Psihanaliza fenomenelor religioase

primul bolnav venit". Iar cu cit medicul este mai
inconştient într-o situaţie de acest gen, cu atît mai
mult va fi tentat să adopte o atitudine apotropaică,
adică de refuz : persona medici, înapoia căreia se
retrage, constituie în acest sens - s-au mai degrabă
pare să constituie - un instrument excelent. Rutina
merge şi ea minări mînă cu această atitudine,
maniera "de a şti dinainte" care face parte dintre
accesoriile apreciate ale practicianului exersat şi ale
autorităţii infailibile 1 . Dar avem de pierdut dacă ne
lipseşte flerul, pentru că contaminarea inconştientă
oferă o posibilitate terapeutică importantă, care
constă în transferul maladiei asupra celui care o
tratează. De bună seamă că trebuie să
presupunem aici că medicul este mai în măsură să
aducă în conştiinţă conţinuturile constelate,
altminteri s-ar lăsa cu o captivitate dublă în
aceeaşi stare de inconştienţă. Marea dificultate
constă în
O ""atitudine apotropaică" este, aşa cum o arată şi
numele, o atitudine de apărare. Această atitudine este
specifică organizării sociale primitive, dar este prezentă şi azi
in chip disimulat. în cazul nostru, medicul tură experienţă psihologică,
se apără inconştient de ameninţările tulburărilor
psihice îmbrăcînd "haina" medicală, care include atît
profesiunea medicală propriu-zisă, cît şi "uneltele" ,
vocabularul şi vestimentaţia medicale, desimile apotropaice
apelează întotdeauna la simbolism şi sînt activate prin
imitaţie şi simulare.(N. Fr.)
Cele mai bune exemple de atitudini de acest gen le
găsim în viaţa noastră politică, ca şi, în general, în tot ceea ce
are de-a face cu puterea. Deşi este evident că "reforma'' de
care se face atîta caz la noi este departe de a fi susţinută în
chip coerent, pragmatic, "experţii" care sînt abilitaţi sa
acţioneze în acest spirit ne îndrugă verzi şi uscate despre
profesionalismul lor, aducînd ca mărturie în acest sens.
activitatea depusă într-un domeniu înrudit şi, mai ales.
pregătirea universitară şi post-universitară. Este ca şi cum un
meteorolog ar încerca să-şi escamoteze erorile prognozei
afirmînd că el a absolvit facultatea de meteorologie, că a
studiat la Universitatea cutare din străinătate, etc. Desigur că
toate aceste '"argumente" nu justifică greşelile comise în
practică. (N. Tr.)
aceea că, adeseori, conţinuturi care în mod normal
ar trebui să rămînă latente sînt activate la medic.
In realitate, el trebuie că este un ins destul de
echilibrat pentru a mai avea nevoie de aceste poziţii
inconştiente, ca compensări ale situaţiei conştiente.
Cel puţin aşa ar trebui să stea lucrurile. Că lucrurile
stau într-adevăr aşa şi într-un sens mai elevat,
rămîne de discutat, pentru că, probabil, medicul nu
şi-ar fi ales meseria de psihiatru şi nu s-ar fi
interesat în particular de tratamentul nevrozelor fără
nici un motiv; or, este cu neputinţă să se fi dedicat
acestor lucruri fără a avea ceva cunoştinţe despre
propriile sale procese inconştiente, în plus, acest
interes pentru inconştient nil este exclusiv rezultatul
unei alegeri libere, ci provine dintr-o
dispoziţie naturală care relevă din destin şi i-a
inspirat, iniţial, gustul pentru profesiunea de
psihiatru. Cu cit am văzut mai multe destine umane
şi le-am cercetat motivaţiile secrete, cu atît mai mult
am fost frapat de torţa cu care acţionează motivele
inconştiente şi de puţinul spaţiu lăsat libertăţii
noastre, naturii şi intenţionalităţii opţiunilor noastre.
Medicul ştie, sau ar trebui să ştie, că el nu ş!~a ales
la întîmplare meseria sa. iar psihoterapeutul, mai
ales, trebuie să fi înţeles că infecţiile psihice, chiar
dacă crede că se va descurca cu ele, sînt in fond
fenomene care întovărăşesc în chip necesar
munca sa, făcînd parte din destin şi corespunzînd
deci dispoziţiilor naturale ale vieţii sale. O asemenea
viziune reprezintă totodată pentru el atitudinea justă
vizavi de pacient. în asemenea situaţie el se simte
implicat personal în problema pacientului, ceea ce
crează baza cea mai favorabilă pentru tratament.
Transferul era deja cunoscut, sub numele de "raport", în psihoterapia
veche, pre-analitică şi, mai înapoi în
timp, de către medicii romantici. El constituie
fundamentul activităţii terapeutice după ce s-au
disipat proiecţiile anterioare ale bolnavului. Dar sa
dovedit in cursul tratamentului că şi judecata
medicului