Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

tentat s` cred c` a fost o apreciere de pur` curtoazie, dac` e s` selectez
printre, desigur, numeroase estim`ri favorabile: „critic absolut remarcabil” care
„ofer` cea mai obiectiv` panoram` a unei epoci literare deloc obi[nuite” (cea
comunist`, n.m.) unele afirma]ii, conform c`rora „nu i-a pl`cut niciodat` s`
ri[te”, „n-are suficient` vigoare nici în entuziasm, nici în dispre]”, „e greu de
spus c` a descoperit ori c` a lansat un scriitor”… Firesc, riscurile afirma]iilor
revin autorului, indiferent de natura lor. Criticului i s-au repro[at [i i se vor
repro[a multe: c` a omis o sumedenie de nume, c` a inclus altele irelevante,
c` „lista” lui a func]ionat prioritar în selec]ie, c` [i-a schimbat p`rerile anterioare
ori c` le-a l`sat la fel, c` a inclus numero[i scriitori de valoare în lista
celor de dic]ionar (uitându-se, totu[i, c` apelurile la unii dintre ei, pe parcursul
Istoriei, sunt numeroase). Cei mai r`ni]i în orgoliu vor fi, indiscutabil, prezen]ii
în literatur`, „cei plugari”, cum ar spune Ion Barbu. Provincia, b`nuiesc, va fi
[i mai feroce. În fond, fiecare, indiferent de pozi]ia unde se afl`, are dreptul
s`-[i manifeste p`rerile, incertitudinile, s` acuze t`ietura paradoxal` a unor
afirma]ii [i argumenta]ii. Eugen Lovinescu, ctitorul canonului modernist, cel
care [i-a îndeplinit cu atâta abnega]ie decenii întregi rolul de mentor al literaturii
noastre, a fost contestat [i jignit chiar [i de aceia ce s-au bucurat de o aten]ie
aparte (s` spunem [i c` n-a prea r`mas dator!). Istoria lui G. C`linescu a
fost supus` unui veritabil bombardament, de[i ea r`mâne sinteza celor dou`
canoane literare [i meritele deosebite au ie[it în eviden]` pe parcurs. Prin
activitatea de cronicar literar vreme de trei decenii Nicolae Manolescu poate
fi considerat un adev`rat critic de direc]ie. Portretistica este una de tip critic
[i când sun` ca o concluzie: „Unicul mare manierist din literatura român`,
ßerban Foar]` este un poet extraordinar [i inventiv” (s.m., pentru a eviden]ia
un paradox remarcabil), [i când e construit` din linii amintind de vechi epoci:
„…¥oiu are ceva din spiritul meridional [i funambulesc al muntenilor, cu faconda
lor inepuizabil`, dar amendat de o elegan]` [i un rafinament trecute definitiv
la muzeul literaturii precum malacoavele doamnelor [i caftanele domnilor la
acela al modei”, ori din asocieri geologice: „Autorul Reflec]iilor (Lucian Raicu,
n.m.) e un vulcanolog care caut` apropierea craterelor [i iminen]a exploziilor,
mereu amenin]at s` piar`, ca Pliniu cel B`trân, sub lava unui Vezuviu literar”.
Paradoxurile îl a[az` la aceea[i altitudine cu C`linescu: „Cea mai mare
calitate a criticii lui Negoi]escu a fost [i cel mai mare defect al ei: extrema
originalitate”. Exemplele pot continua. Multe sunt înc` de comentat: despre
nea[teptatele opinii asupra unor c`r]i cunoscute, despre o posibil` cauz`
a patra, a agresiunii fa]` de critica [i istoria literar`, [i anume tendin]a de a
p`r`si modelul literar, centrist, pentru o întoarcere spre cele culturale dintr-o
pluralitate de perspective, despre stilul criticului pendulând între cel lejer, nesubordonat
decât restric]iilor gramaticale, înc`rcat de suculen]` [i vigoare,
[i cel fastuos ca de parad`, despre dinamitizarea acelor ierarhii postbelice la
stabilirea c`reia au contribuit factori extraestetici, despre „nostalgia esteticului”
[i atâtea alte, înc`.
Un fapt r`mâne sigur, c` Istoria critic` a literaturii române. 5 secole
de literatur` este o oper` monumental`, a c`rei valoare se va vedea cu claritate
în timp, atunci când umorile negre vor disp`rea, spiritele se vor potoli [i
judec`]ile sale vor fi receptate a[a cum se cuvine, sine ira et studio.
Transcriu, în finalul acestei cronici, un scurt fragment din dialogul pe care
l-am avut cu Nicolae Manolescu la Constan]a, în iunie 1982: „Trebuie s` facem
tot ce depinde de noi [i s` a[tept`m cu senin`tate pe istoricul de mâine, pe
care nu-l putem influen]a, nici corupe”.
EX PONTO NR.2, 2009
137