Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.2, 2009
136
precum autorul: s` citeasc` [i s` reciteasc` textele scriitorilor comenta]i în
ordine cronologic` [i invers pentru a avea, pe cât posibil, perspectiva acestuia.
La bucat`, cred c` mul]i dintre noi am f`cut a[a, ca s` verific`m juste]ea unor
afirma]ii. Dac` ele nu ne-au convins, e alt` problem`.
Cu cât se apropie de prezent, observa]iile criticului par c` stârnesc
reac]ii mai puternic adverse, chiar dac` metoda [i tehnica r`mân acelea[i,
principiul estetic fiind suveran. În „Epilog” explic` func]ionarea selec]iei, „mai
potrivit` cu spiritul mileniului în care am intrat”, care „const` mai pu]in în ce
afirm` decât în ce neag`.” „Selectivitatea” nu func]ioneaz` în junimism, dar
î[i face din plin prezen]a atât în interbelic, cât [i în postbelic: M. Blecher,
Anton Holban, Ion Pillat [i Mateiu Caragiale î[i fac apari]ia printre canonici,
al]ii sunt minimaliza]i ori dispar: I.Al. Br`tescu-Voine[ti, Gib I. Mih`escu (din
p`cate!), Nichifor Crainic, Cezar Petrescu, Radu Gyr etc. Astfel de muta]ii,
fa]` de scara de valori anterioar` înregistr`m [i în contemporaneitate, cum
spuneam, cazul care bulverseaz` ordinea stabilit` de fiecare dintre noi fiind
Marin Preda, sanc]ionat pentru gândirea „realist-socialist`” evident` [i în
capodopere precum Morome]ii I, în pofida „imensului s`u talent”. Deci nu
estetica a intrat în func]iune ca factor absolut, ci doctrina („literar`, înainte
de orice”). ßi pentru alte cazuri criticul aduce explica]ii suplimentare: „În fine,
am coborât nivelul tonului judec`rii estetice multora dintre contemporani, dar
pe care i-am reabilitat (nu în compensa]ie, ci fiindc` mi s-a p`rut firesc) ca
scriitori reprezentativi” (s.a.) Criticul exceleaz` în sentin]e negative în special,
indiferent de autor, pe care-l fixeaz` la stadiul ansamblului operei, nu al „c`r]ii
exemplare”. Dar cum „absen]ele” au prioritate, la trimiterile directe se impun
cli[eele negative. Câte o judecat` sintetizatoare, ce pare aruncat` în trecere,
tinde s` anuleze întreaga personalitate. Micile redact`ri sunt memorabile [i
vor fi citate, pozitiv ori negativ, de mul]i. Câteva exemplific`ri din rândul criticilor
[i istoricilor literari, care pot stârni animozitate nu doar din partea celor
viza]i afla]i în via]`, ci [i a cititorilor. Astfel, Alexandru Balaci, italienistul, este
„autor de compila]ii”, Zoe Dumitrescu-Bu[ulenga lipsit` de originalitate, adic`
„f`r` contribu]ie personal`”, Constantin Ciopraga ascunde „caren]a intui]iei [i
a ideii”, criticii lui Ion Pop „îi lipse[te originalitatea în caracteriz`ri [i e timid`
sub raportul judec`]ilor de valoare”, despre Cornel Ungureanu, al c`rui interes
din ultimii ani s-a îndreptat spre o proiectat` – în parte realizat` – Geografie a
literaturii române, azi, constat`: „Exprimarera a devenit imprecis`, delirant`,
ca o nav` în deriv`”. Cu privire la rafinatul eseist Alexandru Paleologu, tratat
ca atare, scrie, trimi]ând la m`rturisirile din Polite]ea cu arm`, din 2000: „Este
mult laxism ideatic [i chiar etic în interviuri, [i o stilistic` tot mai precar`. Senectutea
literar` (autorul trecuse de 80 de ani, n.m.) a unuia dintre cei mai
str`luci]i esei[ti din câ]i am avut sufer` de lips` de caracter”.
În timp, lucrurile cunosc modific`ri, sentimentele [i ele, probabil. Nici opiniile
nu r`mân la fel! Ironia [i mali]ia func]ioneaz` din plin. Despre Dumitru
Micu, coautor, al`turi de Nicolae Manolescu, al unui volum bine receptat nu
doar la apari]ie ci [i mai târziu, Literatura român` de azi. 1944-1965, Bucure[ti,
1965 [i care a scris nu de mult o Scurt` istorie a literaturii române, vol. I-IV,
afirm` c` este „autor laborios de critici [i istorii literare… în spirit didactic [i
f`r` priz` la modernitate”.
O pozi]ie chiar paradoxal` se întâlne[te la aprecierile fa]` de Eugen Simion.
În scrisoarea, public`, pe care i-o trimite acestuia cu ocazia vârstei de 70 de
ani, scrie: „Eugen Simion este, ast`zi, la o vârst`, incredibil` pentru cine-l
vede [i aude, cel mai important critic al literaturii noastre postbelice”. Sunt