RAIUL si IADUL

să aibă o dezvoltare intelectuală pe care nu o putea obține decât în
decursul a câteva epoci. Imaginea ce și-a format-o asupra
pedepsei vieții viitoare a fost, în consecință, doar un reflex al
nenorocirilor existenței umane, dar accentuate și intensificate. A
adus împreună, în acea imagine, toate torturile, toate suferințele,
toate bolile pe care le-a văzut pe pământ; în climate calde, și-a
imaginat un iad de foc, și, în climate reci, un iad de gheață. Simțul
special care, într-o perioadă mai apropiată, îi permite să înțeleagă
lumea spirituală, nefiind încă dezvoltat, el a putut concepe doar
pedepse fizice; din această cauză, cu excepțiile unor mici diferențe
de formă, “iadul” tuturor religiilor este același.
Iadul Creștin,o imitație a iadului Păgân
3. “Iadul” păgânilor, descris și dramatizat de poeții antichității,
este cea mai grandioasă dintre formele care i-au fost asumate ideii
unui loc al pedepsei sufletului uman, chiar dacă caracteristicile
principale au fost continuate în “Iadul” Creștin, care, de asemenea,
a fost cântat de poeți. Comparând aceste două concepții ale
regiunilor infernale, le găsim ca fiind foarte apropiate, fără să luăm
în calcul diferențele de nume și detalii; în ambele focul fizic stă la
baza torturii damnaților, deoarece este cauza celei mai puternice
suferințe. Dar, în mod ciudat, Creștinii și-au facut iadul, în multe
aspecte, chiar mai oribil decât cel al păgânilor. Păgânii avâd iadul
ca Sita Danaidelor, Roata lui Ixion, Piatra lui Sisif, etc.; dar
aceastea sunt doar pedepse individuale, în timp ce iadul Creștin
are cazane clocotind pentru marea majoritate a omenirii, și “îngerii”
creștini ridică capacele acelor cazane pentru a își delecta ochii cu
deformarea damnaților 7 , care este de asemenea urmarită de cei
“aleşi” cu o satisfacție aprinsă 8 , în timp ce Dumnezeul lor aude,
7 O predică ținută în 1860 de un eminent preot Catolic la Montpellier, profesor la o facultate universitară.
8 “Cei binecuvântați, fără a-și părăsi locul ocupat, își vor părăsi locul într-o privintă, prin inteligența și
claritatea viziunii cu care au sunt înzestrați – pentru a contempla torturile damnaților; și la vederea acestora,
ei nu numai că nu vor simți nici un fel de tristețe, dar vor fi coplesiți de fericire și vor mulțumi lui Dumnezeu
pentru propria fericire în vederea suferințe inpenetrabile a celor nepioși.” – Saint Thomas Aquinas.
39