Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

suprarealismul
DORIS MIRONESCU
M. Blecher: via]a ca oper` (II)
B
EX PONTO NR.2, 2009
76
olnavului i se recomand` o sta]iune pe malul Atlanticului cu clinici [i sanatorii
specializate, Berck-sur-mer, „Mecca tuberculozei osoase”. La Berck a fost
adus de tat`l s`u, fa]` de care tân`rul scriitor manifest` în toate ocaziile o
afec]iune cald`, greu de împ`cat cu reflec]iile psihanalitice ale doctorului Justin
Neumann despre pulsiunea oedipian` care s-ar g`si în Întâmpl`ri. ßi în Inimi
cicatrizate, Emanuel, delegatul fic]ional al autorului, aflat în aceea[i situa]ie
ca [i Blecher în toamna lui 1928, trece prin astfel de sentimente, chiar dac`
prozatorul nu rezist` [i îi complic` acestuia motiva]iile: „Emanuel fu emo]ionat;
tat`l lui intr` în odaie î[i ascunse mai bine turburarea tu[ind înceti[or ca s`
nu-i vibreze vocea. Îl iubea pe Emanuel cu o intensitate de care acestuia îi
era uneori fric`. Emanuel se sim]ea angajat moralmente fa]` de iubirea tat`lui
s`u [i de n-ar fi fost decât din cauza asta, îi p`rea sincer r`u c` se îmboln`vise”
1 . Laz`r Blecher l-a plasat pe fiul s`u într-unul din sanatoriile cele mai
bune, dup` cum se vede din relat`rile cu evident` amprent` autobiografic`
din Inimi cicatrizate. ßocul resim]it la intrarea în ora[ul sanatoriu trebuie s` fi
fost unul profund. Reportajul Berck, publicat în „Vremea” în octombrie 1934,
încearc` s` transmit` acela[i [oc [i cititorului, descriind mijlocul de locomo]ie
cel mai uzitat în sta]iune, gutiera tras` de cal, ca pe o metafor` a orbirii [i a
deposed`rii de sim]uri:
„Închipui]i-v` un fel de landou rectangular cu coviltir la spate, un fel de
lad`, un fel de barc` pe roate în care zace un om culcat, înf`[urat în cuverturi,
care mân` calul. A]i crede poate c` e vorba de cineva care [ade foarte înclinat
într-o tr`sur`, într-o pozi]ie confortabil` [i oarecum normal`. Nu. Bolnavul e
completamente culcat pe un cadru de lemn a[ezat în tr`sur` [i prive[te strict
în sus [i nic`ieri altundeva. El nu întoarce capul nici la dreapta, nici la stânga,
nu-l ridic`, nu-l mi[c`: se uit` fix deasupra lui într-o oglind` prins` într-un
suport ce poate fi mi[cat în toate direc]iile. Tr`sura înainteaz`, cote[te, evit`
un copil, se opre[te în fa]a unui magazin [i conduc`torul ei a r`mas tot timpul
cu privirile pierdute în în`l]imi, în timp ce mâinile trag h`]urile într-o parte [i
alta cu gesturile orbului ce înainteaz` în propriile lui tenebre. Este în fixitatea
acestei priviri în oglind` ceva ireal [i trist, ceva ce seam`n` într-adev`r cu
umbletul orbilor care tatoneaz` febril trotuarul cu bastonul, în timp ce ochii
albi privesc indefinisabil în vag” 2 .