Nr. 2 (23) anul VII / aprilie - iunie 2009 - ROMDIDAC

fiind considerat` o simpl` retu[are ad usum delphini a violentei nuvele ini]iale
[i nu o cu totul alt` scriere, cum ar fi fost prudent. Mutarea ac]iunii din Rusia
în Germania nu are efect asupra culorii locale, îns` e prea gratuit` pentru a
fi întâmpl`toare. Ar putea fi o marca inten]iei lui Ha[deu de a scrie alt text,
radical diferit de primul. F`r` vituperan]` erotic`, dar, oricum, vituperant. Iar
acest alt se traduce nu atât prin trunchieri, ci prin minore ad`ugiri. Prin urmare:
Toderi]` N.N. (respectiv corespondentul sau, Ghi]` T`ciune) se sinucide întrun
acces de cinism. Manuscrisul se încheie aici, intrând în pagina cel de-al
doilea, necunoscut [i neprev`zut narator. El este cel c`ruia îi este l`sat`, spre
terminare, nuvela memorialistic`, printr-o scrisoare testamentar`: „ «Prietene,/
E[ti compatriot [i tovar`[ al meu; e[ti cam literat; vei fi [i mizantrop ca
mine, o prev`d de pe acuma; a[adar, nemene nu este mai capabil de a m`
în]elege [i a complecta începutul acestor memorii, ce eu singur nu le-am
putut sfâr[i, via]a devenindu-mi prea amar`. În a[teptare ca s`-]i vin` [i ]ie
gustul a te împu[ca, al t`u T.N.N.» Am primit cu bucurie amicala îns`rcinare
[i m-am gr`bit a aduna din suvenirile mele [i din hârtiile postume (subl. mea)
ale lui Toderi]`, [tiri despre ulterioarele sor]i ale Duduc`i Mamuc`i [.a.m.d.“
(Duduca Mamuca)
Ulterior, în Micu]a: „«Prietene,/ Sinuciderea mea este un anacronism.
Adev`ratul ei moment a trecut deja de [apte ani. De atunci eram mort în
idee, [i dac` nu m` sinucideam în realitate, cauza era c` nu voiam ca lumea
s` poat` presupune din parte-mi m`car o umbra de pusillanimitate ∂...∑ Î]i las
un manuscript, pe care nu l-am sfâr[it, fiindc` m-am oprit, din întâmplare, pe
descrierea re]etei; [i atunci mi-a venit ideea de a r`mânea comic pân` [i în
ajunul sinuciderii: e foarte natural de a muri vorbind de re]ete! Tu ai cunoscut
toate personajele Micu]ei; deci adun`-]i suvenirile (subl. mea) [i sfâr[e[te
singur acest scurt epizod din scurta mea via]`! Al t`u – vorb` s` fie – Ghi]`».
Am primit cu bucurie amical` îns`rcinarea nenorocitului meu – vorb` s` fie
– Ghi]` [i, cu ajutorul hârtiilor sale postume, am reu[it a complecta Trei zile
[i trei nop]i din viata unui student.“
Un evident plus textual (singurul!) în al doilea caz [i un mai pu]in evident
plus polemic în aceast` zon` nodal`. Dup` ce excesul prezen]ei verbului „a
pl`cea“ într-o epistol` a unui coleg era pretext de amuzament pentru T`ciune,
iat`-l, lucid, folosind de trei ori termenul în cauz`. ßi asta mai mult cu inten]ii
parodice decât din nesiguran]` stilistic`. Ceea ce odat` l-a contrariat nu se
poate repeta ingenuu în scrisul naratorului.
Cu adev`rat important îns` e un alt am`nunt: naratorul X (cel de-al doilea,
neidentificat) e invitat s` continue manuscrisul folosindu-se de propriile amintiri.
ßi doar de ele. F`r` mustr`ri de con[tiin]`, acesta ne ofer` varianta final` a
Micu]ei, ajutat de „hârtiile postume“ ([i nimic mai mult). Discrepan]a e sfidat`
non[alant, aici. Între memoria personal` [i însemn`rile sinuciga[ului par a nu
exista, în fond, diferen]e (pericol pe care Duduca Mamuca îl evita subtil: N. N.
nu indic` vreo surs`, iar X prelucra, deopotriv`, amintiri [i noti]e). Corelând
bizareria cu refrenul autoironic „vorb` s` fie“ [i cu hazliul cântec despre falsa
moarte a diavolului, ne putem întreba dac` suicidul lui Ghi]` nu e un simplu
artificiu de stil. Oare nu cumva, insidios, Ha[deu renun]` s`-i mai caricaturizeze
pe Maiorescu [i Urechia ca indivizi contemporani lui, luându-i peste picior ca
lectori (atemporali, deci)? Citite una dup` alta, cele doua nuvele seam`n`,
dintr-o anume iner]ie. Privindu-le independent, au finaluri opuse. Jocul narativ
al mor]ii are farmecul s`u. E de luat în calcul, fie [i numai pentru amuzamentul
EX PONTO NR.2, 2009
117