Psihanaliza fenomenelor religioase

trece drept o invenţie a ei. Dumnezeu nu este
astfel nici îndepărtat, nici anihilat,' ci,
dimpotrivă, este plasat în proximitatea
lucrurilor pe care le putem experimenta .
Dumnezeu este un arhetip al inconştientului
colectiv, un soi de compensaţie a conştiinţei
individului, a eului său, de care putem lua
cunoştinţă prin expresiile sale imagistice numinoase (care
inspiră sentimente puternice, ambivalenţe, din
seria extaz-spaimă).
Psihologia abisală şi experienţa lui
Dumnezeu
Ceea ce este reprezentativ gîndirii psihologice
junghiene este tocmai pretenţia de a putea
experimenta prezenţa lui Dumnezeu; pentru că un
Dumnezeu care nu poate fi cunoscut la modul viu, sensibil, nu
are nici o importanţă pentru sufletul uman. Această
idee revine cu obstinaţie în scrierile lui Jung. Iată
ce spune el, de pilda, în consistenta sa lucrare
"Psihologie şi alchimie": "Trebuie să
recunoaştem că «mysterium magnum» nu există
numai în sine, ci este fondat mai ales în sufletul omului. Cine nu
cunoaşte acest lucru din experienţă [subl.n.
J.C.], chiar dacă este un erudit în teologie, nu are habar de
religie (...)" 12 .
Afirmarea experienţei psihologice a lui
Dumnezeu i-au atras lut Jung atacurile mediilor eclaziastice
care l-au acuzat de psihologism, "Faptul de a gîhdi că o
trăire religioasă este un fenomen psihic este considerat
aproape blasfemie, scrie Jung, pentru că, aşa ie
argumentează, acest eveniment nu este «numai
psihologic». Psihicul este numai natură şi de
aceea nu poate de-eurge nimic religios din el" >} . Cu toate
acestea " sufletul trebuie
" CGJunf; *Ma vie - Sooveoi», tt/es et penafes", trad. R. Cahen
şi Y. U Uy, CjMlimmă, 1966, p, 395,
n COJim: "Ptiholoye fi alchimie", Teora, 19%, p. 17. 13
C&Jimg: "Psihologi şi akhimie", op. cit, p.
14.
14
să conţină o posibilitate de a stabili o relaţie, deci o
corespondenţă, cu esenţa divină, pentru că altfel nu
s-ar naşte niciodată o legătură între ele" 14 . Iar
această corespondenţă este arhetipul imaginii divine 15 .
"Dacă însă demonstrez că sufletul are în mod
natural o funcţie religioasă, se plînge Jung, (...)
atunci sînt iritaţi teologii şi mă acuză de
"psihologism". Dacă în suflet nu s-ar afla, conform
experienţei, valori înalte (nestingherite de existenţa
spiritului mimetic în sens contrar, dvTiuiuov 7cveuua ), nu m-a;
interesa deloc psihologia, pentru că atunci sufletul ar fi
ceva inutil. Dar dintr-o experienţă însutită [subl.n.
J.C.] ştim că nu e aşa, ci că sufletul cuprinde
corepondenţele tuturor lucrurilor formulate de
dogmă şi, mai mult decît atît, chiar acel lucru care
îndreptăţeşte sufletul să fie acel ochi căruia îi este
hărăzit să vadă lumina. Pentru aceasta este nevoie
de o întindere nemăsurată şi de o profunzime de
nepătruns"' 6 .
Şi tot despre experienţa lui Dumnezeu în suflet
este vorba şi în următoarele rînduri: "Ar trebui
observat că nu serveşte la nimic să preţuieşti şi să
propovăduieşti lumina, dacă nu o poate vedea
nimeni: mai mult chiar, ar fi necesar să-1 învăţăm
pe om arta de a vedea. Este evident că mulţi nu sînt
în stare să realizeze o legătură între imaginile divine
şi propriul lor suflet; ceea ce înseamnă că nu pot vedea
în ce măsură- imaginile respective se află în
propriul lor inconştient. Pentru a face posibilă
această privire interioară, trebuie eliberat drumul
spre putinţa de a vedea. Nu-mi dau seama cum s-ar putea
realiza acest lucru fără psihologie, adică fără un
contact cu sufletul ".
14
C.G.Jung, "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 15.
15
Ibid.
16
C.G.Jung: "Psihologie şi alchimie", op. cit., p. 17.
17 Ibid.