Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.2, 2009
104
discipolii acestui gen sunt Soljeni]ân, cu O zi din viata lui Ivan Denisovici, [i
Varlaam Salamov cu Povestiri din Kolâma.
Noua literatur`, fascinat` de Sade, de decaden]ii începutului de secol [i de
suprareali[ti, mistici, pop-art, de cântecele argotice sau de postmodernismul
occidental, este [i ea orientat` c`tre „r`u”, iar Erofeev ader` la aceast` op]iune,
în condi]iile în care, sus]ine el, Rusia a fost întotdeauna un „paradise for
sadists”. Prin sadism, nu în]elege glorificarea acelui comportament care a fost
asociat cu numele Divinului Marchiz, ci transferul mentalitar de la nara]iunea
hedonismului la cea a violentei si despotismului politic.
La jum`tatea anilor ’70, postmodernismul se instaleaz` odat` cu îndoielile
fa]` de superioritatea omul nou, dar [i fa]` de om în general. Haosul din afara
lumii artei se transfer` în interiorul acesteia:
„S-a pr`bu[it zidul protector al literaturii clasice dintre agen]ii vie]ii [i cei ai mor]ii
(eroii pozitivi [i cei negativi). Fiecare putea, pe nea[teptate, nemotivat, s` fie purt`torul
distrugerii (…). Frumuse]ea este înlocuit` cu tablourile expresive ale monstruozit`]ii”.
Referirea recurent` la Nabokov, Baudelaire [i Sade este specific` lui Erofeev,
dar similar` [i celei operate de noua genera]ie de critici ru[i. Literatura
rus` recent` înlocuie[te salvarea cu cinismul, obsesia R`ului face ca moartea
violent` s` devin` un dat firesc.
Erofeev concluzioneaz` c`, prin amestecul ipostazierilor negative, literatura
rus` de la sfâr[itul secolului XX „a cumulat informa]ii uria[e despre R`u”.
Eseul lui reprezint` o revizuire postmodern` a esteticii urâtului [i a categoriei
filozofice a R`ului, generat` din nevoia de adaptare a artei contemporane la
condi]iile specifice acestui spa]iu, la istoria lui recent` [i la traumele sale.
For]ând pu]in nota, eseul Florile ruse ale r`ului poate fi acuzat ca [i
volumul lui Mircea C`rt`rescu, Postmodernismul românesc, c` este dedicat,
în primul rând, propriei literaturi, c` descrie în primul rând opera autorului [i
apoi pe cea a genera]iei sale. ¥inând cont de toate aceste descrieri, putem
observa cum majoritatea lor se întâlnesc în textele lui Erofeev din anii ’80 [i ’90,
în care eroii normativi, pozitivi, ai literaturii sovietice, sunt înlocui]i cu mon[tri
morali. Ulrich Schmidt considera textul, Via]a al`turi de un idiot, o „parabol`
horror” a vie]ii în comunism, în care se amestec` perfid sexualizarea puterii [i
desexualizarea vie]ii private cu infantilizarea individului. Un alt text al muta]iilor
simptomatice pentru apocalipsa rus` este [i Frumoasa rusoaic`, romanul
despre care Gerald Matthew McCausland scrie c` succesul de vânz`ri a fost
eclipsat de succesul scandalului public.
„Literary scandals based on the violation of thematic taboos are short-lived and
Russian Beauty enjoyed much more notoriety than actual success.” 16
Dac` apocalipsa romanului negru tolereaz` ideea de mântuire, aceast`
mântuire este, exclusiv, iubirea carnal` [i pervers` sau crima. Apocalipsa
fic]ional` este dublat` de apocalipsa strategiilor textuale, a fragmentarismului
[i a distrugerii programatice a vechilor sensuri, a amestecului discursurilor,
care, ducând pân` la extrem dialogismul, genereaz` senza]ia de haos. Fiecare
oper` „a apocalipsei” este, în acela[i timp, o imagine so]-art, o icoan`
batjocoritoare a lumii în momentul de apogeu al distrugerii ei, moment care