Psihanaliza fenomenelor religioase

5. Christosul, un simbol al Sinelui
Decreştinarea lumii noastre, dezvoltarea
luciferică a ştiinţei şi tehnicii şi monstruoasele
distrugeri materiale şi morale pe care le-a
produs cel de-al II-lea război mondial au fost
deja comparate, şi nu numai o dată, cu
evenimentele de la sfirşitul timpurilor, prezise în
Noul Testament. Este vorba acolo, după cum se
ştie, de aşteptarea Antichristului: "Hic est
Antichristus qui negat Patrem et Filium" (Acela
este Antichristul care îi neagă pe Tatăl şi pe
Fiul) 1 . Citim în I Ioan, IV, 3: "Orice spirit care îl reneagă
pe Isus [...] este Antichrist despre care aţi auzit
spunîndu-se că va veni" . Apocalipsa este plină
de aşteptarea lucrurilor înspăi-mîntătoare care
trebuie să se producă la sfirşitul timpurilor, înaintea
nunţii Mielului. Aceasta arată clar cum
anima christiana conţine nu numai cunoaşterea
existenţei unui adversar, dar şi conştiinţ "uzuri
ări" li i viito e.
Cititorul se va întreba de ce vorbesc aici
despre Christos şi despre Antichristos,
contrariul lui. Este nevoie să vorbim despre
Christos, căci el constituie mitul încă viu al
civilizaţiei noastre. El este eroul nostru
civilizator care, independent de existenţa sa
istorică, încarnează mitul omului primordial
divin, Adamul mistic. El este cel care ocupă
centrul mandalei creştine, el este dom-
156
nul tetramorphului, simbolul celui palm evanghelici caie sin) ca
şi cele patru coloane ale Iionului său. HI esle în noi
şi noi sîutein în el. împărăţia sa este perla
preţioasă, comoara ascunsă pe cîmp, mica
sămînţâ de muştar care va deveni un copac mare.
cetatea cerească' 1 . Aşa cum Christos este în noi- Ia
fel este şi împărăţia sa cerească .
Aceste cîteva indicaţii bine cunoscute sînt suficiente
pentru a caracteriza locul psihologic al lui Christos.
Chiislos ilustrează arhetipul Sinehr. El reprezint;, o
loialitate de natur\ divină sau celestă, un om
glorificat, un fiii al lui Dumnezeu sine macula peceati
(neprihănit). în calitate de Aclam secundus el
constituie un omolog al primului Aclam dinainte de
cădere, atunci cînd acesta mai poseda încă asemănarea
divină, despre care spune Tertullian: "Şi trebuie sâ
uedeu'. .ipropo de această imagine al lui
Dumnezeu în om. că spini ui uman are aceleaşi
mişcări şi celeaşi sentimente ca şi Dumne/eu. -Ieşi
nu tot aşa cum le are Dumnezeu'". Origene (18 >-."^4) este
mult mai explicit: imago Dei imprimată în suflet şi nu în
corp este o imagine a imaginii, căci sufletul meu nu
este chiar o imagine a lui Dumnezeu, ci a primit
asemănarea imaginii anterioare" Christos.
dimpotrivă, este adevărata imago Da" după care .s-a
creai asemănarea omului nostru interior invizibil, ne
corpuial, incoruptibil şi nemuritor' 0 . Imaginea lui
Dumnezeu m noi se manifestă prin prudenţă,
dreptate, răbdare, virtute. înţelepciune şi disciplina
.
Sfuitul Augustin (354-430) distinge întie imago De' care este
Christosul şi imaginea acestuia care este implantată
in om ca un mijloc sau o posibilitate de a ajunge la
asemănarea divină . Imaginea divină nu se găseşte
în corpul uman. ci în anima raţionalii; care îl distinge pe
om de animal ■"Imaginea lui Dumnezeu este în interior, nu în
corp... Acolo unde este inteligenta, acolo unde este
spiritul, acolo unde este raţiunea care trebuie sâ