Enigma Otiliei 1.pdf - Nicu Gane

Stănică pe de alta începură să jefuiască amabil pe Aglae, Simion şi Aurica, linguşindu-i şi
sâcâindu-i. Stănică pretinse că nu poate înţelege un cămin fără un document cât de
neînsemnat că era ginerele unui artist aşa de mare ca Simion. Îi “smulse” câteva tablouri,
pe care apoi le aruncă în pod, cerând însă cele trebuitoare mobilării unei săli vrednice de
aceste comori. Aglae le dădu tot ce putu. Soţii Raţiu, nepăsători acum de posibilele
reacţiuni ale lui Simion, veneau cu îndrăzneală, aproape în fiecare zi, şi se invitau la masă.
În astfel de împrejurări, copilul, numai de două luni, fu cu totul părăsit. Uitat în odaie cu
uşa închisă, dar cu un geam de sus deschis, copilul se zbuciumase, poate cu febră, şi
căzuse jos din patul neîngrădit. Plin de contuziuni muri repede. Olimpia primi lovitura cu
mult calm, aproape ca o uşurare, Stănică însă păru desperat. Sosi cu părul vâlvoi în casa
Aglaei, repetă scena inimii slăbite, notifică la toţi că existenţa lui era zdrobită. Aurel fusese
cel mai inteligent copil de pe lume şi prevestea de pe acum o carieră strălucită. Stănică
povestea fel de fel de dovezi de precocitate, pretinzând că limbajul însuşi se manifestase
la copilul său. Refuză să se scoale de pe pat, sfătuind pe toţi să se ducă să ajute pe
Olimpia, care este tot aşa de doborâtă, şi mărturisind că, fără ajutorul altora, el nu va fi în
stare nici măcar să înmormânteze mortul. Într-adevăr, nu făcu nici el, nici Olimpia nici un
gest serios în direcţia asta, încât cheltuiala căzu în spinarea familiei Tulea. Stănică ceru
chiar bani să comande monument copilului fără pereche, şi Otilia bănui că Pascalopol
însuşi fusese supus unei taxe. La înmormântare, Olimpia fu nepăsătoare, plictisită,
Stănică însă plânse cu hohote, câştigându-şi simpatia femeilor care se găsesc mai tot
timpul prin cimitire. Pascalopol arătă celor doi un număr din Universul, în care se citea la
coloana anunţurilor mortuare această compunere patetică:
†
De-a pururi sfâşiaţi sufleteşte, plini de revoltă în contra cerului nemilos: Stănică si Olimpia
Rafiu, părinţi; Simion şi Aglae Tulea, bunici; Aurica Tulea, mătuşă; pre-cum si familiile
înrudite: Giurgiuveanu, Mărculescu, Sima au nemărginita durere de a vă anunţa ridicarea
la ceruri a unicului lor fiu
AUREL RAŢIU (Relişor) în vârstă de două luni răpus de o îngrozitoare boală, care a istovit
trupuşorul lui mic, lăsând pe tăticu şi mămica lui fără nici un sens în viaţă. În curând vor fi
şi ei lângă tine, îngeraş scump! Trista solemnitate a înmormântării va avea loc etc., etc.
Toţi cei care l-au cunoscut şi
preţuit sunt imploraţi să asiste.
Otilia zâmbi puţin, apoi, devenind serioasă, zise:
— De Stănică ăsta am avut repulsie chiar de la început. Îl
cred capabil de orice şi mă tem de el. Papa e slab, cum îl ştii, n-ar trebui să-l primească în
casă prea des.
— Împărtăşesc în totul impresia dumitale, domnişoară Otilia, şi am făcut ce am putut să
deschid puţin ochii lui moş Costache. Cocoana Aglae şi Stănică, iată o tovărăşie primejdioasă.
Aşa vorbi Pascalopol, trăgând rar câte un fum de ţigare. Felix nu-şi putu da seama cam ce
pericol putea reprezenta, pentru Otilia, Stănică. Întâmplările ce urmară îl întăriră însă
asupra dreptăţii aprehensiunilor Otiliei şi ale lui Pascalopol.
Zilele trecură astfel cu mari absenţe ale moşierului şi cu încercări ale lui de a realiza faţă
de Otilia atracţiile unui om în stare de orice zburdălnicie. Otilia îl copleşea cu calineriile ei,
care strângeau inima lui Felix, în vreme ce Pascalopol însuşi se adumbrea de uşurinţa mai
tinerească cu care acesta se adapta temperamentului fetei. Felix admiră caracterul bun al