Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

Olimpia tremură puţin buzele, scotoci în corsaj o batistă şi izbucni deodată într-un plâns
zgomotos.
— Doamne, doamne, zise Pascalopol cu multă delicateţe,
nu sunteţi cuminţi deloc. Stănică, luând o atitudine nobilă, se ridică în picioare:
— Domnule Tulea, câtă vreme şade sub acelaşi acoperământ cu mine, Olimpia e sub
protecţia mea, şi nu permit, înţelegi dumneata...
Moş Costache se ridică repede de la masă, cu aerul că are treabă în odaia vecină, iar
Aglae făcu desperată semn lui Stănică să tacă. Acesta însă se aprinsese.
— …să jigneşti pe aceea care în faţa lui Dumnezeu este soţia mea şi mama fiului nostru!
Vânăt la faţă, Simion sări în picioare aşa de iute, că broboada îi căzu de pe umeri, şi, de
furie, făcu spume la gură:
— Eşti un pungaş, nu e fata mea, nu dau nimic, nu e fata mea, eşti un pungaş.
Şi căuta cu ochii ceva să arunce. Negăsind, luă ghergheful şi, într-o clipă, îl făcu bucăţi,
sfâşiind cu înverşunare etamina. Apoi rămase aşa tremurând din tot corpul. Toţi tăcuseră
şi nu se mai auzea decât plânsul cu sughiţuri al Olimpiei. După o pauză lungă, Aglae zise
autoritară lui Simion:
— Bea puţină apă!
Aurica se ridicase şi întindea un pahar de apă bătrânului, care-l luă docil şi sorbi din el.
— Iar voi, se îndreptă Aglae către cei doi, plecaţi acum. O să văd eu ce fac cu ăsta.
Olimpia ieşi suspinând, iar Stănică o urmă ţanţoş, după ce dăduse ceremonios bună
seara. Simion, calmat cu aceeaşi repeziciune cu care se înfuriase, cu aerul chiar de a nu
şti ce s-a întâmplat, privea mâhnit la ghergheful lui şi la ghemele de lână risipite pe jos şi
se aplecă să şi le culeagă. Otilia se repezi şi-i adună toate lucrurile, punându-i-le pe
măsuţă.
— Ghergheful e rupt, zise ea, nu mai faci nimic cu el. Îţi dau eu altul, care nu-mi mai
trebuie!
— Îmi dai altul? spuse Simion încântat şi senin. Bine, atunci să-mi dai!
— Du-te şi te culcă, Simioane, porunci Aglae, că e târziu
şi te-ai enervat. Lasă, că brodezi tu şi mâine. Bătrânul se îndreptă supus spre uşă, condus
de Otilia.
— Simion, continuă Aglae după ieşirea lui, e încăpăţânat ca un catâr, dar tot o sa dea.
Trebuie lăsat în apele lui. Nu pot s-o fac pe Olimpia asta să înţeleagă să nu mai vină pe
aici ca să-l irite. Stănică s-a luat după ea. Dacă-l laşi în pace pe Simion, fără să-i baţi
capul, se înduplecă.
În vreme ce Otilia, care dusese pe Simion acasă, se întorcea pe portiţa din fund, auzi în
întuneric o şoaptă bine articulată.
— Otilio, Otilio!
— Cine este? întrebă ea puţin cam speriată.
— Eu sunt!
O umbră se apropia din direcţia chioşcului şi Otilia recunoscu pe Stănică.
— Ce faci aici? Unde ai lăsat-o pe Olimpia?
— Mă aşteaptă în stradă. Vreau să te rog ceva. Dă-mi douăzeci de franci împrumut. Nu