Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

a bolii, produce un sentiment de umilin]`, [i nu durere. Putem citi aici o alegorie
a suferin]ei morale („j’étais nu jusqu’à la ceinture”) pe care toate textele
despre epoca Berck o m`rturisesc. Nu foarte suprarealist, poetul încep`tor
Blecher va fi c`utat s` ob]in` certificatul de valoare [i notorietate dat de colaborarea
la o revist` celebr` în toat` lumea. În acela[i timp, putem b`nui c`
ata[amentul blecherian fa]` de cauza suprarealismului poate fi trecut în contul
dorin]ei lui de apropiere fa]` de mi[carea româneasc` de avangard`, pe care
o ghicea afin` preocup`rilor sale literare. În prim`vara anului 1934, Blecher
se va prezenta, epistolar, lui Sa[a Pan` în calitatea lui de poet publicat de
„Le Surréalisme au service de la Révolution”.
* * *
EX PONTO NR.2, 2009
82
În ce prive[te lecturile, Lautréamont (împrumutat de la „Isa”) este autorul
acestei perioade, citit cu fervoare [i ducând f`r` gre[ spre suprareali[tii
francezi. În Inimi cicatrizate este citat episodul hermafroditului din cântul al
doilea al Cânturilor lui Maldoror: „Acolo, într-un tufi[ înconjurat de flori, doarme
hermafroditul în somn adânc pe iarb`, umed de lacrimile sale. În jurul lui pas`rile
trezite contempl` fermecat fa]a-i melancolic` în timp ce privighetoarea
a încetat s` cânte cavatinele ei de cristal... P`durea a devenit solemn` ca
un mormânt...” 17 . Nu poate fi lipsit` de semnifica]ie alegerea tocmai a acestui
fragment din vestita carte a lui Lautréamont. Pe de o parte, scriitorul francez
n`scut în Uruguay îi este confratern lui Blecher prin estetismul paradoxal, ce
semnaleaz` o criz`. „Mania bizar`” din romanele blecheriene de a descrie
o experien]` în termenii alteia are multe în comun cu celebrele compara]ii
scandaloase lautréamontiene, de felul acesteia: „Frumos precum vi]iul de conforma]ie
congenital` a organelor sexuale ale b`rbatului, constând în scurtimea
relativ` a canalului uretrului [i a diviziunii sau absen]ei peretelui inferior” 18 .
În acela[i timp, e de b`nuit c` [i literatura revoltei metafizice transportate pe
teren moral a lui Lautréamont i-a vorbit într-un mod direct tân`rului bolnav.
„Hermafroditul”, cu alte cuvinte insul aflat dincolo de bine [i de r`u, adormit
în propria frumuse]e [i sc`ldat de propriile lacrimi, care sufer` de ultragiul întregii
existen]e, a c`rui damnare este tocmai semnul elec]iunii sale, deschide
o problematic` la care va participa, nu peste mult timp, [i scriitorul român.
Lautréamont este apreciat în Inimi cicatrizate pentru neobi[nuitul calit`]ilor
sale literare, reunite într-o formul` valorizatoare superlativ` de tip antiliterar, pe
care [i unii dintre comentatorii Întâmpl`rilor (Mihail Sebastian, Miron Grindea)
o vor folosi în întâmpin`rile lor critice din 1936: „cartea asta nu sem`na cu nici
un vers, cu nici o dulceg`rie poetic`, cu nici o criz` de literatur`. Con]inea un
fluid veninos ce încet, încet [i pe m`sur` ce era cetit`, intra direct în sânge [i
crea ame]eli [i febre ca un subtil [i virulent microb” 19 . Lectura este prezentat`
ca o contagiere infec]ioas`, o imagine care ar trebui s` par` odioas` într-un
roman a c`rui tem` era boala. Dar mai important` este, se vede, asocierea
c`r]ii cu sugestia vie]ii, chiar [i amenin]at` de morb. Cartea cap`t` conota]ii
din sfera „adev`rului”, a „autenticit`]ii”, ceea ce antreneaz` o respingere a
„literarului”. Pu]in mai jos, într-o imagine memorabil`, pe care Gh. Harabagiu
o va folosi în interviul luat lui Blecher în 1937, c`r]ile sunt descrise înc` o dat`
sub specia ambiguit`]ii, ca f`când parte dintr-un interregn, nefiind nici vii [i
nici moarte, ci supravie]uind la hotarul indecis dintre dou` lumi: „O carte nu
e nimic, nu este un obiect, spuse Isa. E ceva mort... care con]ine lucruri vii...