Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

EX PONTO NR.2, 2009
42
cariere s` sparg` piatr`. Din câte observasem eu, se construia peste tot, ca
[i cum ar fi vrut s` recupereze toate neîmplinirile lor de barbari.
De la locul deten]iei [i pân` la cortul Regelui am fost dus într-o cu[c`
de nuiele de r`chit`, tras` de dou` perechi de cai albi. De o parte [i de alta
a drumului, b`rba]i [i femei, to]i dezbr`ca]i pe jum`tate, aruncau în mine cu
portocale.
Regele st`tea la umbra unui cort, pe un fotoliu îmbr`cat în purpur`, cu
coroana pe cap, cu mult aur pe mâini [i la gât, înc`l]at în sandale din piele.
Pe mine m-au luat patru o[teni pe o targ` [i m-au a[ezat în fa]a lui, în plin
soare.
– A[ putea s`-]i tai capul [i s`-l trimit Regelui t`u în loc de bir sau s`-l
dau la câini! zise el f`r` o alt` introducere.
– N-ai s-o faci! i-am r`spuns eu repede [i scurt. Sau cel pu]in nu acum!
am ad`ugat dup` un timp, exploatând starea de buim`ceal`.
– De ce? întrebase el surprins.
– Ai nevoie de înv`]`tura mea! i-am r`spuns sigur pe mine.
– D`-mi o dovad`!
– Ar trebui s`-]i cau]i un alt cizmar, i-am zis. Nu-i a[a c` te strânge sandaua
din piciorul stâng?
– De unde [tii? Cine ]i-a spus? ßi Regele începu s` se uite pe rând la sfetnicii
s`i a[eza]i cumin]i de o parte [i de alta, c`utând printre ei informatorul.
– Spune o înv`]`tur` veche c` un Rege, chiar f`când risip` de omenie, nu
poate fi în]eles la adev`rata valoare de c`tre poporul s`u [i nu va constitui un
exemplu pentru p`rin]ii care-i vor urma, dac` nu respect` legile [i înv`]`turile
regilor de mai înainte.
– Dar eu…
– ßtiu ce vrei s`-mi spui, tu nu e[ti prea omenos. Îns` eu am vorbit ca
principiu, pentru c` la tine nu este cazul. Tu n-ai exemplul cui s`-l duci mai
departe, pentru c` voi nu ave]i istorie. De când exista]i voi ca s` ave]i dreptul
de a vorbi în numele istoriei noastre, de a emite dup` aceea principii? ßi
atunci pe ce v` baza]i când v` propune]i s` cuceri]i lumea [i s` o împ`r]i]i
dup` bunul vostru plac [i s` v` impune]i partea voastr`? Putere f`r` tradi]ie?
O s` fi]i înghi]i]i de popoarele pe care le ve]i cuceri!
– ßi asta nu înseamn` c` trebuie s` a[tept`m cumin]i în continuare? Dac`
nu o avem, noi nu ne vom crea istoria!
– V`d în ochii În`l]imii Voastre c` v-am provocat ni[te patimi pe care le voia]i
secrete, de aceea [i glasul meu e aproape [optit, doar sunt atât de nes`tule
urechile curtenilor t`i [i n-a[ vrea s` le ofer un adev`rat osp`] tocmai eu.
– Prin]e…
– V` mul]umesc pentru p`rerea voastr` binevoitoare cu privire la persoana
mea, dar acesta nu este meritul meu, ci al înv`]`torilor mei de la curte. ßi
m` felicit c` le-am fost un elev credincios, altfel nu a[ fi putut sus]ine acest
dialog cu Domnia Voastr`!
– Îmi place cum vorbe[ti, f`r` prezen]a ta aici, curtea mea s-ar fi plictisit.
– M`ria Ta, trebuie s` ne p`str`m ra]iunea. V-am spus c` meritul nu este
al meu. Dar, apropo de curtea Domniei Voastre, mai spunea în]eleptul, dac`
la o curte se ignor` ra]iunea [i prescrip]iile ei, dac` magistra]ii nu-[i respect`
propria intui]ie, dac` oamenii care administreaz` puterea violeaz` legile, atunci
acel regat numai printr-o fericit` întâmplare nu o s` piar`!
– Prietene, m` atrage tot ce-mi spui tu, dar c`ldura de afar` m-a obosit
peste m`sur`…