Psihanaliza fenomenelor religioase

care a fost descurajată, a parusiei iminente.
După cum o arată numeroasele povestiri
miraculoase conţinute în evanghelii, realităţile
spirituale nu puteau fi puse la îndemîna unui popor
incult şi destul de primitiv decît prin "miracole"
masive şi tangibile, sau prin poveşti de acelaşi gen.
Con-cretismul era inevitabil, cu toate implicaţiile
sale groteşti. De pildă, cei care credeau în Christos
trebuiau să primească prin binecuvîntarea lui
Dumnezeu, la înviere, un corp transfigurat; la fel şi
necredincioşii şi păcătoşii, numai că ei trebuiau să
fie torturaţi o vreme în infern sau în purgatoriu.
Pentru această operaţie era indispensabil un corp
indestructibil, altminteri damnarea ar fi luat sfirşit
într-o clipă 3 .
II. învierea ca eveniment psihologic
în această privinţă, faptele sînt perfect clare şi
bine atestate: viaţa terestră a omului-Dumnezeu se
împlineşte prin învierea sa şi suirea la ceruri. încă de
la început, aceasta a fost credinţa fermă a
creştinismului. In mitolgie, este particularitatea
eroului de a birui moartea şi de a chema la viaţă
părinţii, strămoşii poporului său, etc 4 . El avea o
personalitate mai împlinită, mai bo-
3
Este puţin probabil ca cei care au crezut în acest mit să fi
realizat logic
imposibilitatea ca un trup pieritor să fie supus damnării. Prin
urmare, este la
fel de puţin probabil ca înzestrarea păcătoşilor cu un trup
nepieritor să fi ur
mărit desfiinţarea acestei contradicţii. Mai degrabă, credem
că toate aceste
concepţii coexistau paşnic în mentalitatea credincioşilor de
ieri fără a putea
fi suspectate de ilogism. (N. Tr.)
4
Chiar dacă, la prima vedere, mitul lui Isus trimite la
mitologiile bine cu
noscute ale eroilor nemuritori, nu credem că el poate fi
redus la acestea din
urmă. Există obiceiul, păgubos, de a reduce o figură
mitologică la un model
deja constituit, în virtutea faptului că şi această figură s-ar
caracteriza prin
cîteva din elementele modelului. Este ca şi cum am spune că
toţii indivizii
gata şi mai puternică decît muritoiii de rînd. Deşi el
însuşi t . muritor, existenţa sa nu era neantizată de
moarte: el supravieţui; 1 , într-o formă puţin modificată.
Ia nivelul unei civilizaţii mai ele vate, el se aseamănă
cu Dumnezeul care moare şi învia/ă ca ş ; Osiris, care
devine în fiecare fiinţă umană personalitatea su;
rioară (ca şi Christosul lui loan): al său xf.KEWc uv0|xo;rnal) Noi nu st mi
^e t ' v arhetip (adică din ce este tăcut e l ) pentm
că natui i T-KIIILU! P ne este accesibilă, dai ştim ca
exista aihetipun şi i . ele nioatu efecte.
în această perspectivă, nu mai este dificil să
sesizam iu ce măsură povestea învierii constituie
proiecţia unei cunoaşteri indirecte a Sinelui, care a
apărut sub trăsăturile unui om. un anume Isus din
Nazareth. despre care au circulat o mulţime de z\op.ini
.
care se numesc Vasile sînt zidan, beţi\i. si nun ia vîrsta de c>5 de am.
pentru că un Vasile, considerat etalon, asuma eindva toate aceste detalii
biografice. în realitate. Christos nu este eroul mitologic arhetipal ci
Dumnezeu incarnat.
adică
fapt, aici rezidă şi misterul omului-Dumnezeu pe
care ni-1 p
realizarea conjuncţiei elementelor dihotomice,
spitit-trup boltă a exerciţiului mistic. (N. Tr.)
92 93
di vi
>pune Chr
" "Şinele", în psihologia junghiană. defineşte centrul
personalităţii umane. care nu este identic cu eul empiric. El
constituie sinte/a conştientului .şi i n conştientului. (N. Tr.)
" Cf. fenomenele care s-au numit parapsihologice. Cf. paragraful
despre Christos în textul liturgic slavon după losit 1 - l a -