RAIUL si IADUL

18. Spiritele cu evoluție superficială sunt excluse din lumile
mai fericite ale căror armonie ar fi redusă de prezența lor; prin
urmare ele rămân în lumi de un grad la fel de mic – unde își
ispășesc greșelile și se purifică de imperfecțiuni – până ce au
dobândit calitățile morale ce le permite să se încarneze în lumi cu o
dezvoltare morală și fizică mai mare.
Concepția unor locuri de pedeapsă circumscrise, este admisă
numai cu privire la lumile al căror grad scăzut de evoluție fizică îi
plasează, pentru moment, în categoria lumilor de ispășire, în jurul
cărora, se găsesc roiuri de spirite neîncarnate de nivel scăzut,
așteptând noile existențe ce le va permite să îndrepte răul pe care
l-au făcut și îi va ajuta să avanseze.
19. Un spirit întotdeauna deține liberul arbitru, iar
îmbunătățirea lui este prin urmare înceată câteodată și persistența
lui în rău foarte stăruitoare. El poate, dacă dorește, să persiste în
slăbiciune timp de ani ori secole; însă întotdeauna vine un moment
în care încăpățânarea lui de a sfida justiția Divină se destramă sub
continuitatea suferinței, și când, în ciuda nesăbuinței sale,
mărturisește că puterea ce-l stăpânește este mai mare decât a lui
însuși. Odată cu primele sclipiri ale regretului său, o rază de
speranță este trimisă de compasiunea Divină, pentru a consola și
încuraja întoarcerea fiului risipitor.
Nici un spirit nu se află sub condiția de a fi mereu incapabil de
progres; daca ar fi diferit, unele spirite ar fi condamnate în mod
greșelile prin simpla mărturisire a căinței, cu costul numai câtorva cuvinte și cu ajutorul anumitor formule.
Asemenea persoane sunt libere să se imagineze a fi în stare să scape, atât de ieftin, de consecințele
greșelii; ei vor vedea, încetul cu încetul, dacă Justiția Divină este mulțumită cu o simplă recunoaștere din
partea răufăcătorului că a făcut rău. Aceia ce resping doctrina spiritistă a ispășirii ar trebui să se întrebe
dacă principiul ispășirii nu este admis, și pe bună dreptate, de legislația omenească, și dacă justiția
Domnului poate fi inferioară celei a oamenilor? Ar trebui să se întrebe dacă ar fi mulțumiți că persoana care
i-a distrus printr-o trădare a încrederii, doar îșî cere scuze ca i-a distrus. De ce trebuie cineva care a greșit
unei personae să se sustragă obligației – complet acceptată ca o datorie de către toți oamenii cinstiți – de a
repara răul pe care l-a făcut până la limita puterilor sale? Când certitudinea că trebuie să îndreptăm tot
ceea ce am facut rău se va instala în mințile oamenilor, se va dovedi a fi un control mult mai eficace decât
amenințările cu focul iadului și pedepse eterne, ambele datorită ideii retribuției Divine, când astfel
prezentată, este văzută de-a întregul corectă și rațională, și deasemeni deoarece explică circumstanțele
dureroase în care ne găsim ca fiind rezultatul propriilor noastre fărădelegi, în viața actuală sau într-o
existență anterioară.
101