Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

— Îţi mulţumesc, zise scurt Pascalopol, acum sunt ocupat.
Şi trecu în altă cameră, încuind uşa după sine. Stănică mai rămase puţin pe scaun,
examinând suprafaţa biroului. Luă în mâini o carte de vizită, o hârtie scrisă la maşină, un
plic cu antet, le examină şi le puse la loc, apoi scoase din cutie două ţigări de foi şi se
ridică. La uşă se opri, şi, răzgândindu-se, se întoarse şi mai luă încă două ţigări.
Pascalopol, întors de la moşie, îşi reluase de mult obiceiurile şi, fără a-şi exagera
primejdiile din partea lui Felix, venea aproape în fiecare zi la moş Costache. În seara
aceasta nu veni. Pe faţa Otiliei, Felix citi o umbră de preocupare. A doua zi, Otilia ieşi în
oraş. Întors de la Universitate, Felix o găsi stând turceşte pe sofaua ei, cu genunchii
strânşi în braţe şi cu bărbia rezemată pe genunchi.
— Sunt foarte plictisită! Aş vrea să fug undeva, să zbor. Ce bine de tine că eşti liber! Aş
vrea să fiu băiat.
— Nu vrei să-mi spui ce ai? o întrebă Felix, blând.
— Nimicuri, nişte mizerii, de ce să le mai ştii şi tu. Atâta
îţi spun, că vreau să plec de aici. Felix se îngrijoră din nou.
— Unde vrei să pleci?
— Oriunde. Şi cu tine aş pleca.
— Otilia, se exaltă Felix, fac pentru tine tot ce-mi spui. Ştii că am oarecare venit, o casă,
vei fi... sora mea, dacă vrei aşa.
Otilia începu să zâmbească şi mângâie matern şi cu vârful degetelor subţiri obrazul lui
Felix.
— Sunt o nebună, Felix, nu trebuie să te iei după mine. Tu nu eşti încă major, deşi papa
ne-ar da voie să facem orice năzbâtii, să ne aşezăm şi-n lună. Însă ar vorbi lumea pe
seama ta. Tu trebuie să fii liber, să munceşti. Altfel, îţi ratezi cariera. Am să-l rog pe papa
să se mute de aici.
Otilia se ţinu de cuvânt şi, copleşind pe moş Costache cu mângâieri, începu să-l roage:
— Papa, să ne mutăm de aici, te rog, ai unde. Felix e prea departe de Universitate, şi ar
avea nevoie de o cameră mai bună, să-şi primească colegii. Şi eu mă duc greu la
Conservator. Ai casa din strada Ştirbey Vodă. Doar Felix plăteşte.
Gâdilat de braţele Otiliei, moş Costache rezista moale, cu vocea lui răguşită.
— Are să fie cam greu, pierd un venit...
— Papa, te rog, hai să ne mutăm.
Moş Costache spuse Aglaei noua hotărâre. De altfel, îşi făcuse socoteala că ar putea să
închirieze casa din Antim mai scump decât cealaltă.
— Cine ţi-a dat ideea asta? se răsti aceasta.
Luat repede, Costache mărturisi:
— Otilia. E departe de Conservator.
— E departe de bărbaţi, îl parodie Aglae. N-ai să laşi casă bună, bătrânească, pe mâini
străine. Atât îţi spun!