RAIUL si IADUL

mai elementară noțiune de justiție, chiar și printre oameni, este de
ajuns pentru a ne arăta că ar fi nedrept a cauza pedepsirea
perpetuă asupra cuiva ce a avut dorința și determinarea de a se
îmbunătăți.
17. Alt argument în favoarea pedepsei veșnice este următorul :
“Frica de pedeapsa veșnică este o stavilă; dacă acea frică s-ar
sfărși, omul ar da frâu liber tuturor înclinațiilor malefice”.
Negarea – Această discuție logică ar fi justificată dacă păcatele
ne-eterne ar implica eliminarea oricărei sancțiuni penale. Dacă
situația fericită sau nefericită într-o viața viitoare ar fi o consecință
riguroasă a Justiției Divine, iar situația viitoare a unui om bun și a
unui pervertit ar fi egală, atunci nu ar exista dreptate chiar dacă nu
ar fi eternă; pedeapsa, cu toate acestea, ar fi un chin. Mai mult de
atât, imaginea asupra pedepsei viitoare și această realitate în care
se va crede în mod necesar, și prin urmare de care se va teme,
direct proporțional cu caracterul rațional al aspectului sub care e
prezentată. Amenințarea cu o pedeapsă, în realitatea în care
oamenii nu cred, nu are nici un efect de stăpânire asupra acțiunilor
lor; iar amenințarea cu pedepsa veșnică e este de asemenea
natură.
Doctrina pedepsei veșnice, cum am remarcat anterior, era de
înțeles și folositoare în trecut; în zilele noastre, nu este numai
ineficace de a opri oamenii în a comite greșeli, ci îi face să nu dea
crezare.
Înainte de a expune acea doctrină în fața oamenilor ca o
necesitate, susținătorii acesteia trebuie sa îi demonstreze
realitatea, și ar trebui de asemenea, ca cel mai concludent
argument în favoarea acesteia, să arate că folosește un efect
moralizator asupra celor ce o opresc și celor ce se silesc să o
confirme. Dacă este fără putere în a îi opri de la comiterea
greșelilor pe cei care spun că ei cred în ea, ce acțiune poate fi
exercitată asupra celor ce nu cred în ea?
82