Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.2, 2009
46
– Avem ceva, dom’ Paulic`? întreb` Ieronim aprinzându-[i o ]igar`.
– Ziarul [i pensia, dom’ profesor! spuse po[ta[ul a[ezându-se pe un scaun
[i c`utând apoi în teancul de cupoane. „S` vedem acum cu cât iese la tabl`
profesorul, c` eu doar prestez aici munc` patriotic`!”
– Ia zi-mi, domnule, c` nu mi-am permis s` te întreb niciodat`, î]i iese [i
dumitale ceva la afacerea asta sau doar prestezi munc` patriotic`?
Po[ta[ul se opri pentru moment din c`utare [i se uit` atent spre profesor,
clipind de câteva ori, încurcat. „Ia uite, al dracului, ce m-a ghicit! Sunt de[tep]i,
domnule profesorii `[tia!”
– C` eu auzisem c` po[ta nu mai vrea s` se ocupe de serviciul acesta,
pentru c` ar fi nerentabil, continu` Ieronim pe un ton neutru, dar dom’ Paulic`
nu-i r`spunse, nici m`car nu-l privi, parc` nu auzise nimic, atent la num`r`toare,
scuipând între degete [i mai num`rând o dat`. „`sta chiar nu are de
gând s`-mi lase nimic?” î[i f`cea el gânduri.
– Num`r` tot, dom’ Paulic`, c` nu pot s` te jignesc cu dou`-trei mii de
lei acolo, nu-mi st` în caracter, iar mai mult nu pot s`-]i las, c` nu-mi d` voie
con[tiin]a, c`-mi trebuie [i mie, dar am s` te servesc cu o ]uic`. Bei o ]uic`,
dom’ Paulic`?
– Dom’ profesor, dac` a[ bea câte o ]uic` la fiecare pensionar, m-ar aduna
`[tia de pe drumuri [i mi-ar fura ho]ii banii, zise po[ta[ul încheindu-[i tolba.
„C` pe voi ar trebui s` v` calce ho]ii…”
– Ce s` ia ho]ii de la mine, dom’ Paulic`? îl întreb` Ieronim privindu-l
gale[.
– Ce ho]i, dom’ profesor? Ce ho]i? se precipit` po[ta[ul, c`utând în jur,
încurcat.
– Mi s-a p`rut c` ai zis ceva! r`spunse Ieronim indiferent, tr`gând bancnotele
spre el [i punându-le în buzunarul de la halat, f`r` s` le mai numere.
Po[ta[ul salut` [i plec` repede. „Ce dracului, domnule, am luat-o din loc [i
am început s` nu m` mai controlez? Am început s` gândesc cu voce tare?”
– Nu-]i este rece, aici sub pom? zise coana Paraschiva. „C` asta ne-ar
mai trebui acum. S` te mai alegi [i cu vreo r`ceal` [i s` d`m to]i banii pe
doctori [i medicamente!”
– ¥i-e team` c` n-ai bani de doctori, dac` s-ar întâmpla s` cap`t vreo r`ceal`?
spuse Ieronim turtind chi[tocul de la ]igar` într-o scrumier` de tabl`.
– Nu, drag`, dar mi se pare normal s`-]i fie r`coare, o fi cald afar`, dar
p`mântul este înc` rece. Mai ales a[a beteag cum e[ti tu, care te-ai clocit
toat` iarna în cas`!
Ideea asta, c` e[ti un beteag, cum plastic gândise coana Paraschiva, te
bulverseaz` pu]in, nu po]i ascunde acest sentiment, anulând în bun` parte
doza ta de optimism, stare pe care o afi[ezi tot timpul, indiferent c` bei [i m`nânci
ca toat` lumea, c` respiri [i fumezi [i conversezi cu ei, oamenii nu pot
face abstrac]ie de infirmitatea ta [i te catalogheaz` ca atare. Câ]iva nori[ori,
u[or vine]ii, apar peste acoperi[ul casei, venind dinspre nord, dar nu par s`
aib` vreo [ans` de a se aduna [i s` provoace vreo furtun` [i s` vin` dup`
aia un gerule]. Ar fi p`cat de florile astea.
Coana Paraschiva se întoarse cu o p`tur` de lân` [i i-o a[ez` pe genunchii
lui bolnavi [i tocmai în momentul acesta intr` în curte Sofica, vecina
lor de vizavi. ¥ie î]i pl`cuse dintotdeauna femeia din ea, mai ales dup` ce se
m`ritase. Chiar î]i f`cuse[i [i ni[te gânduri v`zând-o cât de familiar se purta
când venea la voi, indiferent dac` erai numai tu singur acas`. Acum parc` se
mai copsese, se mai rotunjise, i se vedeau bine formele prin halatul sub]ire,