii încărcaţi de fulgere.
— Papa!, strigă ea, ori plec pentru totdeauna din casa asta, ori tanti Aglae nu mai calcă pe
aici.
Moş Costache holbă ochii, şi aşa prea holbaţi, şi deschise braţele ca un om ce stă să se-