Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.2, 2009
80
îns` încifrând-o într-un chip semnificativ. Ele nu dau m`rturie, ci însumeaz`
[i trag linie. Probabil c` M. Blecher avea cuno[tin]` de romanul lui Thomas
Mann, Muntele vr`jit, al c`rui model îl urmeaz` în Inimi cicatrizate, spre nemul-
]umirea majorit`]ii comentatorilor din interbelic. Ca [i în romanul germanului,
scriitorul român caut` s` rezume [i s` analizeze experien]a bolii, folosindu-se
în acest scop de numeroase cazuri de con[tiin]`, multe dintre ele extreme.
Toate cazurile au relevan]` pentru „dezbaterea” moral` [i existen]ial` din
roman, formând laolalt` o diagram` elocvent`. Unele personaje din romane
e posibil s` fie „extrase” din experien]a lui Blecher la Berck. Aproape sigur,
Ernest [i Solange au existat în realitate, sau cel pu]in prototipurile lor. Prin
ponderea observa]iilor sale din romanul Inimi cicatrizate cu privire la absurdul
vie]ii pe gutier`, Ernest poate p`rea un dublu al personajului central Emanuel,
inventat de autor ca s` suplineasc` zone ale vie]ii de sanatoriu inaccesibile
pentru un nou venit, iar Solange, cu apari]iile ei isteric-demonstrative, ar putea
fi pur [i simplu iubita „necesar`” într-un roman care se ambi]ioneaz` s`
descrie pr`p`stioase traume afective. Îns` ambii au fost ar`ta]i de Blecher lui
Mihail Sebastian în ni[te fotografii (reproduse apoi în edi]ia Vizuinii luminate
din 1971) în timpul unei vizite f`cute de acesta la Roman 12 . Un alt personaj
revine cu insisten]`, sub nume diferite, în ambele romane: o fat` tân`r` [i
plin` de via]`, cu un destin tragic, probabil cititoare de Lautréamont – „Isa”
din Inimi cicatrizate (în caietul manuscris Berck, „Mab”) [i „Tedy” din Vizuina
luminat`. În scrierile despre Berck, popula]ia sanatoriilor pare una, compus`
din tineri pu[i pe joac` [i interesa]i de amor, care refuz` s` cedeze bolii [i nu
se socotesc în primul rând bolnavi. Ace[tia se plimb`, fac jocuri [i dau petreceri
pe care ei în[i[i nu le simt drept penibile. Uneori fac baluri costumate,
precum acela din Vizuina luminat`. A se îndr`gosti într-un sanatoriu li se pare
un lucru firesc, pentru care merit` înc`lcate rigorile impuse de medici. Într-un
or`[el transformat astfel încât s` fie confortabil bolnavilor întin[i pe gutier`,
este u[or, se pare, s` ui]i c` aceast` situa]ie nu este universal`. Berck-ul
este [i ora[ turistic, nu doar sta]iune de tratament, a[a c` vara el devine o
destina]ie vilegiaturistic`. „Intru[ii” s`n`to[i aduc cu ei amintirea unei lumi în
care a fi bolnav reprezint` un handicap. Ei sunt privi]i, invariabil, într-o lumin`
defavorabil`: O „hoard` s`lbatic`” ce produce o „agita]ie nesuferit`”, transformând
sanatoriul lini[tit într-o „imens` uzin` de ron]`it pl`ci de gramofon”.
Jocul stupid pe care-l inventeaz` turi[tii plictisi]i, pornind toate gramofoanele
în acela[i timp, îi agaseaz` pe bolnavi.
O men]iune special` trebuie f`cut` pentru întâlnirea, probabil spre sfâr[itul
[ederii la Berck, a lui Pierre Minet (1909-1975). Acesta era un tân`r scriitor
din cercul revistei „Le Grand Jeu”, format din apropia]i ai mi[c`rii suprarealiste
situa]i pe o pozi]ie critic` fa]` de iner]iile de gândire ale curentului bretonian 13 .
Gruparea, din care au mai f`cut parte scriitori precum Roger Gilbert-Lecomte,
René Daumal [i Rolland de Renéville, reprezint` poate ceva mai mult
decât o disiden]` a suprarealismului bretonian. Scurta ei existen]` glorioas`
culmineaz` în apari]ia a trei numere din revista cu acela[i nume (1928, 1929
[i 1930, deci în perioada [ederii lui Blecher în Fran]a, f`r` îns` ca românul
s` publice vreodat` în revist`) [i într-o polemic` cu André Breton, care îi interpelase
critic pe tinerii orgolio[i în Al doilea manifest suprarealist. Scopurile
grupului de la Le Grand Jeu sunt asem`n`toare celor ale suprareali[tilor: „s`
sfideze ra]ionalismul steril; s` g`seasc` «cuvântul absolut» care s` redea
limbajului un caracter absolut [i intuitiv; c`utarea unei metafizici a ac]iunii
printr-o redescoperire a faptului religios în toat` puritatea sa” 14 . Deosebirea