Psihanaliza fenomenelor religioase

caute adevărul, acolo îşi are Dumnezeu imaginea"
\ lată de ce noi trebuie sâ ne amintim, spune
Sfintul Augustin, că sîntem făcuţi după imaginea
lui Dumnezeu numai în inteligenţă, "Dar acolo unde
omul se ştie creat după imaginea lui Dumnezeu, el
recunoaşte că există în el ceva mai mult decît li s-a
dat animalelor" 14 . Rezultă de aici că imaginea lui
Dumnezeu este cumva identică cu anima rationalis.
Aceasta reprezintă omul superior, spiritual, fiomo
caelestis al lui Pavel 15 . Ca şi A dam înainte de căder .
Christosul încarnei/.ă imaginea lui Dumnezeu 16 a
cărei totalitate o scoate în evidenţă Sfintul Augustin.
'"Verbul, zice el, 1-a luat asupa sa pe om aproape '
tegral, suflet şi corp. Şi dacă vrem ceva şi mai
precis: pentru că el posedă suflet şi came şi fiară' 7 ".
Imaginea lui Dumnezeu în om nu este distrusă
prin cădere, ci numai rănită şi coruptă ("deformată")
iar ea este restaurată prin graţia divină. Intenţia de
integrare este indicată de coborîrea în infern a
sufletului lui Christos, a cărei efect mîntuitor se
răs-frînge şi asupra morţilor. Omologul ei psihologic
este integrarea inconştientului colectiv care constituie o
parte indispensabilă a individuaţiei . Sfintul
Augustin declară: "Prin urmare, scopul nostru
trebuie să fie perfecţiunea, şi perfecţiunea noastră
este Christos" 1 , căci el reprezintă imaginea perfectă a
lui Dumnezeu, Iată de ce este numit şi "rege". Soţia
sa (sponsa) este sufletul omului care, "în chil voalat şi
interior, aderă în taina spirituală la Verbul lui
Dumnezeu, pentru ca să fie doi într-o singură
came", paralel cu nunta mistică a lui Christos cu Biserica 19 .
In-
' în măsura în care "inconştientul colectiv'" desemnează o
abilitate înăs-cută a fiinţei umane de a-şi reprezenta (de fapt,
acest fenomen se manifestă în psihicul uman fără intervenţia
voluntară a individului) prin simboluri imaginea Totalităţii, a omului
Total, integrarea acestei facultăţi psihice esle alfa şi omega
procesului de individualii'. (N I r . )
dependent de perpetuarea acestui hierosgamos în dogma şi
ritualul Bisericii, simbolul s-a dezvoltat mai departe în cursul
Evului Mediu în alchimie în fenomenul conjuncţiei
opuşilor, adică în nunta chimică şi, astfel, pe de o
parte în ideea totalităţii Pietrei filozofale, iar pe de
altă parte în conceptul de combinaţie chimică.
Imaginea lui Dumnezeu în om, depreciată de
către păcat, poate fi "reformată" cu ajutorul lui
Dumnezeu 20 , după Rom. XII, 2: "Şi nu vă conduceţi
după această lume, ci transformaţi-vă în reînnoirea
spiritului vostru, pentru ca să puteţi încerca ce este
voinţa lui Dumnezeu". Imaginile totalităţii pe care le
produce inconştientul în cursul unui proces de
individuaţie reprezintă asemenea "reformări" ale
unui arhetip existînd aprioric (mandata"'). Aşa cum
a fost adeseori subliniat, simbolurile spontane ale
Sinelui (ale totalităţii) nu se pot distinge în practică
de o imagine a lui Dumnezeu. In ciuda lui "meiamorphousihe"
(transformaţi-vă). reînnoirea (anakainosis, reformat io) nu
înseamnă o autentică schimbare, ci o restaurare a
unei stări originare, o apokatastasis. Aceasta concordă
riguros cu descoperirea empirică a unui arhetip al
totalităţii"" care a existat dintotdeauna. Totuşi,
acesta poate să dispară din cîmpul vizual al
conştientului, ba chiar poare să nu fie perceput,
pînă ce conştientul iluminat de convertire nu îl
recunoaşte în figura lui Christos. Această
'"anamneză" antrenează restaurarea unei stări
originare de relaţie cu imaginea lui Dumnezeu. Ea
semnifică o integrare, un pod întins deasupra faliei
personalităţii care se datorează diverselor instincte
care merg în direcţii opuse. Această falie nu se
produce acolo unde omul este încă legitim
inconştient de fiinţa sa instinctuală, ca un animal;
ea se arată intolerabilă, adică dăunătoare, acolo
unde o inconştienţă artificială, adică o refulare nu mai
reflectă instinctul.