Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

cialist chemat într-adins. Felix schimbă câteva ocheade cu Otilia. Vădit, amândoi nu
înţelegeau ce voiau cei doi musafiri.
— Papa, întrebă Otilia, eşti bolnav? Tu ai chemat pe dom-nul doctor?
— Nu, nu, nu, se apără Costache, înspăimântat la ideea de a plăti vreo vizită. N-am
chemat pe nimeni.
— Ei, frate, preciză Stănică cu aer jignit, domnul doctor nu ia nici un ban, l-am adus eu ca
pe un prieten, să-l cunoaşteţi şi dumneavoastră, dar ar fi bine să vă examineze puţin, nu
strică, e mai cuminte să chemi doctorul când eşti sănătos. Nu e aşa, Vasiliad, ce zici?
În loc să se arate jenat, ca o cântăreaţă căreia i se cere să cânte la vizite, doctorul
răspunse hotărât:
— Se-nţelege, se-nţelege!
— Ce spui, Vasiliad, de verişoara mea Otilia, zise Stănică,
arătând spre fată, nu-i aşa că-i straşnică? Vasiliad păru a aproba, dar întrebă
judecătoreşte:
— Sunteţi căsătorită?
— Aş, pufni Stănică, ce căsătorită! Nici n-o sfătuiesc săse căsătorească. Azi, o fată
frumoasă şi inteligentă face carieră strălucită, dacă n-are prejudecăţi. Ce să se mărite?
Cântă admirabil la pian, vorbeşte două limbi străine, i-ar trebui o protecţie mare. Ai văzut
Lilly de Georgiades! A luat un premiu la Nisa acum trei ani!
Otilia se-ncruntă de bunăvoinţa trivială a lui Stănică, şi Pascalopol începu să bată nervos
cu degetele în masă. Lilly de Georgiades era, alături de Miţa Biciclista, o curtezană de stil
mare a Capitalei din acea epocă.
— Examineaz-o pe Otilia, stărui Stănică. E cam nervoasă, debilă.
Otilia opri scurt, cu un gest ironic, pe doctor, care se mişcase spre ea.
— Mersi! Nu sunt bolnavă, sunteţi prea gentil!
— Nu ştii, Otilio, declamă Stănică, ce ureche fină are doctorul! Minunată! Dacă-l aduceam
la vreme la îngeraşul meu, azi ar fi trăit. Să ştii ce te aşteaptă, să previi, ăsta e rostul
medicinei! Moş Costache, te rog eu (Stănică făcu din mâini semnul rugăminţii), am văzut
că tuşeşti, ai să-mi mulţumeşti.
Vasiliad se ridicase, îndreptându-se spre Costache, care implora pe ceilalţi din ochi să-l
salveze, în vreme ce Stănică, spre a-i zădărnici rezistenţa, îi şi trăsese haina.
— Găsesc că nu e potrivit, protestă Otilia cu oarecare iritare, să-l examinaţi pe tata, fără
rost, să-i mai vârâţi în cap cine ştie ce idei.
Stănică izbutise sa tragă şi vesta şi se făcu că n-aude pe Otilia.
— Ai să-mi mulţumeşti, nu altceva! asigură el pe moş
Costache. Ureche minunată. Doctorul Vasiliad comandă profesional bătrânului:
— Scoateţi-vă şi cămaşa!
Acesta, intimidat, se execută, aruncând o uitătură vrednică de milă către ceilalţi, care nu
se putură abţine de a nu zâmbi.
— Câţi ani aveţi? întrebă doctorul, imperios. Moş Cos-tache se fâstâci. Era învederat că
nu-i plăcea să-şi spună vârsta.
— Şaizeci şi şapte, şaizeci şi cinci... nu ştiu!
— Hm! făcu doctorul, în timp ce Stănică se-nvârtea, frecându-şi mâinile, în prada unei