RAIUL si IADUL

umană idea unui Dumnezeu nemilos. Plini cu noțiunile ce le-au
fost insuflate din copilărie, oamenii în mod natural nu observă nimic
ciudat în afirmația că Dumnezeu, ce le este reprezentat ca fiind
slăvit prin metode barbarice, ar trebui să condamne oamenii la
torturi eterne și să privească, fără milă, suferințele celor damnați.
Da, sunt filozofii cei ce sunt etichetați drept “profani” de către
Biserica, ce a fost scandalizată văzând numele lui Dumnezeu
profanat prin asocierea cu faptele nedemne de bunătatea Sa; sunt
ei ce au prezentat oamenilor o idee mai mărinimoasă asupra
măreției Ființei Divine, înlăturând din acea idee patimile și micimea
ce i-au fost atribuite de credințele nelămurite ale epocii primitive.
Sentimentul religios a câștigat astfel în demnitate ceea ce a pierdut
în aspectul exterior; deoarece, pe când existau câțiva devotați
formalităților ecleziastice, un mare număr de oameni sunt cu
adevărat religioși în inimă și simțăminte.
Însă, pe lângă cei din urmă, câți sunt cei care, nepătrunzând mai
adânc de suprafață, au fost conduși la negarea ideii de acțiune
Predestinată! Prin eșecul de a pune în concordanță doctrinele cu
progresul minții umane, Biserica a dus pe câțiva la Deism, pe alții
la necredință totală, pe alții, iar, la Panteism; cu alte cuvinte, a
condus omul să își făurească un zeu din el însuși, din lipsa unui
ideal mai mare.
Argumente pentru susținerea doctrinei de pedeapsă veșnică
10. Pentru a ne întoarce la dogma pedepsei veșnice, principalul
argument invocat în favoarea acesteia este următorul :
Este acceptat, în mijlocul omenirii, că atrocitatea unui delict este
condiționat de rangul celui ofensat. Un delict săvârșit împotriva
unui suveran, fiind considerat mult mai îngrozitor decât dacă ar fi
fost comis asupra unei persoane private, este pedepsit mult mai
sever. Dumnezeu este mai măreț decât orice altă suveranitate
pământească ; din moment ce El este infinit, un delict împotriva Lui
76