RAIUL si IADUL

Această bază și acest punct de plecare fiind enunțate, noi ne
opunem, afirmației enunțate mai sus, prin urmatoarele argumente :
11. Numai o ființă infinită poate săvârși orice infinit. Omul, fiind
limitat în capacitățile sale, în cunoștințe, în putere, în aptitudini, în
existența sa terestră, poate produce numai ceea ce e limitat. Dacă
omul ar putea fi infinit în ceea ce face greșit, poate de asemenea fi
infinit în ceea ce face bine, iar, în acest caz, ar fi egal cu
Dumnezeu.
Însă, dacă omul ar fi infinit în ceea ce face bine, atunci nu ar face
nimic greșit, deoarece bunătatea absolută este excluderea a tot ce
e rău.
Pe de altă parte, chiar dacă ar fi posibil de acceptat că un delict
temporar împotriva Divinității ar putea fi infinit, Dumnezeu, dacă
s-ar răzbuna pe Sine prin aplicarea unei pedepse infinite, ar fi
răzbunător la infinit; dacă ar fi răzbunator la infinit, El nu poate fi
bun și milostiv la infinit, deoarece primul atribut e negarea celorlalte.
Dacă nu ar fi infinit de bun, El nu este perfect; iar dacă El nu ar
fi perfect, El nu este Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu ar fi neiertător față de păcătosul căit, El nu este
milostiv; daca nu ar fi milostiv, nu este infinit de bun.
De ce Dumnezeu trebuie să impună omului legea iertării, dacă El
Însuși nu iartă? Dacă acesta ar fi cazul, ar urma ca omul ce își iartă
dușmanii și întoarce răul cu bine să fie mai bun decât Dumnezeu,
ce rămâne surd la căința creaturilor slabe ce au păcătuit împotriva
Lui, și care refuză să acorde acelei creaturi, în întreaga veșnicie,
cea mai mică alinare a chinurilor pe care slăbiciunea și lipsa sa de
experieță le-au adus asupra lor!
Dumnezeu ce se află pretutindeni și vede totul, trebuie să vadă
suferințele celor damnați. Dacă El a rămas insensibil la suspinele
lor de-a lungul eternității, El ar fi veșnic lipsit de milă; dacă El ar fi
lipsit de milă, atunci El nu ar fi infinit de bun.
78