Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

literatura interbelic`. eseu
COSMIN CIOTLOß
Do not forget!
F
ormula aceasta, ca [i textul pe care-l anticip`, nu e decât o traducere
trivial` a indica]iei iusive din titlul celei mai faimoase nuvele a lui Mateiu
Caragiale. Do not forget ar fi, a[adar, o versiune soft a lui Remember.
Cum îns` excesul de interpretare a ridicat scurta nara]iune în ni[te sl`vi
prea pu]in oxigenate, deci prin for]a lucrurilor abiotice, un asemenea
tip de lectur` devine, din perspectiv` critic`, nu doar necesar, ci, pur
[i simplu, adecvat. Hipertrofia analitic` reprezint` o constant` a tuturor
comentariilor pe care singulara bucat` le-a stârnit în cele mai bine de opt
decenii de la publicare. S-a v`zut în ea fie o proz` poematic` estompat
anecdotic`, fie o fantastic` str`fulgerare a subcon[tientului, fie un rezultat
al influen]ei frisonante exercitate, în con[tiin]a autorului, de modelul tat`lui
s`u. S-au c`utat apoi, interferent, posibile oglinzi mascate în portretistica
savant`, eventuale suprapuneri succesive de pagini erudite, complicate
ritualuri oculte sau, în sfâr[it, imponderabile doctrine ale tainei 1 .
F`r` vreo excep]ie, aceste decript`ri literare au drept premis` – sau,
în cel mai bun caz, ratific` superior – scenariul conform c`ruia tân`rul
aristocrat britanic Aubrey de Vere, protagonistul trucatei 2 aduceri aminte,
a fost ucis în chip violent într-o noapte canicular` din Berlinul anului
1907. Nedescifrat, misterul planeaz` exclusiv asupra resorturilor crimei.
Sacrificiu mistic sau omucidere pasional`? Indicii exist` [i într-un sens,
[i în cel`lalt. Iar când nu exist`, se inventeaz`. Un singur pas, prudent,
f`cut înapoi ar ridica îns` o chestiune cu mult mai fertil`, referitoare la
identitatea victimei.
C` acest pas nu s-a f`cut, e [i vina comentatorilor, prea dispu[i s`
transforme – laolalt` cu scrierile – autorul într-un obiect de cult. De aici,
pe urmele vechii confuzii, naratorul matein, a[a de unitar de la un cap`t la
altul, s-a v`zut la rândul s`u atras în rotativa pioasei mistific`ri. Scrierile
s-au transformat, cu scuza labil` a respect`rii arhaismului, în scripturi,
iar vocea – în hierofanie. Nici m`car publicarea scrisorilor expediate în
tinere]e lui Boicescu n-a avut darul de a fixa, oricât de firav, imaginea palpabil`
unui Mateiu Caragiale, în acord cu realitatea, histrion. La aceasta
a contribuit, cu o probabilitate considerabil`, [i obi[nuin]a didactic` de
a feri povestitorul, în situa]iile unor texte oricum problematice, de sus-
EX PONTO NR.2, 2009
109