Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

Ginestrei leopardiene, de valorile cardinale ale Floren]ei umaniste din „Le
occasioni” (1939), fie de poezia din „La bufera e altro” (1956) datorat` etapei
milaneze a unui Montale confruntat cu efectele noii societ`]i de mas` [i ale
consumismului frenetic. Op]iuni tematice personalizate de inconfundabila
grif` stilistic` montalian`.
O revizitare mai pu]in abstract` a stadiilor operei montaliene face Cataldi
evocând principalele figuri feminine care au înso]it rând pe rând c`r]ile poetului.
Spre deosebire de adolescentina Arletta ce duce cu gândul la leopardiana
Silvia aflat` sub semnul fatalit`]ii, Clizia (nimf` iubit` de Apollo), inspiratoarea
„Prilejurilor”, este o emblem` a intelighen]iei, culturii [i civiliza]iei occidentale,
mai precis a temelor iudeo-cre[tine. Irma Brandeis, de origine ebraic` mitteleuropean`,
îl va cunoa[te pe poet la Floren]a în calitate de cercet`toare
american` a operei lui Dante. Sub semnul erosului [i vitalit`]ii carnale va fi
în schimb coliziunea lui Montale (la 53 de ani) cu tân`ra poet` Maria Luisa
Spaziani, zis` Volpe; cump`tatul autor de motete [i madrigale d` frâu liber
avatarului p`tima[, convertindu-se la idolatria formelor feminine, de care pân`
[i Sf. Anton a fost ispitit.
Dup` mai bine de zece ani de t`cere, Montale revine în peisajul poetic cu
volumul „Satura” (1962) aflat sub auspiciile unei noi muze, zis` Mosca, nu alta
decât Drusilla Tanzi, so]ia sa vreme de câteva luni [i de curând moart`, dar cu
care mai avusese o rund` de iubire cu mul]i ani în urm` (perioada ’27 – ’39).
Departe de a avea puterea de seduc]ie a Vulpii sau farmecul intelectual al
Cliziei, Mosca este totu[i un partener tutelar de dialog, obstinat [i critic, gata
s`-l apere pe poet de obscenitatea masific`rii invazive [i de ipocrizia falselor
elite. Mitologia psiho-existen]ial` din c`r]ile de tinere]e anticip` [i include
aventura metafizic` din c`r]ile de maturitate. Poetul ce realizeaz` condi]ia de
proscris a subiectului sensibil aflat în dizarmonie cu realitatea social-istoric`,
nu-[i refuz` totu[i o cât de firav` speran]` de rena[tere: „Am atâta credin]`
încât m` arde; sigur / cine m` va vedea va spune e-un om de cenu[` / f`r`
s` în]eleag` c` era o rena[tere.” (p.360, traducere de M.P.).
Revolu]ionând limbajul poetic al vremii înc` impus de stilemele dannunziene,
cât [i de cele pascoliene, fructificând din mers experien]a simbolist`
[i expresionist` european`, Montale reviziteaz` modelul dantesc, inclusiv
procedurile alegorice, lexicale [i prozodice ale divinului florentin. Dac` vom
ad`uga [i empatica admira]ie pentru poetica lui T.S.Eliot, ne explic`m gradul
sporit de dificultate al poeziei lui Montale în compara]ie cu poezia unui Saba
sau Ungaretti, mai „uman`”, mai respirabil`, parc`. Dup` ce i s-a decernat
premiul Nobel (1975), Montale renun]` la structurile articulate tematic, oferind
culegeri în form` de note de jurnal, fragmente [i diverse, titlurile acestora fiind
pe m`sur`: „Jurnal din ‘71 [i din ‘72” (1973), „Caiet pe patru ani” (1977), „Alte
versuri [i poezii risipite” (1981). Aceste c`r]i au nuan]at [i des`vâr[it „vocea
oficial` a Italiei”, cum îl nume[te Cataldi pe Montale.
Selec]ia poeziilor oferite cititorului deopotriv` român [i italian este, ni se
spune în nota semnat` ß.S., op]iunea îngrijitorului edi]iei care a avut în vedere
atât reprezentativitatea textelor pentru fiecare etap`, cât [i (mai ales) „calitatea
versiunilor române[ti, ap`rute anterior în volume [i la care am avut acces”.
A[adar, sunt reeditate culegerile montaliene a patru italieni[ti: Drago[ Vrânceanu,
Florin Chiri]escu, Marian Papahagi [i Ilie Constantin. Între ace[tia, doar
primul [i ultimul erau [i poe]i, [i doar ultimul mai este în via]`. Ilie Constantin
este primul traduc`tor în limba român` al lui Montale, cronologic vorbind
EX PONTO NR.2, 2009
139