RAIUL si IADUL

una din datoriile tale către oameni, care sunt nimic, ai fost virtuos
dar ți-ai asumat toate creditele virtuții în loc de a le atribui zeilor,
care ți le-au dat, pentru că ai vrut să te bucuri de fructele virtuții ca
ceva al tău și astfel te-ai închis în tine însuți; ereai propria ta
divinitate. Dar zeii care sunt autorii tuturor lucrurilor, și cărora
onoarea tuturor lucrurilor ar trebui să se întoarcă, nu pot renunța la
dreptul lor; tu i-ai uitat, acum ei te vor uita pe tine. Ei acum te dau
ție însuți și cum ai ales să trăiești pentru tine în loc să trăiești
pentru ei. Tu trebuie să îți găsești fericirea, dacă poti, în propria
inima. Ești separat, pentru totdeauna, de cei ce ai căutat să îi
mulțumești, și ești lăsat singur cu tine însuți, sinele care ți-a fost
idol; pentru ca acum ai sa înveți că nu poate fi nici o virtute
adevărată făra respectul și dragostea zeilor, cărora le sunt cuvenite
toate lucrurile. Falsa ta virtute, care a păcalit oamenii pentru atât
de multa vreme, care este ușor de obținut, va fi acum vazută în
adevărata sa formă. Oamenii, judecând viciile și virtuțiile doar după
conveniența și inconveniența cauzată lor, sunt orbi la adevărata
natură a binelui și răului. Aici, toate judecățile lor sunt surclasate de
lumina divină, pentru că lumina adeseori condamnă ceea ce este
admirat de oameni, și arată excelent ceea ce este condamnat de
ei’.
La aceste cuvinte, mândrul filozof s-a simțit trăznit, ca de un fulger,
de ororile sale. Plăcerea pe care în trecut a simțit-o contemplânduși
propria moderația, curajul și tendințele generoase s-au schimbat
în disperare. Imaginea inimii, ca un inamic al zeilor, a devenit o
tortură pentru el, a căror aprobare a fost ținta și motivul tuturor
acțiunilor sale. O întreagă revoluție a avut loc în sinele său, ca și
cum organele sale ar fi fost întoarse. I se părea sieși că nu mai e
același; inima lui îl dezamagise; și conștiința sa – a cărei
complimente au fost atât de agreeabile până acum – și-a ridicat
vocea împotriva lui, reprosându-i cu amărăciune despre natura
nesănătoasă și iluzionară a virtuozitații sale imaginare, care nu a
avut slăvirea divinitații ca și ținta și motiv: a fost coplesit de
confuzie, groază, rușine și disperare. Furiile nu l-au torturat pentru
că a fost suficient, ca pedeapsă, sa îl abandoneze sieși, și pentru
47