Psihanaliza fenomenelor religioase

care, pentru Dumnezeu-ştie-ce nevoi biologice
temporare, a devenii instituţie de lamentare [subl.n.
J.C.]. Ce infinitate de delicii şi de voluptate este aici în
religia noastră, gata să fie recon-dusă la autentica
sa destinaţie! Creştinismul nu poate lăsa
deoparte dezvoltarea etică autentică şi corectă, dar
el trebuie să cultive şi să rafineze în el imnul său de
durere şi de extaz închinat zeului care moare şi
învie, forţa mistică a vinului şi ororile antropofage
ale Cinei - forţele vieţii şi ale religiei punîndu-se
astfel numai în serviciul acestei forme de dezvoltare
etică" .
Cu greu ani putea găsi o expresie mai provocatoare
dar şi mai lucidă, mai complexă (şi care invită la
reflecţie), decît cuvintele de mai sus. Este curios
însă că. confruntat cu aceste spuse, Jung reculează
cuprins de o pudoare intelectuală care ni se pare
suspectă. El pune totul pe seama lipsei sale de
experienţă juvenilă, şi nu mai vrea să i se aducă
aminte de aşa ceva. In realitate, sentimentul că
cultura creştină este în minus la capitolul dinamismelor
vieţii inconştiente 1-a urmărit dintotdeuna.
Nu trebuie să ne inducă în eroare limbajul său
savant, uneori cam prea abstract, atunci cînd, aşa
cum am văzut, tratează problema integrării
contrariilor, a centrului, a Sinelui. Jung rămîne
conştient că o cultivare extremă a eticii şi moralei
creştine, cu aspectele ei atît de puritane, conduce la
o pierdere a instinctului, şi la o ameninţare a vieţii
însăşi. El nu ne clarifică însă, sau nu o face întotdeauna
cu tonul categoric pe care l-ar necesita, ce
trebuie să înţelegem prin instinct. Şi ca întotdeauna,
atunci cînd nu putem desluşi un aspect al teoriilor
cuiva într-o anumită privinţă, ne îndreptăm atenţia
stăruitoare asupra vieţii autorului, aşteptînd de la
faptele zilnice lămuririle necesare. Fapte care nu
exclud, în cazul nostru, elementele "lumeşti", ca să
folosim o expresie mai
1975. Sigiliului lieud & C.G.Jung: "Correspondance", Gallimard, Paris,
pedantă.
în acest sens, M. Eliade, în "Jurnalul" său,
relatează o întîm-plare picantă din viaţa lui Jung,
pe care i-ar fi povestit-o doamna Froebe,
sponsorul principal al activităţilor cultural-spirituale
de la Eranos. Intîmplarea ni se pare semnificativa, însă,
tocmai pentru că credem, în virtutea experienţei
noasue psihanalitce, că asemenea incidente sînt
expresii profane, ce-i drept, dar nu mai puţin
lămuritoare în privinţa modului în care se traduc
credinţele noastre spirituale în viaţa de zi-cu-zi,
sau cum le traduce viaţa de zi-cu-zi. La data de 16
iunie 1952, Eliade scria următoarele:
"Doamna Froebe a cunoscut foarte multă lume,
la început teozofi, spiritualişti, ocultişti - apoi
psihologi, filozofi, orien-talişti; «profesori», cum
spunea ea cu admiraţie. (...) E îndeosebi
inepuizabilă cînd vorbeşte de Jung şi despre
«arhetipuri». (...) Jung s-a purtat cu ea, pînă mai
acum cîţiva ani, foarte aspru. Ea, însă, o
recunoaşte, se simţea legată de el; «ca de Iahve»,
cu care se luptă acum, adăugă. Totuşi, odată,
invitaţi cu toţi la cineva, în Ascona, Jung a băut mai
mult ca de obicei, a silit-o şi pe ea să bea, şi apoi a
făcut ritul de care pomeneam acum cîteva zile. Şi-a
scos inelul lui - care poartă inscripţia abraxa - şi,
punîndu-1 într-o cupă de vin, a recitat cîteva formule
misterioase, apoi i 1-a pus ei, în deget. A doua zi,
cînd s-au trezit toţi, doamna Froebe i-a spus:
«Dumneata, ca psiholog, ai făcut un lucru foarte
grav. M-ai legat de dumneata!...» Jung i-a răspuns:
«N-am făcut-o eu, a făcut-o der Selbst...»" 70 .
Iată, am putea zice şi noi, maliţioşi, cum se
trădează Şinele în viaţa noastră cotidiană!
Dar, fireşte că aceste lucruri nu trebuie luate în
derîdere, chiar dacă bunul nostru simţ ne
îndeamnă să le privim cu reticenţă.
70 M. Eliade: "Jurnal", Humanitas, 1993, Voi. I, p. 225.
37